Palm Jumeirah

Şi s-a făcut o lună de când sunt aici, prilej taman bun pentru a face o mică recapitulare în ce priveşte punctele pro şi contra ale acestui oraş. Un oraş dominat de companii care construiesc ceea ce la noi nici nu s-ar putea închipui, un oraş al Nakheel (al căror motto este: “Ei au zis că nu se pot construi insule într-un oraş. Noi zicem … ce urmează?”) şi Tamweel, un oraş în care se poate schia când afară sunt 50 de grade, un oraş cu oameni încruntaţi şi fără muzică în public.

Pro:

• drumurile şi benzina. Îmi place să conduc, deci e normal să fie primul lucru de care sunt extaziat. Şoselele sunt imense, de o calitate impecabilă (m-aş hazarda să spun că depăşesc cu brio germanul Autobahn), semnalizarea este excelentă (de exemplu, orice indicator de curbă periculoasă este suplimentat cu lumină roşie intermitentă, iar orice semafor este presemnalizat de la minim 500 metri). Limitele generoase de viteză şi faptul că toată lumea merge repede. Aici este raiul autoturismelor.
• siguranţa. Nu e nici o problemă să-ţi laşi maşina descuiată, sau să parchezi undeva cu cumpărăturile la vedere, în portbagaj sau pe banchetă. Nu, nu există nici o scuză de genul “ah, păi la lumină e mai sigur”, bla bla. Nu. Poţi să îţi laşi dirhamii la vedere pe bord, poţi să te plimbi la 3 noaptea oriunde fără griji. În tot anul 2007, a existat 1 singur act de violenţă în tot oraşul. Deci, la 4 milioane de omuleţi, în 365 de zile, UNUIA SINGUR i-a venit ideea să facă pe niznaiul. Nu tu ştiri de la ora 5, nu tu topoare în cap pe fond de alcool, nimic de genul ăsta. Poliţia e poliţie, autorităţile sunt respectate, bravo lor.
• diversitatea. Parcuri de distracţii, terenuri de golf, toate restaurantele pe care ţi le poţi închipui, circuit sportiv, terenuri de sport, mall-uri cu de toate, parcuri industriale, zone fără taxe — orice îţi poţi închipui, există deja. Şi dacă nu există, înseamnă că e în construcţie.
• luxul şi calitatea serviciilor. Mâncare bună, vânzători şi chelneri întotdeauna amabili, faptul că nu trebuie niciodată să verifici restul primit, haine de calitate, electronice din Japonia, apă din Franţa, ciocolată din Elveţia… nu există compromisuri, “turcisme” şi falsuri.
• atitudinea de “facem”. Aici nu se lălăie nimic, dacă se începe o lucrare în orice domeniu atunci se face la termen. Arabii de-aici sunt în general relaxaţi, politicoşi, cu bun-simţ, şi cu toate că au suficiente fonduri la dispoziţie, îşi respectă banii: dacă plătesc “ceva”, atunci aşteaptă realizarea acelui “ceva” la termen şi în condiţiile cerute, fără prea multe discuţii.

Contra:

