Ultima pe 2007

Şi pentru că m-am trezit la 7 dimineaţa, ca un om normal, îmi beau ness-ul cu Zuzu şi ma uit mirat cum începe lumea să se-nvârtă dimineaţa, lucru pe care nu l-am mai văzut decât în nopţile albe, mă inspiră dl. Goran Bregović şi ale sale melodii din albumul Ederlezi să scriu ultimul mesaj al acestui an. Mâine voi pleca la Nehoiu, pentru un alt unic Revelion, pe principiul “niciodată două la fel”, împreună cu prietenii din DWCC, la colindat, grătărit, bună dispoziţie şi antren bazate pe zăpadă şi pălincă de Oradea.

A fost şi ăsta un an nebun, mult mai nebun decât toţi cei dinaintea lui. Cu bune, cu rele, cu grele, cu bucurii, cu de toate. Am devenit complet independent în ce priveşte munca, chestie care mă bucură mult. Am cunoscut oameni noi şi deosebiţi, şi-am fost în miezul unor evenimente la care n-aş fi ajuns poate niciodată (TIFF springs to mind). Mi-am recumpărat domeniul vaxxi.net, după ce-l pierdusem acum vreo 3-4 ani, devenind între timp site porno. Am petrecut multe zile superbe în Cluj, Sibiu şi Oradea, oraşe minunate pe care le-aş alege oricând ca regatele dragi unui VAXXi mai matur şi cu job 9-17. I-am văzut pe Iris, Jethro Tull şi Deep Purple pe viu, şi m-am bucurat de asta. Am ieşit de 3 ori din ţară spre locuri pe care nu le văzusem, am călcat pe unde nu mai călcasem niciodată, şi m-am bucurat de asta. Am muncit până la punctul de fierbere, şi-am avut zile de relâche în care m-am bucurat de roadele muncii depuse, fie ele materiale sau de alt fel. Am petrecut, am învăţat lucruri noi, am făcut lucruri nemaifăcute, m-am simţit mai deştept. Am văzut prieteni dragi cum au reuşit să-şi îndeplinească vise, şi m-am bucurat pentru şi alături de ei. Din fericire, n-a fost nevoie să sprijin pe nimeni în momente grele. Am luat decizii proaste în afaceri, şi-am pierdut destul de pe urma lor, dar nu sunt supărat — doar e o parte şi o etapă normală în orice business. Am văzut filme în premieră stând pe podeaua cinematografului arhiplin, şi m-am simţit din nou copil fără griji, cu sufletul curat. Am învăţat să înot cât de cât (până acum, 10 metri parcurşi ca la carte şi un cap zdravăn dat în marginea piscinei, că se terminase piscina, nu de alta).

Am câştigat mult, şi-am pierdut la fel.

Dacă mă uit înapoi, totul e mai bine.

1. Acum 20 de ani, n-aveam curent electric şi nici apă caldă, mâncarea era pe sponci, lipseau multe din normalităţile unei lume civilizate, şi citeam Through the Looking-Glass la lumina lanternei, în pat. Mă bucuram de zăpadă şi sanie, şi scriam cu Flaro
2. Acum 15 ani aveam 12 posturi TV şi primul televizor color, beam Pepsi “Made in USA” şi bere Guldenburg, începeam încet încet să văd lumea din afara comunismului gri şi betonat
3. Acum 10 ani … nu prea mai ţin minte. Cred că doar ce-am zis mai devreme, dar cu Internet în liceu (zeci de oameni legaţi la lume printr-o linie închiriată de 33,6kbps), învăţam primele noţiuni din meseria de-acum, alt televizor şi mai multe posturi TV. Începeau să apară investiţiile româneşti, Connex şi primul meu telefon mobil, Coca-Cola îmbuteliată în România, privatizări şi alte evenimente de care nu-mi păsa (aşa cum nu-mi pasă nici acum).
4. Acum 5 ani lucram la una din cele mai mari firme de net din ţară, profitam la maxim de asta pentru a învăţa şi a mă juca cu diverse chestii care altfel mi-ar fi fost inaccesibile, duceam războaie de gherilă cu o babă din blocul în care locuiam (voi reveni la subiectul ăsta), şi făceam Revelionul în Piaţa Revoluţiei într-un apartament mobilat cu parchet, o canapea şi un rack de echipamente, fără televizor, şi-atât. De-atunci, nu i-am mai revăzut pe nici unul din cei cu care am petrecut la acel revelion. Anul primei ieşiri din ţară spre Europa, paşaport, 3 pagini de vize, vreo 5000 de kilometri petrecuţi într-un Opel Astra break înghesuit, 6 ţări, 14 zile, Slovenia, Ungaria, Austria, Germania, Italia, Franţa, Verona, Milano, Parisul prima oară, Ljubjlana, Balaton, Postojna, Viena, toate văzute în goana calului, o săptămână în Plagne du Bellecôte şi un hotel care mirosea peste tot a waffle, exersat franceză la greu. Încă nu ştiam să înot.
5. Acum un an începusem un business la care-am renunţat (nici o afacere nu e completă fără un faliment, desigur). O săptămână frumoasă de martie petrecută în Paris, în ciuda vremii nesuferite – a plouat toată săptămâna, daaaar Murphy a făcut bineînţeles să iasă soarele fix în ziua plecării, la 7 dimineaţa într-o parcare de la marginea oraşului. Primul zbor cu avionul. Încă o ieşire lungă şi unică, enorm de plăcută, din ţară, pe care n-o voi uita cu siguranţă niciodată, din multe şi frumoase motive. Balaton, Viena, Prater, Bratislava, rătăcit absolut în Ungaria, 24 de ore de condus, 10 minute de gimnastică în frigul de 5 dimineaţa la 100 km de vamă din motive de somn în faţa unui portar uimit de la intrarea într-un sediu de firmă, trecerea prin vamă la 6 dimineaţa cu ochii cârpiţi de somn, în pantaloni scurţi, tricou şi o bandană albastră pe cap (culmea, vameşii nu ne-au controlat în bagaje, deşi eu dacă eram vameş îmi făceam şi o percheziţie corporală la sânge). Haus Kati (care acum văd c-a devenit Wellness Hotel de 4 stele), căutarea unei pensiuni libere în Viena stând cu laptopul deschis în stradă, căutând reţele wireless şi telefoane de pensiuni, prima oară în viaţa aparatului foto când a fost umplut 100% cu fotografii, roata mare şi Space Shot din Prater, şi nişte slovaci care nu vroiau în ruptul capului să schimbe lei româneşti pentru coroane slovace.

A fost frumos. Şi-o să mai fie. Mă simt nu mai bătrân, ci mai copt cu un an. Mai trăit cu un an. Încă n-am început să albesc, ceea ce e bine. Am învăţat multe lucruri noi, am devenit mai deştept (şi-am mai slăbit ceva kilograme, zice lumea). Confucius zicea: să te ferească zeii să trăieşti vremuri interesante. Nu m-au ferit. Şi mi-a prins bine. Sunt mai deştept cu un an. Mă duc la colindat, ne vedem la anu’. Ederlezi!

Să petreceţi frumos, să beţi şi să vă veseliţi lângă cine vă doriţi,
să aveţi zăpadă în jur şi foc iute în minte!
Mulţi ani sănătoşi şi fericiţi !