Am plecat duminică dimineaţa, ţinând cont că marţi seară urmau să cânte în Beogradska Arena greucenii de la Iron Maiden. Trec peste drumul din ţară, că nu-i deloc palpitant, şi ajungem la vama sârbească (prin Drobeta Turnu Severin). Yay, încă o ştampilă în paşaport, căci Serbia nu este încă membră a UE (norocul lor, aş zice). Primul moment hilar apare la vamă, după dialogul cu vameşii sârbi:

• Unde mergeţi? Păi, la Belgrad.
• Cu muncă sau vacanţă? Vacanţă, ştiţi, la concert…
• Aaaa, voi cântaţi?

Ermm… da. Avem pe unii Maiden în deschidere, şi ţambalul cu acordeoanili în portbagaj. No bun, “avansăm înainte” şi ne bucurăm ochişorii cu unul dintre cele mai frumoase peisaje: Dunărea văzută de pe malul sârbesc, în lumina unui soare anormal de strălucitor pentru o zi de 8 februarie. Adăugând şi drumul aproape părăsit de maşini/oameni/zburătoare, extazul e gata plămădit.

Continuăm pe drumurile sârbeşti (comunişti au fost şi ei, dar au vreo 2 autostrăzi foarte ok, una din ele traversând toată ţara şi oraşul Belgrad – unde poţi coborî pe multe bretele de acces în ce zonă a oraşului ai nevoie). Micul Mio dă nişte bâlbe de control, după care ne ghidează spre destinaţia zilei: Hotel Union Belgrade. Singurul avantaj al hotelului este că e foarte aproape de centru; în rest, alea 3 stele pe care zice că le prezintă sunt doar stelele verzi pe care le resimţi când dai cu capul de uşa băii, ieşind intempestiv din cameră: apartamentul de 125 eur/noapte este atât de mic încât dacă deschizi uşa camerei, nu mai ai loc să intri în baie. Şi invers. Planta aia artificială de se vede în poze am cocoţat-o pe dulap, ca să nu mai joace rolul de obstacol-garduri.

Trecem peste aspectul dezolant al camerei, că la urma urmei va servi doar de loc de prăbuşire seara, şi ieşim la plimbare. După câteva ture prin zonă şi multe suciri ale gâtului cu privirea după plutoanele de sârboaice superbe ce bănănăie pe trotuare, ajungem pe celebra stradă pietonală Skadarlija, unde mergem la pont: cârciuma “La 3 pălării”, pe numele sârbesc “Tri Seşira”. Un restaurant vechi de 150 de ani, într-o casă probabil la fel de veche, cu un chelner parcă desprins din filmele de epocă: în costum, cămaşă albă şi papion roşu. Prietenul NFS se scotoceşte după o brichetă, chelnerul observă şi în secunda 2 îi aprinde ţigara! Mâncarea este puţin spus delicioasă… să spunem doar că m-aş vedea foarte rotund după câteva săptămâni de stat aici

Partea de oraş numită Novi Beograd nu este prea impunătoare, căci blocurile sunt similare cutiilor gri de chibrituri construite după tiparul comunist. Cu toate astea, au diverse artificii de proiectare care le fac să nu arate atât de impersonale şi hâde precum omoloagele lor din RO: o mansardă, un balcon pus mai într-o parte, chestii de-astea. Partea veche a oraşului este însă frumoasă şi bine păstrată; abia încep să apară firmele cu neon colorat şi reclamele occidentale, iar din loc în loc se mai văd inscripţii ce amintesc de perioada comunistă (denumirea aia cu “Centrotextil” mă dă pe spate). Un mare avantaj în estetica oraşului este dat şi de Dunăre (nu-i aşa că ar merge şi Dâmboviţa aranjată în stilul ăsta? păcat că “n-avem cu cine”, dar avem cârnatul cel mai lung din lume … ah, nu-l mai avem nici p-ăsta). De văzut neapărat, trebuie văzută şi cetatea musulmană Kalemegdan, care adăposteşte şi un mic muzeu militar.

Kalemegdan şi muzeul militar:

Neapărat trebuia vizitat şi muzeul Nikola Tesla, în construcţie, dar totuşi impresionant. În fotografii se vede prima bărcuţă radiocomandată din lume (pe la anii 1900, era ceva cu adevărat senzaţional), un model de transformator Tesla (Tesla coils din Red Alert, adică) şi macheta primului turn de transmitere a energiei electrice fără fire.

Citeste restul: VAXXi.NET - belgrad, concluzie

Citeste restul: VAXXi.NET - belgrad, дан #3

Citeste restul: VAXXi.NET - belgrad, дан #1