În goana dintre ani am oprit să pun benzină la agregat. O benzinărie mică și uitată în miez de București printre blocuri gri și murdare, pe care-o știu de când eram mic (sub alt nume ce-i drept), genu’ de benzinărie prin care te strecori cu greu printre rafturi din cauza puținului spațiu disponibil.
În fața mea la coada de la casă era o cucoană. Completez imaginea vizuală a cuvântului “cucoană” cu tradiționala căciuloaie îndesată până peste ochii mici și răi, parpalac de culoare indefinită, telefon cu zdrăngănele atârnate de el și un rece și distant Visa Gold.
În stânga cozii sub niște rafturi era un maidanez. Afară erau minus-multe-grade-Celsius și bietu’ câine se refugiase la căldurică, bine pitit (zicea el). Însă n-a scăpat privirii acestei Cruella de București, care-a început c-o voce pițigăiată și enervantă să protesteze împotriva maidanezului. Dar ce caută câinele aici, dați-l afară !. Casierița deloc convinsă și mai mult de ochii cucoanei începe să-l împingă pe javrel cu piciorul, javrel nici nu mișca și făcea pe mortu’n păpușoi. Normal, la ce frig era afară și ce căldurică era înăuntru. Dar nu se poate așa ceva se auzi din nou vocea Cruellei, stricați imaginea benzinăriei, dacă vreți câine luați-l acasă!
Răutatea momentului cuplată cu teoretica bunătate de Crăciun devenea deja penibilă. Lumea se uita la cucoană cam stingherită, la câine compătimitor… cucoana își ia chitanța de la POS și dă să plece, fără-ndoială mândră de activitatea ei cetățenească. Moment în care se aude exclamația mirat-gâtuită a casierului: aoleo! stați, c-am greșit pompa…
Cu toată agitația, casierul îi dăduse Cruellei alt bon (inclusiv altă sumă tranzacționată pe card). Acu’ și cucoana n-a comentat nimic când a văzut suma diferită de cât alimentase ea; asta se-ntâmplă ori când ai prea mulți bani și nu mai ești atent cu ei, ori când ești prost. Cert e că acum cucoana trebuia să sune la bancă/sediul benzinăriei ca să-i facă charge back la tranzacție, să-i schimbe, să-i facă, să-i dreagă; mult timp pierdut.
În concluzie, dragi tovarăși: aveți grijă, căci karma lucrează când nici nu vă gândiți. Țineți minte asta pentru anu’ viitor. La mulți ani și an nou fericit !
Și premiul pentru cea mai tare căutare a anului merge ascultătorului nostru care-a căutat: pot taia cablu de la net cu patentu ! Redacția răspunde: da, poți, da’ mai bine încerci cu ăla de la mașina de spălat. Când e în funcțiune.
Este urmat de vreau sa vad ce aichiu am (mic), telefoae cu taci cu gipiez (Gipiez, taci din gură!), de ce nu citeste becuri cu led un mercedes 220 (că nu știe nici proprietarul s-o facă), ce aplicaría ai pentru iphone pentru os ali ruleta (hă?) și ce setari fac sa am meteo la igo 8 pe navigator (presupunând că nu poți folosi oricum GPS-ul în baie, nu-i mai simplu să te uiți la cer ? nu de alta, da’ iGo 8 nu are funcție de vreme probabilă, și nici nu văd de unde i-ar veni datele de vreme – cu excepția faptului când ai numărul de telefon al Romicăi Jurcă salvat ca POI).
Vă mulțumim.
rareori văzuți pe timp cu soare
zgomotoși și fanteziști
trag cu ei o geantă mare
par cam veseli, totuși triști
este plină cu mizerii
cabluri, mufe și hârtii
cam haotici și te sperii -
dacă-s vii sau morți nu știi
muncesc zi, muncesc și noapte
în lumină de neon
moace albe ca de lapte
ce nu-l știu pe Cupidon
și cu toții cântă-n cor:
cărăm biți în sus pe țeavă
vindem vise la popor
haos ieftin pentru pleavă
cumpărați băi, cumpărați!
munciți ‘geaba să plătiți
unor mulți și răi rahați
ce nu vreți și nu doriți.