• restricţiile în ce priveşte libertatea personală. Site-uri web blocate, cu nemiluita, şi nu vorbesc doar de cele pentru adulţi, ci şi multe altele de genul Flickr sau “funnies”. Interdicţia gesturilor de afecţiune în public, şi nu e vorba doar de sărutat, ci şi de ţinutul de mână sau îmbrăţişatul unei persoane de sex opus. Restricţiile în privinţa hainelor, şi afişul de la intrarea în mall care menţionează obligativitatea acoperirii umerilor şi genunchilor. Duritatea aplicării regulilor Ramadanului chiar şi pentru străini.
• împărţirea oamenilor în clase. Sunt 3 mari categorii de oameni: rezidenţii, expaţii şi amărâţii. Despre rezidenţi, nimic de zis: o duc bine, au toate avantajele posibile, nu se omoară deloc cu munca. Expaţii sunt cei ca mine: veniţi din ţări vestice, salarii ok, obiceiuri vestice restrânse cât de cât de ce-am spus mai sus, în general toleraţi de rezidenţi. Amărâţii sunt muncitorii din construcţii, din hoteluri, din baruri, care sunt plătiţi foarte prost în comparaţie cu media nivelului de trai de-aici şi merg în autobuzele alea fără aer condiţionat. Ca idee, un salariat de aici este încadrat într-una din cele 2 categorii existente (care sunt hotărâte de autorităţi): “low grade citizen” şi “high grade citizen”, iar de încadrarea asta depind foarte multe lucruri pe care le poţi (sau nu) face.
• şantierul permanent. Azi mergi bine mersi pe un drum, mâine e totul închis pentru că se construieşte nu-ştiu-ce. Poimâine totul e deviat pe la dracu’ în praznic, răspoimâine e la loc cum era. Viteza cu care se construieşte şi se schimbă peisajul te ţine mereu în priză (bine, ăsta nu e mereu un lucru rău, recunosc). Se spune că în Dubai se află cam un sfert din toate macaralele existente în lume.
• furia locuinţelor (care e şi la noi, de altfel). Luaţi oricare 5 oameni de pe stradă: 4 din ei sigur se află în căutarea unui apartament. Din moment ce pentru un imigrant/expat, cumpărarea unei locuinţe este foarte grea (locuinţele nu se vând persoanelor fizice, ci doar se concesionează pe 99 de ani), mai toată lumea stă cu chirie. Şi toată lumea e mereu în căutarea unei locuinţe mai bune, unui bloc cu piscină mai mare, unei vile mai aproape de birou, unei chirii mai mici, şi aşa mai departe. La un moment dat îţi vine să baţi pe cineva când auzi iar cuvântul “chirie”. Ah, şi chiriile sunt enervant de scumpe, gândiţi-vă la 2000-2500 de euro pe lună pentru un apartament de 2 camere într-o zonă aproximativ ok, la etajul treizeci şi ceva. Ce-i drept, blocul are pază, piscină, gym, saună şi un etaj cu cinema şi restaurant.

Citeste restul: VAXXi.NET - Dubai, DuDay 31

Liniştea dinaintea furtunii? posibil. Dar agitaţia îmi convine.

Update: s-a stricat automatul de cafea. Se duce lumea de râpă!!

Citeste restul: VAXXi.NET - Dubai, DuDay 21 (continuare)

Burj Al Arab

Despre Ramadan am scris mai devreme. Câteva zile am avut ocazia de a experimenta un regim similar cu cel musulman (fără a mânca de dimineaţă până seara, la apă şi cafea recunosc c-am scăpat destul). Recunosc că o lună de zile de-astea de post m-ar face chiar şi pe mine foarte umil şi cuminte. Mai sunt 5 zile şi se termină Ramadanul, iar acest lucru este sărbătorit cu un festival de încetare a postului, numit Eid ul Fitr (pe scurt, Eidul mic), ce durează 3 zile.

Bărbaţii arabi sunt îmbrăcaţi în celebrul “cearşaf” alb pe care-l ştiţi deja: mereu simplu, întotdeauna PERFECT de alb şi călcat. Pe cap, un alt cearşaf mai mic (alb sau alb cu roşu, încă n-am aflat semnificaţia) fixat cu 2 inele textile negre, şi ele de diverse forme şi construcţii. În picioare, invariabil papuci; nimeni nu poartă pantofi sau adidaşi (nici nu prea ar avea de ce, la urma urmei). Singura bijuterie pare a fi ceasul, în rest pauză: nu inele, nu lanţuri, nu nimic. 90% din ei au barbă şi sau mustaţă, aranjată şi tunsă impecabil.

Femeile sunt în cearşafuri similare, negre. Nu discut alegerea culorilor. Majoritatea au doar faţa descoperită, dar 10-15% sunt în categoria “extreme”: li se văd doar ochii (adică au faţa descoperită pe o fâşie de 5 cm) sau au faţa complet acoperită, şi umblă prin mall precum nişte fantome medievale şi întunecate care mă bagă în sperieţi, parcă-s experimente nereuşite pentru personaje din familia Addams. Au feţele machiate atent, dar spre stilul “păpuşă”: culori puternice, contururi tari, ochi mult alungiţi şi cu gene lungi şi misterioase. Costumele merg de la cele extrem de simple (purtate în general de vârstnice), până la cele brodate cu detalii extrem de complicate şi încărcate cu modele sclipitoare (habar n-am dacă sunt “svarovschi”, don’t ask).

