Nu sunt un grammar nazi, dar mi se face groază de halul în care sunt încălcate regulile de bază ale gramaticii române. Într-o ţară în care este tolerat un primar de sector ce spune “almanahe”, să vorbeşti (şi mai ales să scrii) corect gramatical mi se pare deja o carte de vizită a eleganţei, o dovadă de respect faţă de sine.
O să-ncerc să explic nişte confuzii pe care le întâlnesc din ce în ce mai des, chiar şi în corespondenţă de afaceri.
Pluralul şi articularea cuvintelor copie/copil
Un copil, doi copii – pluralul are 2 de i la sfârşit. Apar 3 de i doar atunci când articulăm pluralul: copiii au chiulit de la şcoală. Nearticulat, păstrăm tot 2 de i: nişte copii au chiulit de la şcoală.
Chinul cratimei
Mulţi nu înţeleg când trebuie pusă cratima, şi când nu.
Crede-ţi este greşit. Ridicăţi este greşit. Cratima se foloseşte ca înlocuitor al unei litere atunci când două cuvinte sunt unite (de obicei un verb şi un pronume), iar alăturarea lor fonetică necesită îndepărtarea unei litere sau a unui grup de litere. Un cuvânt scris cu cratimă va putea fi “expandat” întotdeauna în două cuvinte, verbul şi pronumele:
– ridică-ţi hainele de pe podea devine: îţi ridică hainele (care poate fi expandat ulterior: tu îţi ridică hainele)
– mănâncă-ţi desertul devine: tu îţi mănâncă desertul
– adu-mi un pahar devine: (tu) îmi adu un pahar
– ia-mi haina din cuier devine: (tu) îmi ia haina
Şi aşa mai departe. Exemplele sunt simpliste, dar ar trebui să fie clare.
Nici un verb conjugat nu se scrie cu cratimă! Credeţi, faceţi, alergaţi sunt conjugări ale verbelor la plural (voi credeţi, voi faceţi, voi alergaţi); nefiind nici urmă de pronume sau alăturare a două cuvinte, nu se va folosi sub nici o formă cratima.
Atenţie, există şi alăturări de 3 cuvinte, cum ar fi celebra expresie: băga-mi-aş picioarele, care se expandează în: (eu) mi-aş băga picioarele, şi mai departe: (eu) aş băga mie picioarele, picioarele mele (posesiv).
PS: nu lucrez în domeniu, nu pretind că-s cele mai bune explicaţii posibile, feel free to contribute.