E foarte amuzant să urmăreşti concurenţa între producătorii de detergenţi, manifestată prin ţinta pe care o are reclama fiecăruia. Practic, în TV sunt doar câteva branduri rămase: Ariel, Bonux, Rex, Dero … mai erau Tide, Omo, dar nu i-am mai văzut.
Ariel a avut dintotdeauna poziţionarea de brand scump, reclame cu gimnaste şi ambalaje brodate, “Ariel sprijină olimpicii români”, etc. Tide mi-a rămas în cap cu lămâile, de la Omo nu mai ţin minte nici o reclamă (deşi mi-au întipărit bine în cap şi ăştia că e tot un brand scump), Bonux are reclamele alea oribile cu Magda Catone (săru’mâna doamnă, ştiu că banul e important în ziua de azi, n-aveţi nici o vină că Leo Burnett a născocit oribilităţile astea de reclame).
Citește în continuare
Bănci cu care m-am înţeles bine: ING, Unicredit Ţiriac, EFG Eurobank.
Bănci care mi-au scos peri albi: BCR, BRD, Bancpost.
2 August 2008
|
3 comentarii
Şi după 4 ani de motorit, când credeam că se poate totuşi merge în siguranţă cu motocicleta la noi, păstrând ochii în patru şi ferind toţi idioţii de pe drumuri… am fost lovit din spate de un taximetrist prea grăbit. Am zburat câţiva metri prin aer, am căzut în umăr. Trăiască echipamentul de protecţie care şi-a făcut treaba. Am scăpat cu 2 fracturi, la umăr şi la humerus (osul care leagă cotul de umăr). Am o plăcuţă de titaniu şi 12 şuruburi, un bandaj de imobilizare şi multe săptămâni de recuperare de-acum încolo.
Sucks.
30 Iulie 2008
|
4 comentarii
Mai întotdeauna în viaţă, mulţumită unei încăpăţânări pe care doar eu o consider a fi o calitate, am obţinut în general ce-am vrut. Mai greu, mai uşor, dar am obţinut. Însă cele mai amare şi triste înfrângeri le-am suferit atunci când a trebuit să lupt cu prejudecăţi… prejudecăţi pe care nu le-am putut învinge.
Cărtărescu a scris “De ce iubim femeile”. Când am scris titlul ăsta în Google, ca să m-asigur asupra autorului, Google mi-a sugerat că aş căuta “de ce iubim bărbaţii”. Ambele, întrebări probabil puse de mii de ori în fiecare secundă, în toate colţişoarele planetei, din Singapore până-n Maroc şi Hawaii.
Habar n-am care e răspunsul la vreuna din întrebările de mai sus. Dar acum câteva zile, mi-am dat seama de ce urăsc manelele.
Citește în continuare
25 Iulie 2008
|
2 comentarii
Am găsit problema esenţială ce cauzează toate problemele din ţara asta. Nu traficul, nu sărăcia … nu. Problema României sunt hemoroizii.
http://dexonline.ro/search.php?cuv=hemoroizi
HEMOROÍZI s.m. pl. Dilataţii varicoase interne sau externe ale venelor din regiunea rectului, manifestate prin dureri şi hemoragii, apărând mai ales la cei ce duc o viaţă sedentară; trânji. – Din fr. hémorroïdes.
Deci, sintetizat în limbaj popular: durere în cur.
Citește în continuare
2 Iulie 2008
|
2 comentarii
Singurul merit al mersului cu infectul metrou bucureștean este că-mi furnizează o plăcere relativ simplă, aproape similară cu practica rurală de a sta pe băncuța de la poarta casei, pentru-a vedea lumea care trece pe uliță.
Citește în continuare
16 Iunie 2008
|
4 comentarii
De 2 săptămâni merg cu metroul, ăla bucureștean că altul n-avem. Niște chestii constatate:
- la fel ca-n trafic, românul în general habar n-are de inteligență adaptivă. Șoferii de turisme nu realizează decât bătuți cu bățul că blocarea intersecției repezindu-se ca berbecii în ea nu ajută cu nimic, dimpotrivă. Trenurile noi ale Metrorex (alea făcute în colaborare cu Bombardier) sunt mai înguste în interior, iar spațiul dintre scaune e insuficient pentru 2 ciumpalaci care stau în paralel, cu fața spre geamuri sau în decolteul vreuneia de stă pe scaun, și ghiozdane în spate. Sus numiții nu gândesc că dacă s-ar întoarce cu 90 de grade, cu fața spre sensul de mers, ar avea și ei loc, și-ar putea și lumea să treacă printre ei.
