Alergam de la client la client, din telefon in telefon, din business in meeting si review in raport, butonam tastaturi si mangaiem tandru mouse-ul, vrem plasme si polifonice, broadband si messenger, visam profituri si credite, case mari si masini lucioase.
S-a petrecut in weekendul asta a treia intalnire nationala a Daewoo & Chevrolet Club, intr-o locatie uitata de lume, rupta de civilizatie. Nici un telefon mobil nu functioneaza acolo. Drumul pare a fi spre nicaieri, o fundatura de lume, niste kilometri buni de drum semi-forestier, pe care auzi toate zgomotele suspensiei masinii chinuite. 16 grade, noaptea, in timp ce Bucurestiul se cocea sub 31-32 de grade. Liniste, nici un zgomot de motor, nici un tarait de telefon, nici o manea urlatoare prin geamuri larg deschise.
Carne prajita pe gratar, la lumina farurilor si-a lumanarilor; votca si bere, sa nu mai simti frigul; masa intinsa pe buturugi de cateva sute bune de ani. Prieteni buni si dragi. De cand n-ati mai facut baie intr-o garla de la tara?