E îmbucurător c-a început lumea să folosească stopurile de ceaţă. Sau poate că le aveau aprinse din vară, preventiv, deşi abia acum e ceaţă.
E trist că neuronul multora dintre şoferi funcţionează pe principii cognitive binar-pavloviene, şi anume: “nu mai văd bine => aprind şi mai multă lumină”, motiv pentru care mulţi merg cu faza lungă pe ceaţă, deşi iluminarea optimă pe ceaţă este fază scurtă + proiectoare de ceaţă, pentru ca lumina să bată SUB stratul opac de umezeală, şi nu direct în el. Mulţi se sperie pe ceaţă şi nu se mai dau dezlipiţi nici cu fanfara militară de pe banda a 2-a, unde rulează cu 40 km/h. Ceaţa, ca fenomen, e destul de înspăimântătoare, dar e bună – pentru că ascunde.
Traficul în Bucureşti, mai ales la orele critice, e ca un balon gata să explodeze. Se claxonează spumegând de furie, deşi nu înţeleg ce cred cei ce claxonează că vor rezolva prin hărmălaia creată. Simt o imensă milă faţă de bieţii poliţişti din intersecţii, a căror misiune de a comprima cu succes fluvoiul* de autoturisme prin intersecţii seamănă cu dorinţa irealizabilă a unei găini de-a scoate afară un ou de brontozaur. Rezistaţi, băieţi, tre’ să vină şi vremea scuterelor (oh, minunatul zgomot al motoarelor în 2 timpi şi mirosul de amestec ars ulei-benzină).
* fluvoi este un cuvânt inventat de mine, dat fiind că vroiam să zic fluviu, dar şi şuvoi, şi-a ieşit ce-aţi citit.
În jurul Bucureştiului se construieşte în draci, mai ales spre nord; probabil şi în alte părţi, dar eu nordul îl văd des, de ăsta scriu, na! În lumina acestui articol de la Piticu, şi cu minima pregătire pe care (cică) o am în domeniu, îi dau dreptate: verile anilor 2008 şi 2009 vor fi extrem de interesante, odată ce mastodonţii de clădiri business vor porni să lucreze la viteză maximă. O clădire de birouri înseamnă: multe calculatoare, o tonă de becuri şi neoane, multe imprimante, multe aparate de aer condiţionat, multe water-coolere, proiectoare, diverse echipamente. O imprimant laser de nivel business poate ajunge să tragă 1500-2000 W constant (nu de vârf, ci susţinut), un AC trage şi el tot cam atât, un PC câteva sute de watts şi el. Şi toate zonă din nord va fi alimentată aşa … dintr-un mare triplu ştecher ?
De când s-a montat chestia de la Unirii (bine că s-a dus), am avut în 2 săptămâni trei pene de curent (destul de lungi), într-o locaţie apropiată, unde nu a fost nici un fel de problemă cu electricitatea timp de 4 luni. Bine că s-a dus scheletul ăla metalo-industrial, că brad nu i se poate zice. Recunosc, recunosc, o mică parte diabolică din mine ar hohoti veninos văzând o întreagă clădire impersonală de corporatişti, îmbrăcaţi divers şi totuşi uniform de la aceleaşi firme de modă pentru corporatişti, transpirând de zor în cuburile lor de oţel şi sticlă din cauză că s-a oprit curentul şi nu mai merg AC-urile. Şi ce-ar fi mai crunt pentru ei: să realizeze că lumea merge mai departe şi fără rapoartele şi analizele lor. Gata, gata, nu-i frumos.
Piaţa de imobiliare a luat-o şi ea razna. Am zis mai demult că o biată garsonieră în Ploieşti a ajuns 60-65k euro. Chiriile în Bucureşti se învârt, din câte-am sondat piaţa, pe la 300 eur o garsonieră, 4-500 euro un apartament de 2 camere, 6-700 unul de 3 camere. Este impresionantă acestă manifestare a unei legi de bază din economie, faptul că o cerere mare ridică preţul, dar nu trebuie uitat că: se construieşte în draci (iar un apartament nou este cu totul alt basm faţă de un apartament într-un bloc al anilor ’80); birourile şi clădirile office se duc spre marginile Bucureştiului, pentru că în interiorul lui este prea scump sau nu mai este loc; implicit, şi cartierele noi de la margine vor avea mare căutare.
Practic, cel mai tare site pe care-l văd pentru anii ce vor veni acum este un site de schimburi. La modul: “schimb apartament 2 camere Crângaşi cu similar Otopeni, că mi s-a mutat firma”. Automat, ăia care vor lucra la marginea oraşului, vor căuta să stea cât mai aproape de job, că n-or fi nebuni să vină din Colentina până în Băneasa şi-napoi zilnic. Iar ăia de vor lucra la margine, şi vor sta la margine, nu vor mai avea nici un motiv să intre în Bucureştiul urban. Vor locui în Bucureşti doar în buletin, căci în realitate, vor locui în suburbii ! Alea de le vedem prin filme ca fiind formate din câteva zeci de căsuţe cu gard alb, şi împrejmuite de un mare gard de beton pentru a da iluzia de siguranţă locatarilor.
Şi ca să parafrazez emisiunea “A car is born”, de la Discovery, închei zicând aşa: “and this is how … a town grows up” 🙂