Deci habar n-aveţi cât de macabru şi creepy este să te întorci liniştit acasă după 7 beri, pe la 1 noaptea, mergând liniştit şi fluierând ceva vesel printr-o burniţă-ceaţă deasă, iluminată galben-bolnăvicios-bacovian de becuri cu sodiu, şi fix în dreptul unei case dărăpănate, complet întunecate, aparent părăsite, pe-o stradă fără nici un om în preajmă, să auzi o voce răguşită de ţigancă bătrână cântând repetat ceva cu “la revedere”.
Brrr.
Şi mai mişto e să ieşi, seara, din bibliotecă, gândind la ale tale, şi să te trezeşti atunci când închizi uşa de la ieşirea din clădire că vezi, într-un întuneric “negru-smoală”, silueta unei băbuţe(“ascunsă”, la adăpostul zidului/uşii),trăgând cu sete din ţigară (iar jaru’ ţigării luminându-i doar ochii… în roşu) şi râzând “demonic”…
Vezi, dacă te duci la bibliotecă?