primăreşti

Gata, nea’ Iohannis a anunţat c-acceptă propunerea de-a deveni prim ministru al Românistanului, reuşind astfel să-mi explic ce căuta nea’ Ludovic Orban împreună c-o gaşcă de burtoşi la discuţii acu’ 2 weekenduri la Sibiu. Nu-i primu’ care trece de la primărie la posturi şi aspiraţii mai înalte, vezi Băsescu, acu’ Oprescu, şi alţi de care nu-mi aduc aminte datorită fiind inutilitatea lor (nu că cei mai sus pomeniţi ar merita amintiţi…). Da’ ce nu pricep eu, ce treabă are sula cu prefectura, sau mai exact primăria şi guvernarea.

Chestia e că pe post de primar, eu îl văd pe unu’ (sau una, ca să nu discriminez) cu mari apucături gospodăreşti. Adică genu’ ăla de om chibzuit, planificat, care înţelege ce-nseamnă şi un şantier, şi un plan de afaceri. Că până la urmă, asta e şi ideea: administrezi oraşu’ pe care-l ai pe post de ogradă aşa încât ăi’ de trăiesc în el să se poată gândi la cum era în oraş acu’ un an şi să zică da’ bre, ie-te că e mai bine!.

Evident că sună a dat cu părerea, care-i sport naţional, dar munca de a face un oraş mai bun pare reeelativ simplă. Poţi să te ghidezi după simplul principiu: am o problemă, caut rezolvarea. Ie-te exemple:

  • e beznă în oraş pe stradă, se fură poşete şi câini? punem nişte becuri, eventual dăm una peste ceafă la gardieni/comunitari/cum s-or mai chema azi pentru a-i motiva să treacă mai des prin zonă
  • se târă fraierii pe strada cutare şi durează mult? păi de ce? ah, ie-te, parchează toţi cocalarii pe avarii fix în botu’ şaormeriei/cafenelei/magazinului, că le e lene să îşi mişte fizicul pe jos 10 minute dacă ar parca pe străduţele laterale care-s libere, blochează prima bandă şi rămâne doar una liberă. Amenajăm nişte locuri de parcare, şi-n rest punem 2 comunitari să patruleze strada aia de la cap la coada ziulica-ntreagă, cu trei-patru chitanţiere de amenzi la ei.
  • avem o intersecţie gâtuită, păi de ce? ia, băieţii de la semafoare, să schimbe sincronizarea lor aşa încât la orele de vârf să lase verde mai mult pe direcţia aglomerată. Şi reducem timpii de verde la trecerile de pietoni de pe colţul intersecţiei, când 20 de maşini aşteaptă să facă dreapta din cauza unei piţi care traversează în pas de melc răscopt de soare şi telefonu’ la ureche.
  • se circulă prost, tramvaiele sunt blocate de maşini care urcă pe linia de tramvai? punem gărduleţ de-ăla ca la metroul uşor, aşa încât ăia din maşini să-şi dea seama că ar fi mai avantajaţi dacă ar face acelaşi drum cu transportul în comun. Ah, şi punem tramvaiu’ la 3-4 minute bă, nu 10 cum e minimu’ de aşteptare la Metrorex!
  • drumuri praştie, pe care nu se poate merge mai rapid de 30-40 km/h din cauză de şanţuri, gropi, canale, intersecţii cu linii de tramvai? le reparăm şi se mişcă traficul mai repede.
  • avem într-o capitală cu pretenţii de Europa zone fără canalizare? le asfaltăm, le punem canalizare, apă curentă şi alte facilităţi de bun simţ, ca să nu mai le refuleze apa şi rahatul în case.
  • încurajăm biciclete, mers pe jos, ieşitu’ în parc şi urcatul pe scări. Reducem trecerile de pietoni; în Ploieşti, la Gara de Nord, există 4 treceri de pietoni în nici 400 de metri. Între două din ele nu încape nici măcar un turism. Şi-aşa suntem o naţie supraponderală.
  • muşcă maidanezii lumea pe stradă? chemăm Brigitte Bardot să-i înfieze .. ah, nu merge; ok, îi recoltăm, sterilizăm şi ducem la adăpost.