- în stația de la Piața Unirii există un magazin care vinde chiloți și sutiene. 3,5 lei chiloții, 7 lei sutienul. Nu ridic problema calității unui asemenea articol de îmbrăcăminte care costă nici 2 euro, și pe care ar trebui să-l porți lipit de piele, dar mă întreb: ce fel de urgență poți avea încât să fii nevoit să-ți cumperi lenjeria intimă din stația de metrou ? Culmea e că aproape mereu în fața magazinului respectiv sunt câteva cucoane.
- lumea chiar mănâncă de la barăcile ridicate în stațiile de metrou. Incredibil.
- 90% din călători citesc Click, Cancan și Libertatea, publicații de înalt nivel cultural-artistic.
- s-au înmulțit căștile. iPod-urile încă timide, predomină telefoanele și playerele chinezești.
- aerul de dimineață din metrou e infernal de sufocant. Aerul de dimineață de pe străzi e ca o furtună de nisip. Banii din București miros a praf și a motorină.
Wordpress nou. Reparat lookul. Reparat baza de date.
26 Aprilie 2008
|
1 comentariu
Am rezolvat şi asta, cu ultimul AFKIM. Se descarcă fişierul cu fw3x în nume, dacă aveţi firmware 3.x; cel cu fw15 în nume, dacă (încă) rulaţi firmware 1.5.
Se dezarhivează, şi ultimul folder se pune în X:\PSP\GAME380 (deci calea completă să fie X:\PSP\GAME380\AFKIM, iar în acest folder să se găsească fişierul EBOOT.PBP) .
Tastatura mi se pare (ca idee) mult mai reuşită decât cea inventată de Sony, bazată pe sistemul clasic de la telefoanele mobile. Merge prin Bitlbee şi se conectează extrem de rapid. Am legat un cont de GMail şi un Yahoo, fără nici o problemă.
Mai multe, în pagina de Getting started with AFKIM.
Încă o dovadă că Sony Playstation Portable = very fun & useful portable device 
De multă vreme l-am admirat pe M.C. Escher, şi desenele lui. Escher a fost un grafician olandez, care-a născocit tot felul de desene bazate pe iluzii optice. Mi-am luat PSP, şi am descoperit primul (poate şi singurul) joc dedicat lui: Echochrome (trailer Quicktime găsiţi aici: Echochrome trailer). Totul în această lume se bazează pe o idee simplă: dacă vezi, este real. Bazându-te pe asta, trebuie să conduci bietul omuleţ pierdut în lumea mistică spre calea sa, folosind tot felul de răsuciri şi poziţionări anume ale mediului înconjurător, aşa încât să PARĂ că este ceea ce trebuie (chiar dacă în realitate nu există).
Citește în continuare
Ieri a fost cald. Foarte cald. 38 de grade în maşină la soare. O plăcere de vreme. Azi e la fel. Ieri am ieşit în mânecă scurtă la plimbare, nu mi-a fost frig, nu nimic. Cu toate astea, n-am mai văzut pe nimeni în tot oraşul îmbrăcat cu mânecă scurtă. Doar pulovere, geci de toamnă, unii chiar cu pulovăr şi geacă nene!
E atât de grea tranziţia la ţoalele de vară? Chiar e nevoie să transpiri 2 săptămâni la rând în aceleaşi rânduri de haine ca să decizi să treci la garderoba de vară? De ce e aşa anormal să accepţi că azi te poţi îmbrăca în tricou, şi mâine în hanorac, dacă e cazul?
Sau poate sunt eu în rut şi nu ştiu :))
Acumularea de multă muncă din ultima vreme a însemnat automat şi tinderea la zero a cantităţii de timp liber disponibil. Când ai un milion de lucruri de făcut, şi nu mai eliberezi din presiunea acumulată, rişti s-o iei razna destul de repede. Dar cum să faci rost de timp liber, când nu-l ai? Ce mai poţi sacrifica, la ce mai poţi renunţa?
