oda şoferului

(adaptare mai mult sau mai puţin fericită după Dr. Seuss)

Îmi place când deschid dimineaţa portierele, cu bip-bip-ul familiar. Îmi place când deschid portiera şi m-aşez în scaunul atât de familiar şi reglat perfect. Îmi place când bag cheia în contact, motorul tuşind şi-nvârtind. Îmi place ritualul găsirii muzicii pentru-acea zi şi-nţărcarea detectorului de radar în parbriz. Îmi place cum se luminează parbrizul când îl spăl de praf. Îmi place în fiecare zi când bag prima oară-ntr-a-ntâia. Îmi place când învârt volanul mic de piele, cu palmele mulate pe rotunjimile lui. Îmi place când după frecuş în oraş, ajung la drum lung şi pot să dezmorţesc cilindrii motorului. Îmi place când schimb treptele sus în ture, maşina zvâcnind fluid într-o mişcare perfectă. Îmi place când sunt primul la semafor, şi pot pleca sprinten fără-a avea nimic în faţă. Îmi place asfaltul unui drum lat şi bun, strălucind sub soarele de la ora 18:49. Îmi place când prind semafoare consecutive pe verde, şi romburi galbene cu chenar alb. Îmi place când termin benzina, şi trebuie să opresc la benzinărie. Îmi place când înfig pistolul falic al pompei în gura rezervorului, şi simt aroma unică de combustibil evaporându-se. Îmi place să şterg parbrizul, şi să mă urc înapoi la volan ştiind că urmează alte sute de kilometri de parcurs. Îmi place că trebuie să fiu mereu atent la ce-i în jur, şi nici un drum nu-i ca altul. Ce să zic? îmi place.

Şi desigur, cântecul cu cel mai potrivit titlu: Depeche Mode – Behind the Wheel.