Dubai, DuDay 8

Data de 17 septembrie este fix în mijlocul lunii de Ramadan, o lună de post şi cumpătare pentru musulmani. O zi din Ramadan decurge cam aşa: în jur de ora 4 dimineaţa, se dă trezirea şi se ia prima masă a zilei. La răsăritul soarelui, începe postul negru: musulmanul nu are voie să mănânce, să bea şi să fumeze atâta timp cât soarele este pe cer (adică undeva până în jur de ora 6-7 seara). Evident, trebuie să se abţină şi de la gânduri impure, dar asta e mai greu de verificat :) În timpul zilei, majoritatea magazinelor sunt închise sau “cu program redus”; firmele occidentale menţin un program scurt sau cu angajaţi mai puţini, iar restaurantele sunt pustii. Odată cu apropierea orei de iftar (masa de seară din timpul postului), liniştea e înlocuită de un zumzet furios: ca albinele, musulmanii apar şi se pregătesc să îşi ocupe locurile la masă. Startul este dat de rugăciunea de seară, care se aude din mii de difuzoare, pretutindeni; şi se trece la manevratul lingurilor, farfuriilor şi furculiţelor.

Din considerente de politeţe, nici străinii nu au voie să mănânce/bea/fumeze în public. La birou, automatele de apă şi cafea au fost mutate într-un colţ ferit, iar restaurantele care servesc totuşi mâncare şi ziua (nu ştiu după ce criteriu este permis acest lucru – în funcţie de publicul ţintă, bănuiesc eu), o fac cu toate ferestrele şi uşile acoperite cu perdele grele, de parcă cine ştie ce perversiuni s-ar petrece acolo 🙂 De jumătate de oră, au fost lipite prin birou nişte foi imprimate cu un articol din ziar, care menţionează cum a fost amendat un om de afaceri cu 1000 dirhami pentru că a băut suc în public. Un oraş frumos, dar lucrurile de genul ăsta te trezesc totuşi la realitate.

Masa de iftar este în teorie identică din punct de vedere al felurilor de mâncare în toate ţările musulmane, diferind doar modul de preparare. Întâi, se serveşte un castron cu fructe uscate şi foarte dulci (curmale, smochine şi fructe de palmier: http://en.wikipedia.org/wiki/Phoenix_dactylifera#Fruit ), cu scop de a pregăti stomacul pentru festinul ce urmează. Supa de încălzire este o supă groasă, gălbuie la culoare, pe care eu o numesc neaoş: supă de lentilă. Denumirea englezească este “lentil soup”, o găsiţi aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Lentil_soup şi este foarte-foarte delicioasă cu lămâie.

Urmarea supei de lentilă este o aglomerare de feluri de mâncare, al căror mod de servire depinde de restaurant: fie vi se vor aduce o groază de farfuriuţe, castronaşe şi platouri (la un restaurant care se respectă), fie vă veţi servi dintr-o mulţime de ceaune şi castroane ţinute la cald. Personal, prefer a doua variantă: permite gustarea a câte puţin din toate, lucru mai dificil în prima variantă când nu ştii ce, cât şi cum ţi se va aduce din mâncăruri. Pagina de pe Wikipedia este foarte săracă şi incompletă în descrierea iftarului, şi nici alte resurse mai utile n-am găsit în alte limbi decât arabă, aşadar încerc eu un scurt sumar:

- platou de legume şi fructe: morcovi, castraveţi, roşii, pepene, portocale etc
- un fel de pastă de carne cu aspect de carne crudă
- un fel de orez închis la culoare, cu aspect de mâncare chinezească
- humus, o pastă făcută din fasole bătută, cu aspect de piure de cartofi – delicioasă, se face un fel de lingură din lipie şi se “pescuieşte” din castron
- falafel, http://en.wikipedia.org/wiki/Falafel (foarte bun)
- tabbouleh, un amestec de salat㠺i carne cu condimente
- fattoush, tot un fel de salată, dar cu lipie (pita) prăjită altfel, mult mai crocantă şi subţire
- sambusac, un fel de plicuri de aluat umplute cu carne sau legume şi brânză (şi astea sunt delicioase)
- încă un orez galben, foarte nelipicios şi săţios, al cărui nume nu îl reţin
- carne de miel, pui sau curcan sub diverse forme (ăsta e de fapt felul principal al mesei, tot ce-a fost până acum era doar aperitiv)
- desert: knafeh, baklawa şi basboosa (patiserie tradiţională, foarte dulci), sahleb (un fel de şarlotă cu nucă de cocos, delicioasă şi servită rece) şi om’ali (greu de descris, dar se serveşte caldă, este foarte dulce şi bună)

O masă de iftar în regim de autoservire este undeva la 60-80 dirhami, iar una “a la carte” pentru 2 persoane în jur de 150, în funcţie de restaurant. Eu nu am reuşit să mănânc un meniu “a la carte” în întregime, şi asta spune ceva. Fiind primul contact cu bucătăria orientală, şi cu atâtea forme de manifestare ale ei, nu pot declara decât că sunt cu adevărat uimit şi impresionat de mâncarea lor, care este mult mai aromată şi condimentată decât cea europeană. Mai grele sunt primele zile, până se adaptează stomacul, după aceea aţi scăpat. 

Nimeni nu cred că găteşte în Dubai, motiv pentru care restaurantele sunt la tot pasul, sub o mulţime de naţionalităţi: franţuzeşti, turceşti, libaneze, marocane, italieneşti, americane, fastfood de toate felurile, thailandeze, mongoleze, chinezeşti, japoneze, şi tot aşa. Vreo 2 săptămâni puteţi mânca fără a repeta vreo masă numai în Mall of Emirates.