Întâlnire la vârf

Ä‚sta e titlul unui text scris de colegul meu de bancă din liceu, în ianuarie 1997. Pentru a-l gusta pe deplin, trebuie un pic de muncă: aminteşte-ţi atmosfera din liceu, cu cercurile şi pregătirile de după ore, acreala unor profesoare ce nu păreau a suporta pe nimeni, catalogul de 0.75 metri pătraţi trântit pe catedră la fiecare început de oră, mobilierul vechi din PFL rupt la colţuri, lambriurile inscripţionate cu pixul, geamurile imense sparte într-un colţ … gata? la citit. Merită. Enjoy.

Întâlnire la vârf

Se aşază fericită în faţa oglinzii. E una dintre puţinele plăceri pe care şi le mai permite. Se machiază temeinic, încercând să ia un aer de femeie fatală. Îmbracă apoi cel mai frumos deux-pieces pe care-l are… pe care şi l-a făcut acum trei ani cu multe sacrificii -a ţinut post mai bine de două luni. Se parfumează cu ceva cam îndoielnic, apoi îşi compune o privire superioară. Îşi scoate, plină de siguranţă, bărbia în afară şi respiră sacadat ca o domnişoară la prima întâlnire.

Îi place să se creadă încă foarte frumoasă şi admirată. E unicul capriciu al unei vieţi monotone, sărace, măcinate de invidii şi de dorinţa de parvenire.

Mai aruncă o ultimă privire în oglindă şi dintr-o dată, ca din senin, îşi aduce aminte cu nostalgie de timpurile când toţi bărbaţii o priveau într-un fel anume. Pe atunci era şi ea dorită, utilă. Dar acum, când conformaţia i s-a mai… modificat… i-au rămas doar galanteriile platonice ale colegilor cu părul alb sau chei…

Îşi revine repede din gândurile melancolice, neadecvate evenimentului pentru care se pregăteşte. În fond, o dată pe an are loc Cercul, la care urmează să-şi întâlnească toţi colegii de breaslă şi să discute probleme foarte importante, care cer o rezolvare grabnică pentru societate…

În sala destinată unor întâlniri atât de prestigioase, o sală — din păcate — nezugrăvită de mai bine de zece ani, dar având pereţii acoperiţi cu o mulţime de planşe şi materiale explicative, demonstrative, încep să intre participanţii la Cerc. Toţi au un aer afectat, par foarte siguri pe ei. Şi totuşi, din când în când, atunci când se cred neobservaţi, îşi aruncă unii altora priviri furişe, curioase, îndelung cercetătoare.

Aproape toţi s-au îmbrăcat ca şi când ar fi venit la operă. Unul singur, foarte tânăr — probabil că e la primul Cerc — a venit în blugi. Şi nici nu observă privirile critice şi dispreţuitoare ale colegilor lui. Stă cu o carte în mână, din care citeşte pe nerăsuflate, fără să se sinchisească de lipsa lui de ţinută de gală.

Atmosfera preliminară deschiderii Cercului propriu-zis se vrea una de club. Pe masa din centru se află câteva farfurioare cu fursecuri — fiecare doamnă a adus de acasă câte cinci-şase, câte a putut — şi câteva sticle cu băuturi răcoritoare extrem de colorate şi extrem de neîndestulătoare pentru atâta asistenţă.

Doamnele de modă veche, cu educaţie solidă, nu se dezmint şi folosesc cu obstinaţie doar jumătate din şi-aşa incomodul taburet din lemn. Domnii de modă veche s-au grupat într-un colţ şi discută între ei sobru, pompos, cu scopul de a demonstra cât de corect vorbesc limba română. Domnii mai tineri fumează frivol. Bine că sunt doar câţiva. Domnii foarte tineri — cu excepţia celui în blugi, care nu se sinchiseşte — nu au venit. Pe ei nu-i interesează să facă puţină ordine, că aşa nu se mai poate.

În această interesantă adunare, Ea şi-a găsit o companie foarte plăcută. Un domn distins, nu prea în vârstă, la vreo şaizeci şi cinci de ani, pe nume Murăţoiu, s-a aşezat alături. Este atât de atent şi darnic în complimente!… Dacă n-ar avea deja un soţ şi doi copii acasă, aproape că ar fi gata să… Atât de galant şi de înstărit e!… Dar asemenea lucru nu s-ar cădea la o femeie credincioasă ca Ea, un adevărat exemplu pentru societate…

În sfârşit, Cercul este declarat oficial deschis şi sesiunea de discursuri începe.

Dintr-o pură coincidenţă calendaristică, ea îi este dedicată lui Eugen Ionescu. Când Primul Orator aminteşte acest amănunt, toată audienţa izbucneşte într-un pios “Dumnezeu să-l ierte!”. Primul Orator continuă prin a anunţa tema discursului său: “Disciplina în rândurile tineretului”. Toţi cei de faţă consideră că este o problemă europeană, luată în discuţie de tot mapamondul. Mai puţin interesantă îi pare tema tânărului în blugi, care nu se sinchiseşte şi citeşte în continuu din cartea aia.

