Dubai, DuDay 11

Dubai Academic City
Dubai Academic City
Diverse gânduri disparate şi scurte.

Biroul este în Dubai Academic City, poreclit cu drag de colegii mei “Academic Shitty”, din cauza modului de pronunţie al unor colegi neacomodaţi încă pe deplin cu limba engleză. Probabil din cauza situarii fata de oras la o distanta care s-ar putea numi in termeni stiintifici “unde si-a intarcat dracul progeniturile”, atitudinea aici este mai relaxata decat in miezul Dubaiului. Mai exact, aici se mai pot vedea pantaloni scurţi la bărbaţi, haine europene la fete, şi există un loc unde se poate mânca în timpul zilei de Ramadan fără a fi ascuns după perdele groase şi grele. Unii mai îndrăzneţi chiar beau suc pe-afară, palmând totuşi cutia cu o privire precaută, datorată probabil afişelor lipite de curând pe pereţi referitor la încălcarea postului în public. Afişele au apărut de câteva zile, şi suspectez că s-a întâmplat din cauză că suntem în ultimele zece zile ale Ramadanului, considerate a fi cele mai grele şi importante.

După cum ziceam mai devreme, se consideră că Dubaiul este oraşul cu cel mai mare consum de apă din lume. Apa la chiuvetă provine din mare (golful Persic, mai exact) şi este desalinizată şi tratată pentru uz casnic, dar nu este recomandată pentru consum. Eh, vă înştiinţez c-am băut şi n-am murit. Apa dulce pentru consum obişnuit este transportată cu cisterne speciale, iar în supermarket se găseşte apă minerală franţuzească (produsă de Danone), cu 4.85 dirhami pentru 5 litri, adică nici măcar 1 euro. În acelaşi Carrefour, se încurajează renunţarea la sacoşele de plastic şi utilizarea unei sacoşe de rafie care costă 2 dirhami şi este înlocuită gratuit ori de câte ori se strică.

Căldura aici este încă “strong”, faţă de clima temperată (sau mă rog, cea pretins temperată pe care o avem încă în ţară). Dimineaţa la prima oră sunt deja 35 de grade, iar până seara apa din piscină devine un fel de ciorbă caldă, care însă tot e mai plăcută decât aerul încins şi nisipos. De 3 zile încoace, vânturile ridică nisipul şi ca atare, vizibilitatea la orizont este foarte redusă, iar lumina soarelui este parcă filtrată şi foarte lăptoasă. Aerul este foarte cald şi uscat ziua, ca un uscător de păr dat la maxim în faţă. Senzaţii şi imagini nemaivăzute, dar aici perfect obişnuite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Anunţă-mă când sunt comentarii noi. Te poţi abona fără a comenta.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.