Am fost iar la IKEA. Da, ştiu, “one day you’ll be able to afford real furniture”. Buttkiss. Nu ţin atât de mult la estetică încât să strâmb din nas la mobila suedeză. Mai mult, firea mea practică rămâne câteodată uimită în faţa ingeniozităţii lor de “jos pălăria”. Aşa că până nu mă voi muta în conacul mult-visat, IKEA is good enough pentru ce-mi trebuie mie.
Totodată, mi-am dat seama şi care e ideea lor, destinată rezolvării lipsei de spaţiu (pentru că, nu-i aşa, mobila de IKEA este mobila săracului totuşi, care sărac nu are camere de zeci de metri pătraţi): toate pe verticală nene. Mii de etajere, dulapuri şi rafturi până în tavan, module de module şi cutii în module, mii de dibluri înfipte în perete pentru tot eşafodajul ăsta destinat stocării tuturor prostioarelor menite a ne face să ne simţim “acasă”.
Şi într-o zi când va veni cutremurul cel mare, în loc să scăpăm, o să fim îngropaţi sub maldăre de cutii de carton, suporturi de CD-uri, vaze şi veioze simpatice din fontă. Halal progres :))
ha! ha! Exact asta vorbeau doi, un el si o ea, cand am fost ultima data in Ikea. El: Hai sa ne luam etajera asta. (era pana in tavan) Ea: Si daca e cutremur? Strangi tu?
M-a durut stomacul de ras.
La femme, toujours pragmatique 😀
Mobila lor e foarte ingenioasă şi destul de robustă, cu o condiţie: să respecţi instrucţiunile de montaj până la ultima literă. Adică dacă a zis să pui şurubul X, pune-l; altfel, rămâi cu lemnele în braţe. Şi dat fiind numărul mare de români care nu citesc manualele, sunt convins ca multe etajere româneşti (nu neapărat de IKEA) vor face precum ăla cu rafturile din reclama cu “majoritatea accidentelor se întâmplă în casă” 🙂