Mai prin toate naţiile civilizate ale lumii, ideea de pensionar e asimilată cu un moşuleţ bine îmbrăcat, în vestă cu carouri şi păr alb aranjat, demn, împreună cu băbuţa lui (care este şi ea o doamnă încă), într-o căsuţă de orăşel liniştit, unde ninge iarna şi e plăcut vara, trezindu-se la 9 într-o bucătărie luminoasă unde-şi bea ciocolata cu lapte, după care meştereşte prin garaj cu nepoţii sau are grijă de florile din grădină.
La noi, pensionarul tipic este fie un nene gen “administratorul de bloc”, ori supra-supraponderal, ori groaznic de slab, nebărbierit, cu ochelari de vedere chinezeşti cumpăraţi de-a gata din târg (pentru că nu-şi permite unii prescrişi de oftalmolog), într-o geacă de fâş chinezească ce imită hainele “de firmă” (cele mai ieftine), sau o tanti tip “fostă vânzătoare la Alimentara”, neapărat cu basma în cap, care se înghesuie de la 3 dimineaţa ca să prindă bilet în staţiune, stă la cozi interminabile pentru a lua un ajutor de mâncare sau de încălzire, face kung-fu cu ceilalţi pensionari la cozi şi mitinguri, şi reuşeşte magii financiare pentru a supravieţui dintr-o pensie de 3 cifre în RON.
Mai avem.