Iar e cald, iar se agită ştirile despre caniculă şi oameni căzuţi în stradă. În afară de vânzătorii de AC-uri, îngheţată şi sucuri, probabil toată lumea urăşte canicula. Cald, aer irespirabil, tricouri şi bluze ude de transpiraţie, picături de sudoare pe frunte şi în sprâncene…
Dar mie îmi place. Micul anarhist din mine se bucură de situaţiile astea extreme, pentru că provoacă schimbarea rutinei. De unde într-o zi obişnuită, ritmul vieţii e destul de bătut în cuie pentru toată lumea, canicula produce tot felul de anomalii (nu spun că ar fi bune sau rele, doar că există).
Văd lume care se plimbă noaptea pe străzi, calm şi relaxat ca prin parc. Se merge noaptea la fotbal, cu prietenii. Ştrandurile sunt şi ele deschise până la ore care bat spre dimineaţă. Se scurtează programul de lucru, se adoptă o atitudine mult mai relaxată şi “je m’en fiche”-istă, în ciuda bănuielilor că nu se poate afişa o nepăsare mai mare decât cea zilnic omniprezentă!
Here I go again, on my own, going down the only road I’ve ever known…