gânduri de seară

Aşa cum pleacă bulgărele de zăpadă din vârful muntelui şi până ajunge la câmpie devine o avalanşă, aşa îmi porneşte şi mie câte un gând de la o chestie aparent banală.

Citeam deunăzi despre decizia Uniunii Europene referitoare la becuri: din 2012, va fi interzisă comercializarea becurilor electrice clasice, cu incandescenţă, şi vor fi permise doar becurile CFL – compact fluorescent lamp (cunoscute în limbaj popular drept “becuri economice”). Decizia a fost luată în numele economiei: într-adevăr, un bec clasic are un randament foarte prost, căci majoritatea energiei electrice consumate este transformată în căldură şi nu în lumină.

Toate bune şi frumoase: interzicem becurile ne-economice, punem restricţii de noxe la automobile, limităm dreptul la liberă exprimare pe diverse considerente. Aparent, toate făcute să ne protejeze, corect? Dar cât mai e până când deciziile astea de protecţie vor încălca dreptul la alegere? Poate mie nu îmi place lumina dată de becurile economice (şi chiar nu îmi place, mai ales că puterea lor de iluminare este mult mai redusă faţă de un bec normal, cu toate că în specificaţii au acelaşi număr de waţi), şi vreau să ard în continuare becuri clasice. Până la urmă, e problema mea dacă vreau să plătesc mai mult curentul electric.

Mâine poimâine, o să interzică purtarea chiloţilor tanga. Sigur dăunează şi ăia cuiva. Şi răspoimâine, fripturile cu sos şi alcoolul – colesterol, grăsimi, deranjează ficatul, eeek, aoleooo! Şi la fel ca-n Demolition Man, o să ajungem o grămadă de obezi care conduc maşini electrice, papă cuminţi iarbă la prânz, se reproduc în eprubetă şi fredonează cântece vesele din reclame, căci şi rockul va fi probabil considerat ilegal.

Ei bine, dacă vă-nchipuiţi c-o să-mi luaţi friptura şi becurile, vă înşelaţi. Hello, 1984!

6 thoughts on “gânduri de seară

  1. am o veste proasta si una buna: selgros accepta punerea in alicare atat a deciziei privind becurile,cat si pe cea privind pungile ecologice.nu vor comercializa in astfel de produse. vestea buna e ca metro, billa si alte alea, se pisa pe decizia lor. vor lege, cadru legal care interzice asta. personal ma cam scoate si pe mine din sarite green peace, ca ei au rascolit cacatul, au cam inceput sa si-o ia in cap, si, vorba ta, cred vom iesi in curand la pascut. sa zicem ca la faza cu pungile, as subscrie, da la asta cu becurile, e treaba mea cu ce-mi luminez bordeiul. pana una-alta, vor incepe desigur, statele din vest cu maimutareala asta, vor trece la opaituri cu seu de oaie.

  2. Green peace este o fatada cu interese politico-economice, ocolita de adevaratele organizatii ecologiste de zeci de ani. Gandeste-te la o solutie constructiva propusa de ei! Toate solutiile lor au fost de tipul “interzicerea [insert lucru misto si folositor here]”.

  3. Doctore, nu contează că nu acceptă acum, o să existe şi legislaţia aia în curând (pentru că ne place la nebunie să urmăm legile date de alţii). Şi o să cumpărăm becuri economice în pungi de hârtie, care o să se rupă pân’ ajungi în parcare la maşină, şi o să te-ntorci să iei alte becuri, şi o să se rupă şi punga următoare, deci cred că înfiinţez o fabrică de becuri, “Lumina de la capătul tunelului este un tren care vine spre tine SRL”.

    Zmeule, de-acord. Dar au influenţă, lumea îi crede, Apple şi-a revizuit nişte politici după un scandal al Greenpeace împotriva lor 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Anunţă-mă când sunt comentarii noi. Te poţi abona fără a comenta.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.