tunis, jour #12

Și iată că în sfârșit am mai pontat niște ore și la categoria “turist”: am plecat spre faimosul Souq tunisian, despre care se zice că este unul din ultimele ce păstrează atmosfera vechilor bazaruri arăbești. Vă pot zice că așa este: bazarul tunisian este de-a dreptul cum vedeți prin filmele mai vechi, în total acord cu noțiunea de “bazar”. Sau “balamuc”, cum preferați. Da’ până să ajungem în souq, o mică pregătire cu poze de pe drum.

Trebuie spus că zonele prin care mă învârt eu nu sunt prea flatante pentru Tunis, aratând destul de rău: mizerie multă, clădiri dărăpănate, vopsea și văruială scorojite, buruieni crescute aiurea, etc. Lângă hotelul meu e o zonă gen Primăverii, plină de căsuțe foarte frumoase cu paznici la poartă: ambasade. Cu toate astea, lângă pereții frumos văruiți în alb sunt sprijiniți saci de gunoi prin care țopăie hoarde de pisici, există ambalaje și navete aruncate pe jos iar la un moment dat am văzut chiar o seringă… păcat. Pe drumul spre centru însă, treaba s-a mai îmbunătățit după cum se vede-n pozele următoare.

No, și iată c-am plecat la drum! imediat la ieșirea din hotel se vede sediul televiziunii tunisiene, pe care l-am prins doar parțial (clădirea din dreapta, cu OZN-ul pe ea). E o clădire destul de frumușică și curată, cu câte-un OZN de-ăla în fiecare colț. De ce n-am pozat-o de-aproape și integral, aflați imediat.

Știți ce-i aici ? un mare parc din apropiere, care părea a fi cine știe ce obiectiv turistic. Hmmm, “la, shukran” – adică “nu, mersi” în arăbește.

O trăznaie pe peretele unei clădiri.

Ce poa’ să fie interesant într-o țară săracă, după dictatură ? partidul comunist.

Case, căsuțe, clădiri mai mici…

Mai țineți minte că vă povesteam că se conduce infernal ? se și vede. 75% din mașinile tunisiene arată precum Clioul ăsta:

Dacă nu, sunt antichități pe care oricum nu se mai văd zgârieturile:

Fiind foarte cald, șoferii de taxi fie au o mânecă lungă pe mâna stângă fie o improvizație de-asta cu prosop:

Mulți au pe bord un covoraș de-ăsta, ca să-l ferească de razele soarelui. Nu sunt improvizații, se vede că-s lucrate “pe comandă” deoarece se potrivesc bine cu toate cutele și formele bordului:

În caz că vă era dor de regina șoselelor, iat-o cum era atunci…

… și acum, actualul Logan prin mijlocul pozei (este chiar Dacia, nu Renault):

Sedii:

Dacă am bunghit eu bine, asta-i Primăria:

Este unul din punctele cheie ale primăverii arabe chiar și în prezent: aici au fost recentele proteste ale celor nemulțumiți de sentințele date în procesul acoliților lui Ben Ali. Armata este încă prezentă cu soldați înarmați, transportoare blindate, Humvee-uri cu mitralieră și sârmă ghimpată în jurul tuturor clădirilor cheie. Pe promenada străzii Kasbah ce duce spre Primărie este de-asemenea montată multă sârmă ghimpată și sunt prezente dube de poliție din 200 în 200 de metri.

Da’ am lungit-o mult; lăsăm pentru următoarea pagină vizita în Medina, începând de la Bab El Bhar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Anunţă-mă când sunt comentarii noi. Te poţi abona fără a comenta.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.