— Dragi… stimaţi colegi, ne-am adunat astăzi în jurul acestei… acestor mese, pentru a rezolva câteva dintre problemele ce necesită o grabnică soluţionare şi care, în ciuda eforturilor noastre susţinute, rămân mereu nerezolvate…

În timp ce Primul Orator trage cu ochiul în pupitru la următoarea frază, asistenţa murmură aprobator.

— Costumaţie frivolă, indecentă, sexy, excitantă chiar! – continuă Oratorul.

Aici, domnul Guşă intervine în deplin acord:

— Chiar aş vrea să vă comunic… Am văzut o tânără de cincisprezece ani — un copil! — care purta… îmm… lenjerie… îmm… un sutien negru… îmm… sexy! Cum e posibil să admitem una ca asta?!… Nevastă-mea a început să poarte aşa ceva de-abia pe la şaizeci de ani… îmmb… îmmp…

Amintirea acelei întâmplări l-a tulburat atât de tare pe domnul Guşă, încât începe să plângă de… dezgust. Colegii sar să-l consoleze — căci el are o poziţie înaltă în această breaslă — şi îi promit că vor avea grijă ca respectiva să fie aspru pedepsită şi să nu mai poarte niciodată un sutien negru, sexy… nici un fel de sutien.

După această scurtă întrerupere, Oratorul continuă:

— Băuturi nocive, excitante, cancerigene… Coca-Cola!… De neadmis! Şi când le spui, îi înveţi de bine, râd… râd şi nu se mai opresc… Lipsă de respect!

Murmurul aprobator al sălii creşte.

— Neseriozitate!… Vor pauză de masă şi de băut Coca-Cola!… Desigur, şi noi mâncăm şi bem. Dar noi bem numai Fanta! Şi numai în timpul lucrului!… Şi nici nu râgâim ca ei!… Cineva strigă din sală:

— Ne sfidează!… Ne sfidează!…

Domnul Murăţoiu găseşte că momentul este prielnic să se afirme şi el, exprimându-şi dezaprobarea:

— Şi merg unii pe lângă alţii… Fete şi băieţi, vreau să spun… Ba, o dată… n-o să vă vină să credeţi… am văzut o pereche sărutându-se… lingându-se… Ziceau că se iubesc… Groaznic!

Oratorul nu mai are nici o şansă să-şi continue discursul pregătit. Aşa că strigă din răsputeri:

— Vă mulţumesc pentru atenţie! şi se aşază epuizat la locul lui.

O mulţime de domni şi doamne povestesc în cor tot felul de fapte oribile comise de tineret, se miră, se revoltă, unii plâng… E un vacarm de nedescris… După ce toţi şi-au vărsat năduful şi au obosit, în sală se lasă o tăcere penibilă. Ea îşi zice în gând: “Acum e momentul!”. Îşi aranjează puţin ţinuta, coafura, îşi umezeşte buzele de pe care s-a cam dus rujul -că e prost- se ridică demnă şi se adresează adunării:

— Stimaţi colegi, vom lua măsuri drastice. Vom planta gardieni la poartă, la uşă, la fiecare colţ de clădire şi de stradă. Şi dacă se vor termina gardienii — că nu prea avem bani pentru salariile lor, şi ăştia nu fac nimic pe gratis — ne vom planta chiar pe noi! Trebuie să-i urmărim în permanenţă şi să le interzicem sutienele, Coca-Cola, apa, pauza de masă, dragostea!… Vom stârpi frivolitatea!… Mai ales la fete!… Băieţii… băieţii…

Îşi muşcă involuntar buza de jos:

— Ei sunt băieţi!… Vă promit că vom lua aceste măsuri! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Ropote de aplauze izbucnesc în jurul Ei. Ochii îi strălucesc de mândrie. Iar efectul pe care l-a produs asupra domnului Murăţoiu este foarte vizibil.

E noapte. Cercul a durat mai mult decât fusese planificat. Domnii şi doamnele ies doi câte doi din clădirea întunecată, ca dintr-un bar de noapte. Străzile sunt pustii. Nimeni nu-i poate vedea cum merg perechi-perechi. Numai domnul cel foarte tânăr în blugi, care nu se sinchiseşte, s-a aşezat sub un stâlp de iluminat — singur — şi citeşte.

Ea se îndreaptă către casă însoţită galant de domnul Murăţoiu, care nu mai conteneşte cu avansurile. Ce păcat că totul durează atât de puţin, numai până ajunge la domiciliul conjugal, la soţul Ei, care nu mai este de mult romantic.

Originalul se găseşte aici.