PS: poezie inspirată de mutra tristă a unui coleg inginer care se chinuia cu o nenorocire de server Windows care gestiona niște servicii cu valoare adăugată (rahaturi de-alea gen 2 euro/wallpaper). Vezi și but I’ve got equity de la TheOatmeal. I’m doing just fine, thank you very much
De ceva vreme, pățeam o chestie ciudată cu telefonu’ care rulează CyanogenMod 7-nightly: se conecta la WiFi (adică trecea de autentificarea WPA, WPA-PSK, whatever) dar rămânea blocat la “obtaining IP address”. Stătea ce stătea și dădea “failed” (dar rămânea conectat), apoi o lua de la capăt și acces la net prin WiFi din părți. Părea să fie o problemă de DHCP după cum se manifesta.
Cu puțin săpat, găsim și soluția: fie prin Terminal Emulator, fie prin adb trebuie șterse fișierele din /data/misc/dhcp/ (adicătelea rm /data/misc/dhcp/*) și gata.
De o bună vreme-ncoace, fix pe la ora 23:00 începe netu’ să facă figuri destul de rău: deconectări, mai mult de 30-40% pachete pierdute, de-astea. Măi să fie, ce să fie. Îmi testam un site nou, care nu e încă indexat de Google și prietenii… ce văd în logurile de acces:
8.28.16.254 - - [27/Nov/2011:00:09:30 +0200] "GET /index.php?station=445/ HTTP/1.1" 200 48441 "-" "Mozilla/4.0 (compatible; MSIE 7.0; Windows NT 5.1; InfoPath.1; .NET CLR 2.0.50727; .NET CLR 1.1.4322; MS-RTC LM 8; .NET CLR 3.0.4506.2152; .NET CLR 3.5.30729)"
Ce spanac mai e și asta ?
vaxxi$ host 8.28.16.254 254.16.28.8.in-addr.arpa is an alias for 254.0-255.16.28.8.in-addr.arpa. 254.0-255.16.28.8.in-addr.arpa domain name pointer nat-dc5.es.bluecoat.com.
Cine mai e și Bluecoat ăsta ? A U.S. company that makes Internet-blocking gear acknowledges that Syria has been using at least 13 of its devices to censor Web activity there—an admission that comes as the Syrian government cracks down on its citizens and silences their online activities. Blue Coat Systems Inc. of Sunnyvale, Calif., says it shipped the Internet “filtering” devices to Dubai late last year, believing they were destined for a department of the Iraqi government. However, the devices—which can block websites or record when people visit them—made their way to Syria, a country subject to strict U.S. trade embargoes. (articol complet pe Wall Street Journal).
Așadar, zilnic pe la 23:00 încep băieții d-acilea testele la dispozitive de filtrare ! halal democrație băieți, bietu’ Mohamed Bouazizi și-a dat foc degeaba.
Dambla nouă: radioul pe unde scurte. Urmăream de ceva vreme activitatea lui UVB-76, o stație de numere care poate fi ascultată online și pe UVB-76.net. Tot despre UVB-76 și alte stații mai puteți citi pe Priyom.org, SpyNumbers.com și desigur Proiectul Conet ale cărui înregistrări le puteți descărca (legal) de pe Pirate Bay.
Așa că mi-am făcut temele și mi-am cumpărat aparat de radio, Tecsun PL-660.
Dintr-o ipotetică Wikipedia din 2060:
The Romanian Republic was a country located at the crossroads of Central and Southeastern Europe, on the Lower Danube, within and outside the Carpathian arch, bordering on the Black Sea. Romania shared a border with Hungary and Serbia to the west, Ukraine and Moldova to the northeast and east, and Bulgaria to the south.
Să mai schimbăm un pic tematica articolelor de pe blog c-o povestioară din ciclul “viața de zi cu zi”. De obicei nu scriu despre chestii legate de muncă, da’ asta-i prea tare
Știți bancul ăla cu americanii care s-au chinuit 3 ani ca să facă un pix care să funcționeze în spațiul cosmic, pe când rușii au folosit un creion ?
Omuleții ăștia au avut alegeri recent. Pentru a se asigura că nu se votează de mai multe ori, fiecare votant băga deștu’ arătător de la mâna stângă în cerneală înainte de-a vota. O cerneală care nu pare să se șteargă prea ușor, dat fiind că mulți aveau azi deștu’ colorat zdravăn. Da’ nu nene, noi ne-am chinuit cu ștampile, abțibilduri lipite pe buletin, tâmpenii.
Sursa foto: Associated Press.
Publicitate
Ultimele spuse
- alx în românia, 2060. care românia ?
- VAXXi în deblocare mio moov 500
- VAXXi în alo, aici poșta redacției
- Marius în deblocare mio moov 500
- zeneseu în alo, aici poșta redacției
Cele mai comentate
Comics
Cine si de unde?



