Dubai, DuDay 3

Ochiometric, aş aproxima-o la vreo 60 metri pătraţi. Are guri de ventilaţie cât pentru un depozit industrial de la noi, şi se simte: în oraşul fierbinte, se doarme învelit cu o pătură trainică! Cum mie nu-mi place să stau cu geamurile închise niciodată, primul lucru a fost să văd cum se deschid imensele geamuri … se deschid foarte puţin (un singur geam), foarte îngust, iar căldura se simte de la jumătate de metru de geamuri cu toată izolaţia lor. Perdelele grele şi maiestuoase sunt ultima barieră împotriva rămăşiţelor de aer cald. Totul are culori nisipoase: perdelele aurii, mobila maronie, pereţii gălbui, mozaicul alb-lapte-de-cămila. În contrast puternic (tehnică artistică utilizată foarte des la ei) vine negrul mat al televizorului şi al mapelor de hotel, împreună cu inoxul aparaturii electrocasnice. Puncte bonus pentru zgomotul redus al ventilaţiei (frigiderul este mai zgomotos), şi pentru faptul că aerul rece este proaspăt.

Televizorul oferă vreo 60 de posturi, din care doar vreo 10 în engleză. La pornire, îmi afişează “Hello, Mr. VAXXi VAXXi” – din telecomanda televizorului poţi să comanzi roomservice, filme la cerere şi să-ţi vezi factura curentă. Bravo băieţi. Nu au bideu, dar lângă toaletă există un fel de duş cu buton care serveşte aceluiaşi scop; se pune mare preţ pe chestia asta, obiectul regăsindu-se până şi în toaletele publice.Niciodată nu veţi întinde mâna stângă unui arab, indiferent că cea dreaptă este ocupată; este considerată o jignire foarte mare, deoarece mâna stângă se consideră murdară, fiind folosită împreună cu duşul respectiv. Adorm într-un final, evident că nu pot să mă trezesc la timp, au fost prea multe dintr-o dată.

A doua zi, pe la 13:00 începe primul drum spre birou. Cam 45 de km, vreo 60 dirhami cu taxiul. Traficul relativ lejer de la ora prânzului se va apropia mai mult de cel românesc odată cu venirea orelor de vârf (dimineaţa şi după-masa). Deşi au şosele imens de largi, nu se respectă regula cu circulaţia pe benzile cele mai apropiate de exterior: fiecare stă pe banda lui şi merge drept fără să o schimbe, până când ajunge la ieşirea de care are nevoie. Nu se claxonează, nu se dau flashuri, nu se întâmplă nimic nici când un uituc taie 3-4 benzi dintr-o manevră pentru că şi-a adus aminte prea târziu de ieşirea de pe drumul principal.

Biroul este în Academic City, un proiect construit pe post de campus universitar întreţesut cu sedii de firme. Aici văd prima oară ceea ce în oraş este extrem de rar: verdeaţă. Există ronduri cu gazon, flori, vegetaţie de toate felurile şi tufişurile. Când mă apropii, văd şi sacrificiul cu care sunt menţinute: orice metru pătrat de pământ are minim 2 metri de traseu de irigare. Consumul de apă cred că este ameţitor pentru nişte biete floricele. 🙂 Din loc în loc, relativ bine camuflate, se văd nişte cuburi mari de beton: sunt evacuările sistemelor de climatizare, pe lângă care dacă treci prea aproape, simţi că toţi neuronii tăi şi-au scos batista şi se şterg pe frunte de transpiraţie.

Moneda naţională este dirhamul (un dirham, zece dirhami) cu subdiviziunea “fil”. Ä‚ştia mici (“filii”) sunt destul de rari, la fel şi monedele. Cea mai mică bancnotă este de 5 dirhami (abreviaţi “dhs”), cea mai mare de 500 dhs. Evident, cu ultima  mi-am găsit eu să plătesc taxiul, motiv de punere în încurcătură a bietului indian care mă adusese: “no smaller, sir please?” Bancnotele sunt tipărite pe o parte cu cifre arabe (acum îmi dau seama: de ce li se spune cifre arabe, când de fapt ei au cu totul alte cifre?) şi pe cealaltă parte cu cifrele … lor! “6” e un fel de “7”, “1” e un fel de băţ cu coadă, “5” e un rombuleţ, şamd. Încet-încet le învăţ, iar hârtiile sunt murdare şi lipicioase, încât încă am pornirea să mă spăl pe mâini de fiecare dată când umblu cu cash.