Maşina hotelului aşteaptă de aproape o oră în parcare. Şi el a venit mai devreme, şi eu am întârziat. Drumul până la maşină e deja o provocare din punct de vedere respirator; dacă vreţi să testaţi cum e aerul în Dubai, porniţi uscătorul de păr şi după ce l-aţi lăsat 1 minut să se încălzească, îndreptaţi-l spre propria mutră şi respiraţi. Exact aşa e şi aici. Lexus-ul e mare, luxos şi are un sistem de aer condiţionat care-mi suflă fix în ceafă, faţă şi fund, aşa încât transpiraţia evaporată mă face să mă simt ca la Polul Nord. 10 dirhami parcarea, barieră, şoferul conduce relaxat, atent şi repede, taman pe gustul meu. Ieşim repede în drumul principal cu 5 benzi pe sens şi hurdubaia luxoasă ajunge repede la 140 km/h, o viteză obişnuită aici. La 120 km/h un mic triunghi galben care clipeşte acompaniat de un discret “beep†aduce permanent aminte că am depăşit viteza legală din oraş. Aproape toate maşinile de aici sunt automate şi au această enervantă funcţie de avertizare a depăşirii de viteză, indiferent de marcă şi model.
Sheikh Zayed Road este un fel de Magheru al lor. 7 benzi pe sens de deplasare, deci mai mult loc pe un singur sens de mers decât avem noi pe ambele sensuri la majoritatea şoselelor. Benzile sunt imense, şi veţi înţelege repede de ce: aici, o Honda Civic sau o Toyota Camry sunt considerate maşini “miciâ€. Inundaţie de SUV-uri — Chevrolet Tahoe, Ford Explorer şi Landcruisere aurii (cu V8) sunt omniprezente, dar nu fac deloc notă discordantă pe lângă clădirile uriaşe din stânga şi dreapta. Pur şi simplu, aici monştrii motorizaţi chiar dau bine în peisaj. Turnurile zgârie-nori sunt luxoase, superb luminate şi nu seamănă aparent între ele, dar linia arhitecturală este omogenă (la cât mă pricep şi eu să apreciez). Peste tot este plin de şantiere, unde se lucrează zi şi noapte sau deloc, în funcţie de contractor şi buget. Toate şantierele sunt bine împrejmuite, au semne imense cu lucrarea efectuată, numele contractorului şi autorizaţiile de construcţie. Lângă Sheikh Zayed Road se construieşte acum linia de metrou suspendat, care va fi primul mijloc de transport în comun serios al Dubaiului. Au început lucrările acum un an şi ceva, s-au construit câţiva zeci de kilometri de linie cu staţii şi toate cele aferente, iar acum se fac deja teste pentru lansarea în producţie. Ah, şi trenurile sunt controlate prin calculator, fără intervenţie umană. Take that, Romania, cu ai tăi 4 km de autostradă în 5 ani 🙂
Lexus-ul frânează uşor şi se înscrie într-o ieşire de pe Sheikh Zayed. După 20 de minute la 150 km/h, cei 60 km/h cu care rulează în curbă mi se par de-a dreptul de nesesizat. Ridicăm un pic de praf în urmă la accelerarea pe strada unde se află hotelul; am spus “un pic†deoarece este impresionant cât de curate sunt străzile unui oraş aflat în mijlocul deşertului şi plin de şantiere. Praful ar fi chiar ultima grijă a unui motociclist aici, de apă pe asfalt nici nu se pune problema. Portarul hotelului sare să ia bagajele, şi am trecut dintr-un congelator în altul. Stelele multe ale hotelului se văd în uniformele angajaţilor, în engleza impecabilă a asiaticului de la recepţie, în papetărie, în decoraţiuni … dar sunt prea obosit ca să mai fiu impresionat. Formulare, semnături, carduri, “welcome to our hotelâ€, ce frumos că staţi atât la noi, blabla. Deşi fiecare muşchiuleţ urlă de oboseală, creierul e prea hiperexcitat ca să aibă chef să doarmă. Şi ajung într-un glorios final în camera de hotel.