Ah, şi toţi, şi toate, absolut toţi şi toate miros foarte bine

De reţinut că aici nu prea există alcool: singurele restaurante cu licenţă pentru vânzarea alcoolului sunt în hoteluri, iar acolo dai cu parul să găseşti ceva alcool mai ridicat în grade. Primul român care va reuşi să strecoare o cantitate substanţială de palincă în barurile din emirate va provoca o lovitură de stat. De asemenea, lipsa oricărei forme de indecenţă (după normele lor) înseamnă că veţi observa cât de imuni aţi devenit la tabloide şi reclame cu gagici dezbrăcate Per total, cred că prinde bine: oamenii sunt liniştiţi şi politicoşi. Cel puţin din câte-am văzut până acum; fiind Ramadan, s-ar putea ca lucrurile să se schimbe după Eid.

Va urma. Luni, dacă totul e în regulă, voi lua maşina de închiriat.

Citeste restul: VAXXi.NET - Dubai, DuDay 17

Magazin de ciocolată

De voie, de nevoie, sunt nevoit să-mi cumpăr haine, deoarece n-am fost suficient de prevăzător pentru a împacheta şi ceva haine mai formale în bagaje (pe principiul “am un tricou şi-mi ajunge”, ie-te că nu mi-a ajuns). Ca atare, m-am pregătit cu aceeaşi plăcere cu care te pregăteşti pentru tăierea firelor unei cicatrici, mi-am luat în dinţi MasterCard-ul şi am purces să-l înfrunt pe marele Moe. Moe este porecla dată de localnici mall-ului, fiind abrevierea de la Mall Of Emirates, deci “Moe” ca numele american… you get it.

Practic vorbind, e un mall ca toate mallurile, doar că este mult mai mare şi mult mai luxos. Găseşti Zara, Coolcat, dar şi Armani şi Versace. Găseşti Sony şi Panasonic, dar şi Bose sau Harman Kardon. Timex şi Omega, dar şi Blancpain, Jaeger LeCoultre sau Vacheron Constantin. Cu cât mai scumpe produsele, cu atât mai puţine expuse. La Vacheron Constantin n-are rost să mai zic: 4 canapele imense şi luxoase de piele, şi 10-12 ceasuri în total.

Cu încălţările am scăpat repede, odată ce-am descoperit ShoeCity. Se probează orice e expus, pe loc, fără cabine de probă sau locuri anume amenajate. Toate mărimile disponibile, acum, pe stoc şi pe rafturi în faţa ta. K*t*n (cred că ar trebui să se citească “Koton”) m-a distrat cu intrările separate pentru bărbaţi şi femei, dar s-a arătat interesant cu ofertele de “pachete de haine” de-a gata, care includeau pantofi/cămaşă cu cravată/pantaloni ambalate şi deja asortate, ideale pentru unul clueless în ale culorilor. Nu e şi cazul meu, da ? doar apreciam ingeniozitatea ideii !

Însă totul, dar totul s-a năruit atunci când am trecut acea barieră pe care n-ar fi trebuit s-o trec, şi-am păşit din ţinutul Zara şi H&M în ţara magazinelor cu parfum franţuzesc şi angajaţi îmbrăcaţi în costume mai scumpe decât prânzul pe-o lună la un restaurant bun. Recunosc spăşit că este prima oară când mă pricopsesc cu ceea ce se cheamă “asistent de vânzări”, adică o persoană foarte răbdătoare şi pricepută care te preia de la intrarea în magazin, recomandându-se (chestie de încredere treaba asta) în primul rând. În al doilea rând, te ghidonează subtil pentru a afla mai exact ce vrei să-ţi cumperi, după care începe să construiască eşafodul cardului tău de credit, arătându-ţi tot felul de accesorii şi haine (care într-adevăr, erau nemaipomenite). Şi-am mai pus ochii pe nişte costume … hehe …

Un alt punct de notat sunt parfumurile produse aici, loco: mult mai accesibile decât echivalentele “de firmă”. Evident, încă nu mă pot pronunţa asupra calităţii, dar miros foarte bine la prima … adulmecare Cu drag, un nou dependent de cumpărături în plin efluviu de tocire a cardului.

