Dacă ar fi să bombăn ceva în Varşovia, ar fi să bombăn traficul. Am 5 kilometri de la hotel pân’ la birou, şi dimineaţa îi parcurg într-o oră cu taxiul. I-aş parcurge pe jos Biroul e spre ieşirea din oraş, la capătul unui ditamai bulevardul numit Aleje Jerozolimskie într-o zonă comercial/industrială/business numită Ochota Park. Vizavi am un ditamai mall-ul, lângă alt ditamai mall-ul, mai sunt vreo 2 mall-uri apropiate de hotel, parcă sunt în oraşul mall-urilor. De altfel, am înţeles că polonezii (probabil sindrom similar cu al românilor: lipsa accesului la occident creează monştri) sunt mari fani ai cumpărăturilor în mall, lucru ce-a dus la decăderea destul de serioasă a magazinelor “de cartier”. Din fostul comunism comercial au rămas doar lactobarurile, despre care-am citit că păstrează o atmosferă identică anilor ’80.
De întors, ne-ntoarcem cu autobuzul, dar fără mari avantaje în trafic ca-n Belgia unde aveau bandă de circulaţie dedicată. Sunt mai moderne decât la noi, dar la fel de-nghesuite. Chestia interesantă că nici până acum n-am găsit de unde se cumpără bilete, deci de 3 zile sunt blatist; ar trebui să găsesc un magazin sau chioşc cu inscripţia “Sprzedaż biletów ZTM” (“Aici se vând bilete ZTM”, ZTM fiind RATB-ul lor) şi să plătesc 2,4 zloţi pentru o călătorie. Să vezi distracţie dacă va trebui să mă cert cu controlorii, căci cu engleza mai greu p-aici; doar tinerii o vorbesc cât de cât, până acum trezindu-mă cu 2 pe cap în staţia de-autobuz; unul vroia o ţigară, ălălalt nişte zloţi să ajungă la Cracovia.
Că veni vorba de zlot, eu credeam că băieţii trecuseră de mult la euro; m-am înşelat. 100 de euro în aeroport mi-au adus 340 de zloţi, iar la ATM vreo 380. Grosso modo deci, 1 zlot e aproape cât un leu de-al nostru, dar mai puternic oleacă. De notat că un bilet de-autobuz vine cam treij’ de mii de lei vechi, şi nu e nimic senzaţional în călătoria oferită (nu viteză, nu orarul bătut în cuie din Belgia, etc).
O mare, mare notă bonus o primeşte hotelul Sofitel Victoria; au cea mai frumoasă piscină din câte-am văzut până acum (şi-am văzut câteva la viaţa mea), iar serviciile sunt impecabile; exact aşa cum ar trebui să fie un hotel de 5 stele. N-au şampanie la micul dejun ca-n Phoenicia din Malta, dar au hering şi treişpe triliarde de prăjituri 🙂 iar cafeaua este livrată direct la masă, cu tot cu cană. Din păcate, nu-i nici pe departe la fel de bună cu cafeaua de la Lalehul din Teheran. Şi restaurantul hotelului pe nume Canaletto (şi recomandat de Michelin Guide) e parcă rupt din filme de odinioară, cu un decor foarte lavish, măsuţă de vinuri şi scrumiere schimbate după fiecare ţigară fumată.
Frumos Vasixx,
Curios sunt daca au tigani si daca da cam cum ii trateaza pe acolo.
Coane, acum că aduci vorba, ie-te că n-am văzut absolut nici unu’. Nu le-am simţit deloc lipsa 😀