Cum se fac banii în România (dacă te cheamă “statul”)

Tamtam mare la ştiri, guvernul anunţă că se reduce cuantumul contribuţiilor sociale (adică acea sumă din salariu care se duce la asigurări sociale, sănătate, şomaj, şamd), “nu-i aşa drag popor că vă simţiţi mai bine acum”, “să trăiţi bine”, etc.

Calcul.

Să luăm un salariu de 1000 lei brut. Până acum, se plăteau 17% contribuţii (prima tranşă din salariu), deci 170 RON. Rămâneau 1000 – 170 = 830 lei. La ăştia se aplică încă o cotizaţie fixă, să zicem 250 de lei, deci rămân 830 – 250 = 580 lei. Aici se aplică procentul unic de impozit pe profit, acei 16%, care înseamnă 0.16 * 580 = 92.8 lei.

În noua variantă, avem prima tranşă de 15% (deci se duc mai puţini bani la asigurări sociale/şomaj/sănătate/etc), minus 150 RON din start. Rămân 1000 – 150 = 850 lei. Tranşa fixă 250 lei, rămân 600 lei (deci, corect, angajatul ia mai mulţi bani). Vine însă impozitul pe profit venit, care înseamnă 0.16 * 600 = 96 lei, statul câştigă 3.2 lei în plus faţă de situaţia anterioară.

Aşadar, instituţiile care ar trebui să primească măriri de buget (sănătatea mai ales) vor primi mai puţini bani, iar statul ia mai mulţi ! Genial, nu ?

Şi după ce mai citesc despre firma de deszăpezire din sectorul nu-ştiu-cât, care-a luat anul trecut 1,800,000 lei noi fără să facă nimic (pentru că nu a nins), înţeleg că aşa se fac de fapt afacerile…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Anunţă-mă când sunt comentarii noi. Te poţi abona fără a comenta.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.