al ain (remember foto)
Am tot zis că pun galerie foto şi n-am mai pus, şi cum m-au lovit nostalgiile (deh, se vede că n-am mai plecat nicăieri de 6 luni) …
Ţinând cont de programul haotic din Dubai, datorat nopţilor lucrate pentru care aveam zile libere, am avut şi ceva timp de explorare prin zonă. Evident, mare noroc cu maşina închiriată şi cu benzina ieftină – nu se pune problema de excursii pe jos (datorită căldurii) sau cu transportul în comun (datorită lipsei lui). Una din destinaţiile interesante găsite la plezneală (spun plezneală pentru că nu acordam pe-atunci prea multă atenţie lui Trip Advisor, şi planificarea excursiilor se desfăşura pe principiul “hai să caut ceva interesant în seara asta pe Google şi mâine dimineaţă merg să-l văd”) a fost oraşul Al Ain, construit în jurul oazei cu acelaşi nume. Aşadar, dimineaţă la 9 ne trezim, şi după micul dejun aruncăm paporniţa şi aparatul foto pe scaunul din dreapta. Unul din marile avantaje ale cutiei automate era că puteam conduce liniştit cu o mână, dreapta fiind ocupată cu pozele.
Destinaţia o puteţi vedea mai jos. Obiectivul de mare interes era muntele Jebel Hafeet, aflat pe graniţa Emiratelor cu Omanul, şi promiţător de privelişti tare interesante. Pe hartă, e chestia gri din dreapta oraşului. La urma urmei, un munte de 1200 metri în deşert sună tare interesant, nu?
După cum ziceam, într-o plăcută dimineaţă de octombrie, dăm cheie şi ne bucurăm de “răcoarea” orei matinale.
Dimineaţa, în drum spre Al Ain
Mă uit după semne (nu am avut GPS, decât o hartă tradiţională), ochesc direcţia aproximativă şi la drum.
În drum spre Al Ain
Drumul prin deşert este impecabil, luminat (nu ţin minte să fi văzut vreun bec ars) şi cu verdeaţă pe margine. Nisipul are altă culoare decât cel din Dubai; în total, sunt 7 culori de nisip în Emirate.
Drumul spre Al Ain
Doar linii de înaltă tensiune, nisip şi ceva buruieni.
Drumul spre Al Ain
Verdele ăsta natural arată foarte nelalocul lui între atâta uscăciune şi nisip.
Verde în deşert
În sfârşit, am ajuns în oraş. De la indicatorul de intrare până în centru au tot fost vreo 20 de kilometri. Verdeaţa e omniprezentă, VAXXi foarte mirat: deci aşa arată o oază…
În Al Ain
În Al Ain
Primul obiectiv găs… localizat este chiar oaza în jurul căreia a fost construit oraşul. Practic, un fel de grădină botanică; teoretic, ferme şi 2 moschei.
Intrare în oaza Al Ain
Nişte cocioabe al căror rol nu prea mi-a fost clar, întreaga oază fiind extrem de pustie la ora vizitei mele de altfel.
În oaza Al Ain
Palmieri, palmieri şi iar palmieri.
Palmieri în oaza Al Ain
Alee în oaza Al Ain
Evident, la fel ca pe plajă: nu e voie cu maşina în locuri atât de izolate după ora 6 seara… să nu vină cuiva idei.
No entry în oaza Al Ain
Un alt obiectiv care promitea mult: fortul Jahili, construit în 1898, unde s-ar fi putut vedea vechile turnuri de răcire atât de celebre. Din păcate, în ziua vizitei mele fortul era încă în renovare, deci m-am mulţumit cu poze din exterior. În decembrie restaurarea a fost finalizată.
Fortul Jahili
Un alt obiectiv de la care nu îmi făceam mari aşteptări, dar care s-a dovedit a fi chiar interesant de vizitat: palatul din Al Ain, construit începând cu 1937 ca locuinţă a sultanului Zayed bin Sultan Al Nahyan, un şeic reformator într-o mare de conservatorism islamic şi unul din cei mai bogaţi oameni din lume.
Palatul Al Ain văzut din parcare
Palatul Al Ain - intrare
Palatul Al Ain - clădire interioară
Palatul Al Ain - curtea interioară
Palatul Al Ain - clădire interioară
Palatul Al Ain - curtea interioară
Interiorul unei locuinţe din acele vremuri arăta cam aşa.
Palatul Al Ain - interior cameră
Palatul Al Ain - sală de consiliu
Palatul Al Ain - sală de consiliu
A se nota că în perioada în care Europa ducea al doilea război mondial, oamenii se relaxau la piscină.
Palatul Al Ain - piscină
Palatul Al Ain - piscină
Dar gata cu vizitele la muzeu. Mai ne uităm niţel în jur, ne rătăcim niţel că-i de bon-ton (şi benzina e cu mult mai ieftină decât apa minerală), şi la drum spre munte.
Un oarecare sens giratoriu
Asfalt arab
Am găsit drumul bun, şi începem să urcăm. Stâncile ce-apar arată că pe-aici, pământul a fost neliniştit odată.
Urcăm
Stânci
Stânci
Drumul spre vârful muntelui se cheamă Wind Road, are vreo 14 kilometri şi seamănă cu drumul spre Sinaia. Numai că ăsta are 2 benzi pe urcare peste tot, bandă de urgenţă şi este perfect luminat şi asfaltat. Ah, şi refugii mari (parcări) la fiecare 2-3 kilometri. 2 popasuri pe urcare, din fiecare priveliştea e superbă.
Wind Road
Popas #1
Popas #1
Popas #2
Popas #2
Evident, ce se putea construi în vârful muntelui? un hotel, desigur.
Hotel pe Jebel Hafeet
Hotel pe Jebel Hafeet
Sus, o uriaşă parcare (în care se văd urmele unor distracţii auto), o baracă ordinară unde se vindea suc şi ceva ronţănele… şi atât. Halal exploatare a potenţialului turistic, la câţi oameni erau veniţi acolo în vizită.
În vârful Jebel Hafeet
În vârful Jebel Hafeet
Tot drumul şi urcuşul au meritat însă: deşertul şi oraşul văzute de deasupra. Efectul creat de umbra muntelui mi s-a părut deosebit 
Vedere de pe Jebel Hafeet
Vedere de pe Jebel Hafeet
Vedere de pe Jebel Hafeet
Vedere de pe Jebel Hafeet
Şi din păcate se apropie seara, şi tre’ să ne întoarcem spre hotelul din Dubai. Prototipul Rolls Royce văzut în teste pe-acolo m-a amuzat toată seara.
Coborâre de pe Jebel Hafeet
Scrieri similare
În: calatorii · Etichetat cu: al ain, calatorii, dubai, poze
nickro (168)
Neliniştitu' (67)
Lostboy (57)
dodobird (44)
Alibaba (36)
Zmeu (31)
drg (28)
zugry (22)
Raducu (21)
andix (20)
pe 9 iulie 2009 la 18:21
· Permalink
E frumos rau. Si eu am vazut ceva ce n-ai vazut tu in Al Ain! Un spital, pe dinauntru! =))
pe 10 iulie 2009 la 10:06
· Permalink
Recunosc că în spital n-am ajuns, am rezistat eroic soarelui și n-am făcut insolație