De când n-am mai fumat. O săptămână şi-o zi, ca să fiu mai exact. Cel mai greu a fost nu în primele 3 zile, aşa cum mă aşteptam, ci în următoarele 3. De parcă bietul creier, făcut terci din lipsă de nicotină, ar fi zis că doar glumesc în primele zile. Mi-l şi imaginam (pe el, creierul) cu o voce uşor crispată, de adolescent din American Pie, zicând: hai, am glumit destul, gata, ajunge după care mult mai nervos hai las-o naibii de treabă, aprinde o ţigară, ce-s glumele astea!
Pe plan comportamental … mai multe.
- îmi lipseşte scrumiera de pe birou. Aruncam tot felul de hârtiuţe în ea, era un mini-coş de gunoi.
- beau multă apă minerală. Rece. Ceea ce e bine.
- imediat după ce urcam în maşină, porneam motorul şi-mi aprindeam ţigara. Acum, mă urc în maşină, pornesc motorul, şi îmi deschid tacticos un pachet de gumă de mestecat. Totally uncool, după cum m-au învăţat reclamele, s-a dus naibii imaginea de mascul fatal fără o ţigară în gură 🙂
- simt mai bine mirosurile. Mă transform într-un dachshund!
- nu mai uit ţigările, nu mai am de cărat bricheta şi ţigările, am câştigat un buzunar liber
- mi-e dor să-mi car bricheta cu mine
- nu mai am motivul “pauzelor de ţigară”, ceea ce înseamnă că sunt mai productiv, dar … totuşi mi-e dor de pauzele mele. Lipseşte şi gândirea “la o ţigară” a problemelor mai dificile.
- diverse efecte medicale (bune)
Eu mai am 14 ţigări într-un pachet cumpărat pe 30 luna trecută. Culmea, l-am cumpărat la fix 10 zile după ultima ţigară trasă… Motivaţia: “Ce marfă arată pachetu’ ăla… ia să văd ce gust au, la cât de colorat e, precis ţigările sunt pline de mentol 😀 “.
Cel puţin anu’ ăsta va fi ultimul pachet. Cred.