click

clickCu un scurt şi liniştit click încep multe lucruri pe lumea asta.

Click face trăgaciul pistolului care declanşează un război. Click face schimbătorul de viteze al motocicletei când bagi într-a întâia şi pleci la drum. Tot un click scoate şi capacul stiloului ce semnează hârtii hotărâtoare sorţii unui om sau unui popor. Click face şi bricheta care aprinde fitilul unui pachet de explozibil sau o lumânare. Cu un click decisiv se aude şi mouse-ul care distruge date importante sau publică secrete pentru-a fi aflate de o lume întreagă. Click face capacul unei seringi care injectează medicamentul salvator sau drogul neiertător. Click spune şi o componentă electronică dintr-un utilaj, înainte de-a se defecta şi-a ucide, sau înainte de-a porni defibrilatorul salvator de viaţă.

Destul de dezarmant, nu? câte clickuri. Dar există şi un click care nu poate fi decât bun, prin însuşi simplitatea lui existenţială: acel click care se petrece după ani de întuneric, când marchează aprinderea luminii şi alungarea definitivă a întunericului. Există poveşti urâte, poveşti banale taman bune de menţionat în cărţi de duzină, şi poveşti în care unii au curaj să aprindă lumina, deşi toţi din jur le zic c-o să explodeze becul şi-o să se electrocuteze. Eh, daţi-mi voie să rămân eu cel care electrocutează becul.

Gânduri inspirate de un articol de pe ŞiBlondeleGândesc.ro

.

6 thoughts on “click

  1. si totusi… cel mai infricosator clic il fac catusele. presiunea psihica atinge proportii devastatoare atunci cand auzi pe mana asa ceva. libertatea e componenta cea mai pretioasa a vietii, si niste amarate de belciuge pot face sa te rupa definitv de ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Anunţă-mă când sunt comentarii noi. Te poţi abona fără a comenta.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.