În mai puţin de 18 ore, avionul meu decolează.
Primul contact cu o lume necunoscută, prima excursie într-un loc pe care mi-l doream să-l văd şi nu speram că-l voi vedea curând. Încă sunt prea animat de iureşul pregătirilor lăsate pe ultima sută de metri pentru a putea spune că simt cu adevărat ceva. Deocamdată, e doar o altă geantă de voiaj pregătită, un alt rucsac burduşit până la refuz cu acte, bani, gadgeturi şi alte lucruri care-ar trebui să-şi dovedească măcar o dată utilitatea pentru a putea spune că nu le-am cărat degeaba.
O ultimă sută de metri înainte de un punct mai departe de care încă nu ştiu ce se află. O deschidere a ochilor şi o trezire a unei pofte nebune de expediţii ? Un contact forţat cu o realitate necunoscută încă, având potenţial de şlefuire a caracterului ? O rupere bruscă de ritmul vieţii de până acum ? Pierdere, regăsire, descoperire ? Este oare prima piatră dintr-un lung şir de domino, a cărei cădere va antrena un iureş de pietre prăvălite, într-o manifestare impresionantă de a cărei dificultate nu sunt conştienţi decât cei ce-au clădit-o ? O incendiere furibundă de poduri, sau un prilej de întărire a celor deja fragil sau nu clădite acum ?
Adevărul este că habar n-am.
Un prichindel cu haine ciudate şi o pălărie caraghioasă pleacă să cucerească lumea. Nu e deloc speriat, îşi cară bocceluţa în băţ şi priveşte cu ochi mari şi inutil de limpezi pentru ceea ce-l înconjoară acum. Se uită la răsărit … şi zâmbeşte împăcat, ca un prichindel ce este. Măcar asta să nu uite niciodată. El şi prichindeii săi.
Cateva sfaturi de drum:
— toate actele tale oficiale sa le ai scanate puse pe un stick si la indemana
–sa ai certificat de nastere, pasaport, buletin, permis si toate vacinele necesare(anumite tari nu iti dor da voie daca nu le ai)
–iti vor trbuii bani licizi la tine. Cardurile merg peste tot dar sunt momente cand nici macar in aeroport nu merg pentru ca sistemul nu functioneaza sau alte motive. De preferat euro si dolari.
–nu pune acte importante in bagajele de cala(se poate sa ti se rataceasca bagajul de cala sau sa il primesti tarziu)
–FOARTE important e ca geanta pe care o ai sa fie rezistenta pentru ca in eroporturi nu are nimeni girja de genti
–sa te inscrii la frequent flyer ca sa profiti de calatorii un pic
–sa tii cu dintii de bonul pentru bagaje
Ma opresc aici ca sa nu te plictisesc. Iti doresc drum bun si poate ne vedem pe drum pe undeva. Ne intalnim intr-un aeroport si stam la o bere. 🙂