Dubai, DuDay 1

Durează cam 5 ore, are 3998 kilometri şi este al 3-lea cel mai lung zbor al Tarom-ului cu excepţia legăturilor cu Statele Unite. Înainte de plecare, nu înţelegeam de ce se zboară noaptea, aşa încât să ajungi pe la 3 dimineaţa ora locală. După ce-am ajuns aici, am înţeles: e prea mare riscul ca un nou-venit să vadă agitaţia de-aici în timpul zilei şi să moară din cauza şocului 🙂

Zborul e destul de anost, dar mai plăcut decât unul de zi: majoritatea celor din avion dorm buştean şi e linişte. Decolarea se face cu luminile interioare aproape stinse, motiv de apreciere maximă a spectacolului de beculeţe de la sol. Şi zboori, zboori multe ore bune, acompaniat doar de lumina roşie intermitentă de pe aripă şi ocazionala vedere a norilor deasupră căror zbori luminaţi de lună. Noroc cu ideea de-a proiecta pe ecranele din avion poziţia avionului pe hartă, temperatura de-afară, viteza de croazieră, altitudinea şi timpul rămas, detalii foarte interesante de altfel (cel puţin pentru mine). Simţi că te apropii de destinaţie când vezi “luminiţa”.

Nu înţelegi de la început ce ar putea fi, doar zbori cu 850 km/h la 10,000 de metri! Dar nu contează. Acea gămălie gălbuie poate fi un oraş, o zonă industrială … ce e important, este că e primul semn de civilizaţie. Şi începe coborârea, cea mai interesantă parte a unui zbor cu avionul imediat după decolare. La început nu se distinge nimic în afara unui contur de plăcintă imens luminată, ce pâlpâie aproape insesizabil. Pe măsură ce altitudinea scade, începi să distingi nişte contururi vălurite şi gri. N-a fost prima oară când confund pământul cu apa, şi-am realizat că valurile de apă sunt de fapt valuri de nisip abia atunci când am văzut farurile chioare ale unui titicar de bagaje parcat în aşteptare.

Aeroportul e primul semn care lasă să se vadă ce înseamnă luxul de a dispune de foarte mult spaţiu. Este imens, are vreo 24 de terminale, iar avionul face taxi vreo 10 minute de la aterizare până la terminalul 1. Boeingul 737 pare o mică jucărie pe lângă multele Airbus A340 cu coada vopsită în culorile Emiratelor: alb, negru, roşu, verde. Suntem debarcaţi şi începe un lung drum (lung la propriu) spre biroul de vize şi vamă. Deşi e 3 dimineaţa, aeroportul este suficient de aglomerat. Culoare şi locuri de aşteptare uriaşe, cu mochetă groasă peste tot şi benzi de transport pentru lungile culoare ce trebuie parcurse pas cu pas. Primul şoc vine odată cu vederea zecilor de oameni de toate naţiile şi culorile care dorm fără probleme întinşi pe jos, cu bagajul sub cap. Biroul de imigrări constă în 2 birouri şi 2 cozi imense, vama în 40 de birouri şi 40 de cozi aferente, unde toţi angajaţii sunt îmbrăcaţi în cearşafuri albe (bărbaţii) şi negre (femeile).