Şi uite-aşa am făcut ceea ce dacă mi-ar fi spus cineva acum 3 ani că voi face, aş fi pariat că persoana respectivă e nebună.
Offline.
Citește în continuare
7 Aprilie 2008
|
1 comentariu
Se desfăşoară zilele astea marele summit NATO, prilej cu care-am văzut 2 secvenţe: întâlnirea dintre Bush şi Băsescu, şi întâlnirea dintre Bush şi Putin.
Ştiţi că în lumea animalelor, frica e imediat vizibilă, atunci când 2 exemplare se întâlnesc face-to-face este destul de repede evident care-i exemplarul inferior. Taman aşa şi aici.
Bush şi Băsescu la Năvodari: Bush relaxat, glumeţ, ce îngheţată bună aveţi, gesturi foarte relaxate. Băsescu crispat, drept ca o scândură, zâmbind forţat.
Bush şi Putin la pescuit nu ştiu unde, în ţinută casual: Bush haotic, nu ştia pe unde să calce, unde să se uite. Putin parcă era cloşca cu puii, îl mai trăgea de cot pe Bush, hai pe-aici, uite acolo sunt camerele, zâmbeşte.
Putin FTW !
A fost recent un târg cu diverse produse pentru copii, pe numele lui Kidex. Ce-a făcut vâlvă la ştiri? produsele cosmetice, machiaj şi parfumuri pentru copii. Aveţi idee cum arată un copil de 4-5 ani machiat? Hidos. Să pervertim şi copilăria aia puţină pe care-o mai au, şi să le vindem eventual şi reviste porno pe la 8-9 ani, că doar o să afle ce şi cum până la urmă, nu?
Mă uitam la documentarul Dirty Jobs cu Mike Rowe de pe Discovery, şi ajunsese la o fabrică de procesare a crabilor. Acolo era o tanti pe care o chema Sissy, relativ tânără (şi suprasuprasupraponderală), care muncea de 24 de ani la curăţat crabi. Manual. Cu cuţitul, zilnic, să stai 8 ore să cureţi crabi. Mătuşă-sa, pe nume Nicey, făcea acelaşi lucru de 54 de ani. Iar bunică-sa lucrase la curăţat crabi 80 de ani.
Timp de 80 de ani, 8 ore pe zi lucrătoare, să cureţi crabi.
Şi deodată, parcă jobul pe care-l ai acum nu mai pare chiar aşa nasol, nu?
România Liberă şi alte surse de ştiri menţionează despre ideea guvernului de-a da 150 euro profesorilor, ca ajutor pentru haine. Problema însă este că aceşti bani se propune a fi acordaţi anual. Adică, un profesor (om care trebuie totuşi să apară decent îmbrăcat în faţa elevilor, nu cu acelaşi costum din 1940 toamna) primeşte anual nişte bani din care-şi poate lua un costum … pentru întreg anul. Sau 3 perechi de blugi. Sau 2 pulovere groase şi 2 perechi de blugi. Pentru tot anul!
Interesantă atitudinea de boier injectată în gestul ăsta, “luaţi nişte firimituri, sărăntocilor, să vă-mbrăcaţi şi voi!”
Scârbă.
Este cel mai frumos oraş. E luminat. E liber. Poţi să treci cu 100 km/h pe lângă echipajul de poliţie ieşit la patrula de noapte, şi preocupat să spargă seminţe. 120 km/h pe Splai, nici o problemă.
Trei taxiuri lente, uşor de depăşit.
10 minute (cronometrate!) de la Unirea până la Aeroportul Băneasa.
Life!
Doar că n-am mai scris. Da’ nu m-am lăsat.
Reclama e la Olynth, un spray pentru desfundat nasul în caz de răceală. Textul reclamei este: “un puf în nas, de 2-3 ori pe zi, aduce libertate”. Cred că reclama merge refolosită şi la cocaină, schimbăm doar numele produsului.
29 Februarie 2008
|
2 comentarii
Despre detergenţi şi mărgelele de sticlă
