În sfârşit am învăţat şi drumul spre birou. Dubaiul are un sistem de drumuri uriaş şi excelent semnalizat, dar imensitatea infrastructurii înseamnă şi o curbă de învăţare destul de abruptă: e destul de intimidant momentul în care ieşirea de pe autostradă se desface în 3 rampe diferite, fiecare ducându-te în alt punct cardinal şi însemnând cel puţin 15-30 de minute de ocolire. Ah, trebuie menţionat şi că deciziile trebuie luate repede, deoarece viteza medie pe aici este undeva în jur de 120 km/h. Adăugaţi la asta şi faptul că drumurile sunt mereu în lucru (şi nu pentru că ar repara gropi, dimpotrivă: se fac extinderi, marcaje, lărgiri şi rampe noi), aşadar te mai trezeşti din când în când că banda ta se termină (destul de brusc) şi trebuie să te regrupezi pe banda vecină.
O săptămână întreagă de mers cu taxiul mi-a permis să văd diferenţele faţă de taxiurile româneşti. Absolut orice taximetru are şofer politicos cu uniformă, aer condiţionat, şi un aparat cu mai multe funcţii standardizat. Este un fel de PDA foarte mare, cu ecran tactil, care afişează în principal aplicaţia de taxare cu funcţiile sale adiţionale – de exemplu, atunci când treci o barieră de taxare, şoferul apasă un buton de pe interfaţa aplicaţiei şi costul barierei este adăugat automat la costul drumului. În plus, aparatul are GPS, care este inutil pentru orientare, deoarece nu există hărţi ale Dubaiului în prezent; singura utilizare a GPS pare a fi detectarea vitezei, deoarece la peste 120 km/h (pe lângă avertizarea de viteză din bordul tuturor maşinilor, despre care am scris mai devreme) o voce politicoasă se aude din interiorul aparatului: “You are speeding. Please slow down.†Ah, de menţionat şi că acelaşi aparat se ocupă de preluarea şi distribuirea comenzilor, aşa încât taximetristul să preia mereu cea mai apropiată comandă. Taxiurile sunt Toyota Camry în proporţie de 90%, restul sunt un fel de monovolume Toyota al căror nume nu l-am reţinut. De menţionat că niciodată nu ni s-a refuzat o cursă cu taxiul, indiferent că a costat 10 sau 100 de dirhami; o binevenită schimbare faţă de laitmotivul “e prea scurtă/lungă/departe/aproape cursa, nu merg†al taximetriştilor bucureşteni. Ah, trebuie menţionat că aici taximetrele aparţin unei singure companii, şi anume RTA (Road and Traffic Authority), care este compania statului. Deci, uneori o mână de fier este preferabilă democraţiei…
Foarte multe SUV-uri, foarte multe Lexus şi Toyota. Maşinile japoneze sunt predominante. Destul de multe Chevrolet Epica, dar nimic mai jos de-atât. Singurele maşini mai mici văzute într-o săptămână: 1 Chevrolet Kalos, 1 Renault Clio Symbol, 3-4 Yaris-uri şi 1 Chevrolet Spark; nu vă puteţi închipui cum arată maşinuţa asta de talia Matizului înconjurată la semafor de 2 Ford Explorer, un Land Cruiser V8 şi un Chevrolet Tahoe ïŠ despre cum s-o simţi bietul şofer, probabil ca papuaşii în faţa pistoalelor mitralieră. Cele mai deprimante, cumplite şi uzate maşini care circulă pe şoselele Dubaiului sunt autobuzele şi microbuzele de transport pentru muncitorii de pe şantiere, clasa socială cea mai de jos a oraşului. Închipuiţi-vă un “Stag Bus BS-II†produs de indienii de la Ashok Leyland (link: http://www.ashokleyland.com/subproductsdyn.jsp?CATId=1&subcat_id=&product_id=148 ), fără aer condiţionat şi cu toate geamurile deschise, trăgând din greu încărcat fiind cu 50 de muncitori pakistanezi sau indieni alături de un fâşneţ SUV lucios cu folie neagră pe geamuri şi motor V8.