- habar n-am să gătesc
- e ieftin
- habar n-am să gătesc
Nu vă-nchipuiţi că sunt singurul: toată populaţia oraşului, cu excepţia muncitorilor în construcţii, mănâncă la restaurante. În MoE sunt vreo 70 de restaurante, fiecare cu alt specific, şi toate cu o mâncare deosebită. Se găseşte bucătărie libaneză, marocană, turcească, italiană, americană, thailandeză, mongolă, franţuzească, chinezească, fast-food, orice vrei.
Peste tot, personalul este amabil spre exagerat de amabil. Uneori parcă mi-e dor de chelnerii români care îţi aduc meniul la juma’ de oră după ce te aşezi. Inevitabil şi invariabil, procedura de mâncare la restaurant aici este următoarea:
- alegi restaurantul de care ai chef
- la intrare, te preia un angajat al restaurantului, care îţi găseşte o masă; nu te plimbi ca bezmeticul prin restaurant, în căutarea unora care tocmai se ridică de la masă
- te aşezi la masă, şi în maxim 3 minute (de obicei instant) apare un chelner care îţi dă meniul şi se apucă să-ţi toarne apă în pahar; aproape în toate restaurantele, apa este inclusă şi deja pe masă, indiferent de ce bei ulterior
- te holbezi prin meniu, care este din fericire bilingv peste tot, adică în engleză şi în arabă, îţi alegi ceva, şi în secunda 2 după ce ai pus meniul închis pe masă, apare chelnerul să-ţi preia comanda
- la maxim 15 minute după ce ai comandat, vine mâncarea. Inevitabil, este caldă, gustoasă, frumos aranjată. Singurul punct negativ: peste tot, garnitura implicită este cartofi congelaţi prăjiţi; din fericire, peste tot există alternative mult mai gustoase.
- cel mai probabil, nu veţi reuşi să terminaţi toată porţia. Nu sunt un slăbănog, îmi place mâncarea, dar aici am reale dificultăţi în privinţa asta. Se explică totuşi stilul leneş de viaţă al arabilor, căci aşa cum au răbdare să savureze 2-3 ore o shisha, la fel îşi savurează şi mesele. Bravo lor, o lecţie de învăţat pentru vesticii permanent grăbiţi.
- după saturaţia culinară, vine şi momentul cererii notei. La fel, va veni repede, însoţită de un chelner zâmbitor. Nu se lasă bacşiş, acesta este inclus în preţ (10%), iar restul vine întotdeauna exact, la nivel de dirham. În restaurantele mai fiţoase, nota este adusă într-un fel de cutiuţă, unde restul de bani este însoţit de bombonele, cărţi de vizită ale restaurantului, foi pentru feedback referitor la servicii.
Aproape în toate restaurantele se găsesc sucuri proaspete de fructe, din toate fructele, de la banala portocală până la exotisme de genul mango, guava sau struguri. Mă amuză într-un fel că mulţi musulmani beau cola, fanta şi sprite de parcă ar fi nectarul zeilor; probabil au descoperit recent aceste otrăvuri, şi mi se pare extrem de ciudat că aleg să bea aşa ceva în loc de sucuri proaspete de fructe. Un pahar mare de suc (şi vorbesc de suc proaspăt, nu completat cu apă) costă 10-20 dirhami (adică vreo 15 lei), ceea ce mă face să transmit nişte înjurături zdravene în gând la adresa unui anumit local de fiţe din Bucureşti care vinde apă cu suc de lămâie şi zahăr pe post de limonadă, cu 20 de lei.
O masă pentru o persoană duce la 50-80 de dirhami, adică 40-60 de lei cu totul. Absolut meritaţi.