diegem, dag 3

DSC00565Asadar, azi zi libera in tara berii si-a ciocolatei, motiv pentru care-am decis sa pornesc in explorare. Ghinion: “jour ferie” (adica zi de sarbatoare) inseamna ca totul e precum duminica, deci si magazinele sunt inchise. Asadar, in ultima izbucnire pornesc sa fac rost de bani gheata; unde ? la aeroport, desigur, deoarece aeroporturile nu dorm niciodata.

Ghinion insa, autobuz direct la aeroport nu avem, si shuttle-ul hotelului nu functioneaza (la propriu, s-a stricat autobuzul). Pentru cine nu stie, shuttle-ul este un autobuz/microbuz pus la dispozitie de hoteluri pentru conexiune cu aeroportul, iar serviciul e oferit gratuit. Receptionerul se apuca sa dea telefoane la celelalte 4 hoteluri din vecini, ca sa afle daca pleaca in curand vreun shuttle de la ei spre aeroport; si da, pleaca. Un Mercedes Vito de la Pullman vine in parcarea Ibis-ului meu, sunt singurul pasager. A dracu’ amabilitate, deci se poate …

Ajung la aeroport, care pompeaza febril oameni in si dinspre usile glisante. “Brusells – Welcome to Europe” scrie pe toate, imediat dupa “Interzis fumatul”. Caut bancomatul care se afla la nivelul 3, coada e imensa asa ca urc la etajul 4, unde e liber. Scula desteapta, dupa ce ma intreaba suma de retras, imi spune si cum a decis sa-mi elibereze bancnotele (10 de 20 de euro, 10 de 10 euro); il corectez, introducand numarul bancnotelor dorite dintr-o pagina similara cu fisele de monetar ale gestionarilor. Avem bani gheata, e vremea sa schimbam niste hartii pentru a obtine marunt; un meniu de Pizza Hut si un American Coffee de la Starbucks rezolva problema.

Inapoi la hotel, asteptand in zadar autobuzul “oficial”; pana la urma, tot cu acelasi shuttle si acelasi sofer ajung inapoi. Alti turisti care asteptau de vreo ora juma’ acelasi shuttle bombane, par a fi americani. Se lanseaza intr-o discutie cu soferul despre ziua libera, si cum trebuie sa castige mai multi bani pentru ca lucreaza intr-o zi de sarbatoare; soferul spune ca nu primeste nici un ban in plus, dar isi poate lua alta zi libera in contul celei lucrate.

Deja e frig, asa ca inapoi in camera pentru a mai adauga un rand de toale. Intalnire de gradul 3 cu camerista hotelului, prilej de conversatie utilitara: aflu cu ocazia asta ca nu am ce gasi prin imprejurimi, nici macar supermarket, si as face mai bine sa ma duc in oras. Bun, schimbare de planuri: mergem in oras, in Bruxelles. Planurile le facusem dinainte, cu www.infotec.be; mergem pe jos vreo 3 km pana la statia NATO, aflata langa sediul institutiei cu acelasi nume, si luam 65-ul pana la Gara Centrala.

Apropo de transport in comun: e ok, in fiecare statie sunt afisate orele la care soseste autobuzul/tramvaiul, harti, statii amenajate, autobuze noi si incalzite, etc etc. Cu un cost: 1 calatorie = 2 euro, 10 calatorii = 12,5 euro. Deci un “dus”, vreo 8 lei. De gandit…
La intors, i-am bombanit corespunzator: statia 65-ului meu e mutata, ma duc in locul unde e mutata si trec 2 autobuze care nu opresc, pana la urma dupa o conversatie cu 2 babe guralive conchidem ca opreste “dupa colt”, asa ca ne mutam dupa colt. Timp total de asteptare, aproape 40 de minute pentru autobuz, sta-le-ar in gat impreuna cu cele 5 grade de-afara in care-am dardait.

Maine, despre ce vine aici pe cablul TV si franturi de Bruxelles.

2 thoughts on “diegem, dag 3

  1. Păi, ie-te ăsta de-aici 🙂 din câte pricep, e un fel de anexă comercială, nu prea stă nimeni în zonă şi toţi ce se perindă pe-aici vin fie din Bruxelles, fie din alte oraşe mai îndepărtate cu trenul sau cu maşina. Şi cam toate transporturile spre-ncoace intră pe la aeroport.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Anunţă-mă când sunt comentarii noi. Te poţi abona fără a comenta.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.