Dubai, DuDay 17

Burj Al Arab
Burj Al Arab
Despre oameni, în continuarea articolului trecut. De la început, ştiam că va fi o ţară deosebită de toate ţările din Europa pe care-am vizitat-o acum, atât datorită religiei, cât şi datorită obiceiurilor şi nivelului de trai de aici.

Despre Ramadan am scris mai devreme. Câteva zile am avut ocazia de a experimenta un regim similar cu cel musulman (fără a mânca de dimineaţă până seara, la apă şi cafea recunosc c-am scăpat destul). Recunosc că o lună de zile de-astea de post m-ar face chiar şi pe mine foarte umil şi cuminte. Mai sunt 5 zile şi se termină Ramadanul, iar acest lucru este sărbătorit cu un festival de încetare a postului, numit Eid ul Fitr (pe scurt, Eidul mic), ce durează 3 zile.

Bărbaţii arabi sunt îmbrăcaţi în celebrul “cearşaf” alb pe care-l ştiţi deja: mereu simplu, întotdeauna PERFECT de alb şi călcat. Pe cap, un alt cearşaf mai mic (alb sau alb cu roşu, încă n-am aflat semnificaţia) fixat cu 2 inele textile negre, şi ele de diverse forme şi construcţii. În picioare, invariabil papuci; nimeni nu poartă pantofi sau adidaşi (nici nu prea ar avea de ce, la urma urmei). Singura bijuterie pare a fi ceasul, în rest pauză: nu inele, nu lanţuri, nu nimic. 90% din ei au barbă şi sau mustaţă, aranjată şi tunsă impecabil.

Femeile sunt în cearşafuri similare, negre. Nu discut alegerea culorilor. Majoritatea au doar faţa descoperită, dar 10-15% sunt în categoria “extreme”: li se văd doar ochii (adică au faţa descoperită pe o fâşie de 5 cm) sau au faţa complet acoperită, şi umblă prin mall precum nişte fantome medievale şi întunecate care mă bagă în sperieţi, parcă-s experimente nereuşite pentru personaje din familia Addams. Au feţele machiate atent, dar spre stilul “păpuşă”: culori puternice, contururi tari, ochi mult alungiţi şi cu gene lungi şi misterioase. Costumele merg de la cele extrem de simple (purtate în general de vârstnice), până la cele brodate cu detalii extrem de complicate şi încărcate cu modele sclipitoare (habar n-am dacă sunt “svarovschi”, don’t ask).

Ah, şi toţi, şi toate, absolut toţi şi toate miros foarte bine 🙂

De reţinut că aici nu prea există alcool: singurele restaurante cu licenţă pentru vânzarea alcoolului sunt în hoteluri, iar acolo dai cu parul să găseşti ceva alcool mai ridicat în grade. Primul român care va reuşi să strecoare o cantitate substanţială de palincă în barurile din emirate va provoca o lovitură de stat. De asemenea, lipsa oricărei forme de indecenţă (după normele lor) înseamnă că veţi observa cât de imuni aţi devenit la tabloide şi reclame cu gagici dezbrăcate 🙂 Per total, cred că prinde bine: oamenii sunt liniştiţi şi politicoşi. Cel puţin din câte-am văzut până acum; fiind Ramadan, s-ar putea ca lucrurile să se schimbe după Eid.

Va urma. Luni, dacă totul e în regulă, voi lua maşina de închiriat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Anunţă-mă când sunt comentarii noi. Te poţi abona fără a comenta.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.