Să detaliem niţel şi chestiile specifice acestei zone din punct de vedere al papilei gustative, mai exact lucruri de mâncat şi băut care nu se găsesc în alte ţări.
1. Chivito
De departe, toate articolele citite înainte de plecare ziceau “să nu cumva să rataţi chivito-ul uruguayan!” errm, bine, am mâncat în prima zi. E un hamburger care conţine o felie de friptură şi o felie de şuncă, cu ou, legume şi un fel de salată lângă. Opţional, cu cartofi prăjiţi. Se prezintă în forma de “hamburger pe farfurie”, şi dacă ceri “chivito al plato” sunt mai mulţi cartofi prăjiţi şi salată, şi îţi aduce o farfurie separată lângă, ca să extragi treptat componentele şi să le rumegi. Bun, dar nimic senzaţional.
http://en.wikipedia.org/wiki/Chivito_(sandwich)
2. Dulce de leche
Eh, ăsta da! În traducere aproximativă, ar fi “dulce de lapte”. În cuvintele unui coleg mai crizat cu dieta, “zahăr lichid pe pâine”. În ambele variante însă, e o cremă maronie, foarte foarte dulce şi gustoasă; are gustul caramelelor din copilărie, în formă lichidă.
http://en.wikipedia.org/wiki/Dulce_de_leche
3. Yerba mate
Un ceai. Un ceai pe care-l bea nouăşnouă la sută din populaţie. Nici dacă s-ar da o lege prin care să oblige lumea să îl bea, nu cred că l-ar bea atâţia. Cred că aici se vând cele mai multe termosuri din lume, pentru că toţi umblă cu cănuţa şi cu termosul de apă fiartă după ei, ca să-şi alimenteze ceaiul. Tehnic, arată ca o iarbă verde tocată; se prepară punând cantităţi mari (cam 2 pumni de verzitură) în cană, un pic de apă rece la început, după care numai apă fiartă… şi iese ceva. Se bea cu un pai special, metalic, pentru că verzitura se ridică la suprafaţă, iar paiul permite să bei “de sub verzitură”. Am luat ceai, dar încă n-am băut, pentru că n-am nimic cu care să fierb apă în cameră… aşa că poate vedem mâine.
Se zice că ar ajuta digestia, relaxează muşchii şi ajută inima, are efecte calmante… deşi nu pricep cum, deoarece conţine cafeină. Efectele se zice c-ar fi similare cu ale unei cafele, dar fără efectele negative (anxietate, palpitaţii, insomnie, etc). Studiile mai avansate zic că este şi un bun antidepresiv (mă abţin de la comentariile răutăcioase, referitor la faptul că-l bea toată lumea p-aici).