paris, jour #3

Montrouge în zăpadăPrima oară când am ajuns aici, în 2003, am prins valul de căldură care-a omorât aproape 15,000 de parizieni. La 3 noaptea pe stradă parcă înotam în sirop, și francezii cei eleganți se bălăceau în fântânile arteziene ca țigănușii în fântâna de la Universitate, lăsând la o parte toată eleganța lor caracteristică.

A doua oară, în martie 2006, soarele s-a ascuns în nori imediat după ce-am aterizat și a mai ieșit după o săptămână, fix în dimineața în care decolam spre casă. Toată săptămâna a plouat, așadar pavlovian am asociat ceva vreme orașul cu o postură de maidanez rătăcitor, înfrigurat și ud până-n boxeri.

Acum ajung din nou și-n prima zi în care mă trezesc aici ninge până la glezne. Și de vreo 2 zile e un frig care mă face să tremur ca un motor diesel trezit din somn la Polul Nord fără să fie lăsat să-și încălzească bujiile.

Love & hate.

Domul InvalizilorParizianul tipic pare să fie o specie pe cale de dispariție, locul său fiind luat treptat-treptat de asiatici, africani și alți imigranți. Și nici n-o să reziste prea mult, e mult prea sensibil și delicat prin construcție și dezvoltare. Se mai găsesc oaze de parfumuri, modă și escargots … dar sunt separate de insule mari formate din restaurante thailandeze, japoneze și couscous. Și înghesuiala, mon Dieu, câtă înghesuială! Apartament mic, strapontine mici în metrou, mâncatul la restaurant e o adevărată probă de voință să nu-l pocnești cu coatele pe amărâtul de lângă tine… cred că doar pe oceane mai e destul loc pentru galopat. Noroc că-și spală păcatele cu alte multe lucruri plăcute.

articole similare

·  paris, jour #1

·  Plăcuţe de Paris

·  50 de minute

Scris pe februarie 4, 2009 la 00:29 de VAXXi · Permalink
In: calatorii · Etichetat cu: ,

One Response

Subscribe to comments via RSS

  1. Written by Neliniştitu'
    on 4 februarie 2009 at 08:02
    Răspunde · Permalink

    Şi eu care te aşteptam la un rom mauritian sau o cafe creole… Să-ţi fie de bine, monşere!

Subscribe to comments via RSS

Leave a Reply