ghiveta minune

Inițial, îi zisesem “bateria minune”, dar am fost surprins să văd că DEXul nu acceptă termenul de “baterie” pentru minunata instalația sanitară. Așa că i-am zis “ghivetă” după melodia de tristă amintire a lu’ Bănică Junior. Așa.

Ce vedeți în poză nu este vreo navă spațială, ci bateria de la onor cada de baie din onor hotelu’ pe care-l inhabitez. În partea stângă se află robinetu’ de debit, iar în partea dreaptă au vrut ei să inventeze un robinet mai deosebit. Nu vă gândiți că-i vreo chestia ultra-modernă în genul inelelor cu LED de la Thinkgeek care-și schimbă culoarea după temperatura apei. Nu, este un robinet clasic nițel deghizat, cu o scară a temperaturii inscripționată ca să fie acolo (că legături cu realitatea n-are). Butonu’ ăla mic roșu trebuie apăsat ca să poți învârti robinetul mai departe de 37 de grade, presupun că-i pus ca o măsură de siguranță.

Eh, toate bune, numa’ că ăștia au același sistem avansat pentru a asigura utilizatorului dușuri palpitante ca și-n România: apa nu vine cu temperatură constantă, ci variază când ți-e lumea mai dragă. Și când te bălăcești frumos la patruj’ dă grade și vine șuvoiul cu temperatură de 900 Celsius peste tine de-ncepi să chițăi țopăind Rigoletto prin cadă… pune mâna și-nvârte nenorocitul de robinet cu mâna udă și săpunită, dacă poți!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Anunţă-mă când sunt comentarii noi. Te poţi abona fără a comenta.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.