Citeste restul: VAXXi.NET - Dubai, DuDay 12

Dubai Academic City

Biroul este în Dubai Academic City, poreclit cu drag de colegii mei “Academic Shitty”, din cauza modului de pronunţie al unor colegi neacomodaţi încă pe deplin cu limba engleză. Probabil din cauza situarii fata de oras la o distanta care s-ar putea numi in termeni stiintifici “unde si-a intarcat dracul progeniturile”, atitudinea aici este mai relaxata decat in miezul Dubaiului. Mai exact, aici se mai pot vedea pantaloni scurţi la bărbaţi, haine europene la fete, şi există un loc unde se poate mânca în timpul zilei de Ramadan fără a fi ascuns după perdele groase şi grele. Unii mai îndrăzneţi chiar beau suc pe-afară, palmând totuşi cutia cu o privire precaută, datorată probabil afişelor lipite de curând pe pereţi referitor la încălcarea postului în public. Afişele au apărut de câteva zile, şi suspectez că s-a întâmplat din cauză că suntem în ultimele zece zile ale Ramadanului, considerate a fi cele mai grele şi importante.

După cum ziceam mai devreme, se consideră că Dubaiul este oraşul cu cel mai mare consum de apă din lume. Apa la chiuvetă provine din mare (golful Persic, mai exact) şi este desalinizată şi tratată pentru uz casnic, dar nu este recomandată pentru consum. Eh, vă înştiinţez c-am băut şi n-am murit. Apa dulce pentru consum obişnuit este transportată cu cisterne speciale, iar în supermarket se găseşte apă minerală franţuzească (produsă de Danone), cu 4.85 dirhami pentru 5 litri, adică nici măcar 1 euro. În acelaşi Carrefour, se încurajează renunţarea la sacoşele de plastic şi utilizarea unei sacoşe de rafie care costă 2 dirhami şi este înlocuită gratuit ori de câte ori se strică.

Căldura aici este încă “strong”, faţă de clima temperată (sau mă rog, cea pretins temperată pe care o avem încă în ţară). Dimineaţa la prima oră sunt deja 35 de grade, iar până seara apa din piscină devine un fel de ciorbă caldă, care însă tot e mai plăcută decât aerul încins şi nisipos. De 3 zile încoace, vânturile ridică nisipul şi ca atare, vizibilitatea la orizont este foarte redusă, iar lumina soarelui este parcă filtrată şi foarte lăptoasă. Aerul este foarte cald şi uscat ziua, ca un uscător de păr dat la maxim în faţă. Senzaţii şi imagini nemaivăzute, dar aici perfect obişnuite.

Citeste restul: VAXXi.NET - Dubai, DuDay 11

Cell info display

Tot studiind mereu ce se întâmplă aici, mi-am dat seama de un lucru: oamenii aici sunt FOARTE leneşi. De ce? Păi:

- maşinile sunt în proporţie covârşitoare cu cutie automată, pentru leneşi
- îmbrăcămintea tradiţională (adică cearşafurile albe) este tot pentru leneşi: nu ai de legat curele, de aranjat cămăşi, de legat cravată… pui cearşaful peste tine şi gata! Singurul lucru la care trebuie să fii atent este să iei cearşaful proaspăt spălat şi nu pe cel purtat ieri…
- încălţămintea este tot de leneşi: papuci şi atât. Nu tu şireturi, nu tu măcar velcro… habar n-am cum or conduce în şlapii purtaţi p-aici. Probabil de-aia au fost ieri 17 accidente în Dubai, pentru că 17 inşi şi-au împiedicat şlapii în pedale la 150 km/h.
- eu îmi car laptopul în rucsac. Alţii, îl poartă în geantă. Nici un localnic nu poartă aşa ceva! Toţi au un fel de trollere (de-alea cu rotile), în care-şi plimbă laptopul prin birou, trăgându-l leneş de mâner.

Ce-i drept, cearşafurile par a fi foarte comode. Will try soon.

Mâine este vineri, adică prima zi de weekend aici. Vinerea şi sâmbăta este weekend, iar duminica este prima zi din săptămâna de lucru. Aşadar, azi avem program scurt, deci şi articol de blog scurt. Ne auzim după weekend.

