Am mai lucrat cu străini şi înainte, dar de obicei erau vest-europeni sau est-europeni. Ori corecţi şi enervanţi de precişi până în măduva oaselor ca germanii, ori latini ca italienii sau francezii, ori apropiaţi de români ca slovenii şi bulgarii. Nimic senzaţional.
Însă aici e prima oară când pot spune că lucrez într-un mediu cu adevărat amestecat. Am colegi care au venit aici din ţări în care se desfăşoară mişcări serioase de trupe armate şi tancuri, în care se petrec atentate aproape zilnic, în care există oameni a căror principală masă este constituită din carne de şobolan, în care economia este atât de distrusă încât preţurile se măsoară cu miliardul sau cu trilionul sau în care războaiele, violenţa şi sărăcia sunt la ordinea zilei. Desigur, există şi colegi din ţări mult mai liniştite.
Ei bine, şi toţi omuleţii ăştia amestecaţi de pe-aici se descurcă binişor în engleză (cam singura limbă utilizată pentru comunicare verbală), au habar de ce înseamnă un calculator mult mai bine decât mulţi din colegii mei de facultate, şi butonează tehnologii de care 80% din populaţia României habar nu are că există, menţinând în picioare un sistem de comunicaţii foarte complex şi deştept.
Eu am început c-un HC-91 propriu şi personal după ce-am butonat CUB-Z (hm, acum că mă gândesc, România chiar a avut o industrie de calculatoare), am avut la dispoziţie cărţi şi posibilitatea de-a învăţa, am avut destul de devreme acces la Internet, m-am descurcat. Dar oare cum ar fi fost dacă mă năşteam într-un sat din deşert, fără curent electric, magazine şi apă potabilă ? O întrebare ca asta te cam pune pe gânduri uneori…
Unul din gardienii de p-aici e un indian (cred) la vreo douăzecişicevadeani, slăbănog rău, cu o freză tip Kramer din Seinfeld şi care e mereu extrem de bucuros când îl salut, iar când dau mâna cu el îşi duce cealaltă mână la piept şi se înclină, lucru care mă face să mă simt extrem de prost. Asta e, nu-s obişnuit şi nu mă voi obişnui niciodată să îmi spună lumea good evening, sir cum o fac toţi amărâţii de p-aici pentru simplul fapt că am pielea albă şi un salariu cum ei nici nu visează.
Dar voi continua să-l salut în continuare, deşi restul lumii nu o face, şi mă consideră probabil un hăbăuc din cauza asta, auzi tu să saluţi gardianul de la intrare, ce aberaţie. Şi ştiţi de ce îl voi saluta în continuare ? pentru că dintre toţi gardienii care fac schimburi aici, ăsta de care vă povestesc este singurul pe care l-am văzut citind cărţi, în loc să se joace pe telefonul mobil sau să doarmă. Bravo nene, să ţi se îndeplinească toate visele!
Mi se pare ciudat in primul rand ca nimeni nu te-a felicitat pentru ceea ce faci. Bravo tie. Si eu fac la fel salut pe toti care merita si vb cu toti indiferent de grad.
Am stat de vorba cu oameni care au in subordine cel putin 20mii angajati si pot inchide un segment intreg l firmei daca fac o greseala dar s-au purtat ca orice om. Sunt bun prieten cu mecanici din baza mea pentru ca sunt cei mai ok. Urasc faptul ca la noi in tara si la alte tari de altfel e chestia asta de CULTURA cica. Ingineru nu tre sa dea salut la portar si soferul nu ar trebui sa deschida gura cand directorul de banca se duce de la un sediu la altul. Dar putini stiu ca de la oameni simpli poti invata multe.
Ma bucur ca scrii asa ceva. Dupa 7 ani imi dau seama ca sunt tot taran pt ca am plecat de la tara si acum observ diferenta intre mine si “oraseni”.
Inca odata felicitari. Ma bucur sa zic la lume ca suntem prieteni.
Nene, mulţumesc. Ai grăit foarte corect şi bine, ai dreptate 😉