Mi s-a pus pata sa-mi schimb biroul. Aseara. Sambata seara adica. Si cum nu fusesem pan’ acum in noul deschis IKEA, am hotarat sa-mi satisfac nevoia in domeniul mobilelor de casa printr-o vizita la ei. Ajung duminica pe la pranz, parcarea plina. Ma uitam deja stramb: astora li s-a pus pata de cumparaturi taman acum cand am si eu chef sa-mi iau birou ? Studiasem catalogul, masurasem prin camera, stiam in mare ce vreau, mai ramanea achizitionarea si montarea. Parchez intr-un final dupa 3 ture de teren, ma indrept voios spre intrare, intru, scara rulanta, si ma trezesc aruncat in nebunie.
Prima faza: la intrare iti iei frumos metrul (un metru ca alea de croitorie), un pliant cu o lista de cumparaturi tiparita pe spate, si cu instructiuni de utilizare a magazinului pe partea cealalta, si creionul. Creionul e bestial. Lemn chior, ca pe vremuri. Eh, nostalgii. Dupa care, intri frumos in labirintul bine gandit, urmand drumul marcat pe podea, care-i proiectat de asa natura incat sa te plimbe prin absolut toate raioanele. Evident, exista si “scurtaturi”, care te scot de pe drumul asta, dar nu le vezi. Exista, dar nu le vezi. M-am simtit exact ca soarecii aia de tre’ sa gaseasca branza. Ciudat, dar nu foarte neplacut, fiind prima vizita oricum trebuia sa vad ce e p-acolo.
Conceptul e relativ interesant (n-o sa detaliez toata teoria pachetelor plate, a unicei scule de montare a mobilei – imbusul in forma de S, etc). Labirintul te plimba prin showroom, unde vezi mobilele montate, asezate (mi-a placut ca la raionul de birouri chiar erau calculatoare pe toate mesele), colorate. Prima dambla care loveste romanul neaos in cap, obosit de-atata maro inchis si lemn dat cu bait**, este abundenta de alb si lemn albicios (mesteacan, zic ei). Ghinion, inca nu m-asortez la atata alb, nu-s pregatit, lasati-ma-n pace, dati-mi lemn d-ala vechi si maro.
Gasesc intr-un sfarsit cam ce cautam, ghinion, nu e disponibil decat pe alb, hmm, adaptez alte combinatii de marimi, parca nici alea n-ar corespunde cu ce-am masurat acasa, ceva-ceva era, dar nu era pe stoc, pana la urma le combin intr-un fel, ce-o fi o fi, imi notez codurile si purced spre iesirea din labirint, cu scopul de-a ajunge in zona “aprovizionare mobila”. Pana acolo, cale luuunga, mai treci printr-un subsol plin de textile si alte canapele, intr-un sfarsit ajung la hangarul cu mobila, iau pachetele din rafturi (erau la locul lor, culmea), le incarc in carucior, 2 persoane la casa, tzac-pac facu scanneru, gata.
“Factura tot de la dvs ?”
“Nu, mergeti la relatii cu clientii.”
Ma duc la relatii cu clientii, ghisee libere, ma duc la primul, sarumana, o factura se poate? – Aa, nu, mergeti si luati un bon de ordine. Chestie vazuta des prin filme, te duci la aparat, apesi butonul, primesti un tichet cu numarul de ordine, si ghiseele anunta cand iti vine randul. Foarte tare! Luat factura, iesim, stop-joc, carucioarele nu se scot din incinta magazinului. Aaa… pai si eu cum duc pachetele bre la masina, ca nu-s Sisif? Nici o problema, lasi caruciorul la unul din angajatii din zona de incarcare, te duci si-ti aduci mijlocul de transport la botul calului, si oamenii amabili te ajuta sa incarci marfa. Haioasa faza cu sfoara de impachetat, oferita la discretie, sa-ti legi jucariile in masina. Angajatul (Gabriel, parca, mersi de ajutor) foarte amabil, a avut rabdare sa sucesc pachetele in masina asa incat sa nu fiu nevoit sa merg c-un crac scos afara pe geam, si nici cu vreo portiera deschisa. Incarcat, impachetat, drum bun.
Asamblarea n-a fost chiar asa simpla precum ar vrea ei sa fie. Un modul cu 3 sertare a avut juma’ de kil de punga de suruburi, dibluri, dopuri si capacele. Instructiunile cu poze, ca sa nu fie nevoie de traduceri, destul de simple si la obiect, daca esti atent si ti-a placut sa te joci cu LEGO cand erai mic, merge lejer. Intr-o ora eram gata cu modulul, biroul si o masa inca juma’ de ora, o ora in cap cu reglaje la picioare (sfat: nu va zgarciti, si luati picioare reglabile, d-alea de 35 RON, sunt perfecte pentru suprafete imperfecte si ajustari de finete).
Impresii haotice:
- parcarea aglomerata = sindromul Carrefour = multi oameni care-n lipsa de alte activitati, vin sa caste gura. Mai trag de-un sertar, mai admira o canapea, etc. Si de cumparat, cumpara hotdog de 1 RON si un suc.
- mobila e foarte modulara si combinabila (gama Galant de birouri mi-a placut, dar prea scumpa in comparatie cu Vika), dar nu e arhi-combinabila. Cum comunistii nu stiau probabil ce-i aia IKEA la vremea constructiei apartamentelor de bloc din Romania, va trebui sa aveti putin spirit inventiv pentru a potrivi produsele lor in casa proprie. Uneori, nu va fi posibil, si mobila la comanda e cam singura solutie.
- Chestiile mai complicate (modulul meu) nu se asambleaza doar cu imbusul ala celebru, ci veti avea nevoie si de-un ciocan, o surubelnita in cruce, si una dreapta. Chestii de baza, gasibile in majoritatea caselor, dar e bine sa stiti.
- Unele lucruri sunt extrem de scumpe, altele sunt extrem de ieftine. Si distanta intre “extrem de scumpe” si “extrem de ieftine” e “extrem de mare”. O fi dupa producator, o fi dupa targeting, naiba stie. Mergeti cu mintea deschisa, s-ar putea sa gasiti totusi lucruri interesante si practice.
- IKEA din Romania e o franciza, nu o sucursala a IKEA Sweden. De fapt, cumparati de la”MOARO TRADING SRL” 🙂
- Au multe chestii haioase si pe care, daca m-ai intreba, n-as sti sa zic unde le gasesti. Mi-a ramas mintea la ceasul de perete in stil “peron feroviar”, in particular, si la alte prostioare colorate numa’ bune de inveselit un birou negru, asa ca al meu.
Per total, impresii amestecate. Interesant? da. Mama tuturor solutiilor legate de mobila? nu. Merita vizitat? da. E o revelatie? nu.
* OT1 prep. (Înv., sec. XVI – XIX; termen de cancelarie, fără circulaţie reală) Din. (din sl. otÅ)
Sursa: DER
** BAIÅ¢, baiţuri, s.n. Colorant folosit în tâmplărie, în industria textilă, în tăbăcărie etc. – Din germ. Beize.
Sursa: DEX ’98