Şiii tot aşa. Câte or mai fi. Plus un dialog mult mai activ cu cetăţenii urbei, cum se zice; eventual online, şi-aşa filtrăm şi opiniile prin obligativitatea existenţei accesului la net pentru ăl’ de vine cu jalba-n proţap. Da, ştiu că sunt părtinitor pentru că mulţi n-au încă acces la Internet, dar voi de citiţi aveţi, aşa că nu veţi simţi discriminarea 😀

Tare mi-e că nu vom vedea prea curând un al doilea Pache Protopopescu, şi Pache oricum nu s-ar fi gândit să se joace de-a prim-ministrul sau preşedintele… Uneori, cred că admiterea candidaturii la primărie ar trebui însoţită de proba practică la Sim City.

3 thoughts on “primăreşti

  1. Deci Vasix,
    Imi pare rau sa iti spun dar nu o sa se schimbe situatia asta in viata noastra. Dupa revolutie au spus mintile luminate ca in 10-15 trecem peste socialism si ne revenim. Uite ca nu s-a intamplat nimic. Ba dimpotriva suntem mai rau ca inainte.

    Daca intrebi pe toti participantii la constructia unui pod de ce excavatorul si buldozerul au faruri sunt sigur ca nici unul nu poate raspunde. Nu e de mirare ca Ceausescu ridica un bloc in 3 luni. Se lucra frate in 3 schimburi. Si se lucra nu ca acum cu mii de pauze si cu atitudinea gen Dorel. Blocurile alea construite in viteza se dovedesc mai trainice decat cele noi de dupa revolutie.
    Traisca vechiul CTC.

    Nu are nimeni responsabilitate si gandirea asta pe care o vrei tu si eu si alti cativa. Exista o problema hai sa ii cautam raspunsul. Solutia ne costa prea mult atunci macar informam publicul sau cautam la altii care au facut in continuare.

    Priveste asta si uite-te la cifre. Eu sunt sigur ca daca am avea acces la costurile de constructie la noi am vedea aceleasi sume. Dar vezi diferenta.
    http://www.infoniac.com/hi-tech/the-largest-solar-powered-bridge-built-in-brisbane.html

    Singura solutie e un Dictator radicalist gen Shavez in Venesuela

  2. @VAXXi,
    Te gandesti la un primar in alte feluri decat se gandesc bucurestenii. Uita-te si tu ce primar au ales, unul care a promis sa nu faca nimic. 😀

    @Catalin:

    Gresesti, ca persoana care sta intr-un apartament ceausist renovat pana la zidarie, iti garantez ca era facut de dorei, dovada sta izolatia cu ziare intre placile de fabricate care nu picau la linie, in jurul tevilor care trec prin perete, peste care s-a tencuit, intre ramele de geamuri si perete, etc. Apropo, niciun perete nu e drept.

    Si, la fel, ca si persoana care e in contact direct cu lumea podurilor, iti garantez ca se lucreaza si noaptea, atunci cand sunt bani. Asta e singura conditie. Ca si dovada, numai ce intr-o noapte a saptamanii trecute au murit doi muncitori la poduri pe autostrada lu’ Bechtel. 😀

  3. Zmeu ai dreptate ca au fost cladide prost. Cu peretii ai perfecta dreptate dar ce se face acum nu e cu nimic mai bun. Iar materialele sunt mai proaste si zidurile mai subtiri.
    Nu vreau sa o dam in discutii interminabile dar scuzele pe care le auzi pe la televizor sunt penibile. Intr-o situatie normal nu se apuca nimeni de un proiect fara fonduri. Sa iti dau un exemplu. Un amic de al meu pune dale pe soselele din italia. Dureaza cam 4-8 luni de planificare pana primaria demareaza repararea unei strazi. Sunt contactate toate firmele care au de a face cu drumul respectiv. Cand totul e pus la punct se demareaza proiectul.

    La mine la munca daca ma duc la sefu cu o problema si nu ii ofer cel putin 2 rezolvari nici nu isi iroseste timpul cu mine.

    In concluzie este exact cum spune Vasix: ” Poţi să te ghidezi după simplul principiu: am o problemă, caut rezolvarea”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Anunţă-mă când sunt comentarii noi. Te poţi abona fără a comenta.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.