Citeste restul: VAXXi.NET - Dubai, DuDay 9

Dulciuri indiene

Din considerente de politeţe, nici străinii nu au voie să mănânce/bea/fumeze în public. La birou, automatele de apă şi cafea au fost mutate într-un colţ ferit, iar restaurantele care servesc totuşi mâncare şi ziua (nu ştiu după ce criteriu este permis acest lucru – în funcţie de publicul ţintă, bănuiesc eu), o fac cu toate ferestrele şi uşile acoperite cu perdele grele, de parcă cine ştie ce perversiuni s-ar petrece acolo :) De jumătate de oră, au fost lipite prin birou nişte foi imprimate cu un articol din ziar, care menţionează cum a fost amendat un om de afaceri cu 1000 dirhami pentru că a băut suc în public. Un oraş frumos, dar lucrurile de genul ăsta te trezesc totuşi la realitate.

Masa de iftar este în teorie identică din punct de vedere al felurilor de mâncare în toate ţările musulmane, diferind doar modul de preparare. Întâi, se serveşte un castron cu fructe uscate şi foarte dulci (curmale, smochine şi fructe de palmier: http://en.wikipedia.org/wiki/Phoenix_dactylifera#Fruit ), cu scop de a pregăti stomacul pentru festinul ce urmează. Supa de încălzire este o supă groasă, gălbuie la culoare, pe care eu o numesc neaoş: supă de lentilă. Denumirea englezească este “lentil soup”, o găsiţi aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Lentil_soup şi este foarte-foarte delicioasă cu lămâie.

Urmarea supei de lentilă este o aglomerare de feluri de mâncare, al căror mod de servire depinde de restaurant: fie vi se vor aduce o groază de farfuriuţe, castronaşe şi platouri (la un restaurant care se respectă), fie vă veţi servi dintr-o mulţime de ceaune şi castroane ţinute la cald. Personal, prefer a doua variantă: permite gustarea a câte puţin din toate, lucru mai dificil în prima variantă când nu ştii ce, cât şi cum ţi se va aduce din mâncăruri. Pagina de pe Wikipedia este foarte săracă şi incompletă în descrierea iftarului, şi nici alte resurse mai utile n-am găsit în alte limbi decât arabă, aşadar încerc eu un scurt sumar:

- platou de legume şi fructe: morcovi, castraveţi, roşii, pepene, portocale etc
- un fel de pastă de carne cu aspect de carne crudă
- un fel de orez închis la culoare, cu aspect de mâncare chinezească
- humus, o pastă făcută din fasole bătută, cu aspect de piure de cartofi – delicioasă, se face un fel de lingură din lipie şi se “pescuieşte” din castron
- falafel, http://en.wikipedia.org/wiki/Falafel (foarte bun)
- tabbouleh, un amestec de salat㠺i carne cu condimente
- fattoush, tot un fel de salată, dar cu lipie (pita) prăjită altfel, mult mai crocantă şi subţire
- sambusac, un fel de plicuri de aluat umplute cu carne sau legume şi brânză (şi astea sunt delicioase)
- încă un orez galben, foarte nelipicios şi săţios, al cărui nume nu îl reţin
- carne de miel, pui sau curcan sub diverse forme (ăsta e de fapt felul principal al mesei, tot ce-a fost până acum era doar aperitiv)
- desert: knafeh, baklawa şi basboosa (patiserie tradiţională, foarte dulci), sahleb (un fel de şarlotă cu nucă de cocos, delicioasă şi servită rece) şi om’ali (greu de descris, dar se serveşte caldă, este foarte dulce şi bună)

O masă de iftar în regim de autoservire este undeva la 60-80 dirhami, iar una “a la carte” pentru 2 persoane în jur de 150, în funcţie de restaurant. Eu nu am reuşit să mănânc un meniu “a la carte” în întregime, şi asta spune ceva. Fiind primul contact cu bucătăria orientală, şi cu atâtea forme de manifestare ale ei, nu pot declara decât că sunt cu adevărat uimit şi impresionat de mâncarea lor, care este mult mai aromată şi condimentată decât cea europeană. Mai grele sunt primele zile, până se adaptează stomacul, după aceea aţi scăpat. 

Nimeni nu cred că găteşte în Dubai, motiv pentru care restaurantele sunt la tot pasul, sub o mulţime de naţionalităţi: franţuzeşti, turceşti, libaneze, marocane, italieneşti, americane, fastfood de toate felurile, thailandeze, mongoleze, chinezeşti, japoneze, şi tot aşa. Vreo 2 săptămâni puteţi mânca fără a repeta vreo masă numai în Mall of Emirates.

Citeste restul: VAXXi.NET - Dubai, DuDay 8