De multă vreme am motoreta-n service. N-am mai mers de mult cu motoru’, de mult de tot. Toată lumea zice că mersul pe motocicletă te relaxează. Pentru cine nu conştientizează şi motivul acestui lucru, e foarte simplu: trebuie să fii mult mai atent decât la volan, pentru că e mult mai complicat decât conducerea unei maşini, şi o clipă de neatenţie înseamnă că te freci aprig în zonele în care ţi-ai hârşâit pielea de asfalt (asta dacă te mai poţi ridica de jos), în loc să plângi după farul spart şi bara îndoită.
Ca atare, relaxării asteia a trebuit să-i găsesc un substitut. Neavând decât maşina, o folosesc. Cum de cele mai multe ori, noaptea mă găseşte la volan, la ore dintre cele mai neortodoxe, când lumea doarme, înseamnă că drumurile sunt mult mai libere. Drumuri mult mai libere înseamnă posibilitatea de-a merge mult mai tare. Şi uite aşa, ţin să pun în scris plăcerea de-a conduce cu geamul deschis, o ţigară aprinsă, noaptea pe la 2-3, cu muzica preferată duduind în boxe (termenul englezesc pe care-l căutam este blaring), dând la o parte dube întârziate şi TIR-uri lente de pe banda 2, alergând în negru într-o noapte ploioasă sau înceţoşată, văzând drumul doar prin frânturi de lumină de far sau galben-mortăciune de la becurile cu sodiu folosite la iluminatul public, în timp ce mai ai 3 fumuri din ţigară şi o pregăteşti pe următoarea, apăsând pedala mai tare, mai tare, 130-140, , ritmul turbat de locomotivă fără frâne al Rammstein cu TATU în Springs, mein herz brennt, dum-dum-dum, chitară isterică, şi mai mult, şi mai adânc în beznă, şi miroase-a ploaie şi frig, spre naiba ştie ce-o mai fi şi-acolo …