IT şi finanţe

Viaţa m-a pus în situaţia de-a cunoaşte cât de cât bine situaţia existentă în prezent în sistemul financiar-contabil. Pentru că trebuie să ne aliniem la normele UE şi ale secolului civilizat XXI, trebuie să folosim calculatorul în tot ce facem. Problema este că, precum o boală dusă pe picioare şi cârpită cu medicamente inutile, atunci când singura soluţie este o operaţie, tot aşa se trage şi de sistemul financiar din ţară.

Dacă aţi ajuns aici căutând programele oferite de Ministerul Finanţelor, aţi greşit adresa. Le găsiţi după cum urmează:
Fişe fiscale 2007, 2006 şi mai vechi
Programe pentru declaraţii, inclusiv declaraţile informative 400, 392, 393 şi declaraţiile fiscale pentru 2008 (adică declaraţiile 100,101,102,103,104,120,130,300,710)

Majoritatea sufletelor normale lucrează la patron, şi singurul contact cu birocraţia pe care-l au este cu departamentul de resurse umane, la angajare şi la concediere. În schimb, dacă aveţi ideea de-a vă înfiinţa o firmă (SRL sau altă formă), veţi deveni ceea ce se cheamă ştiinţific administrator (sau popular, patron/baştan/şef) şi vă veţi confrunta periodic cu tot felul de născociri absurde ale ministerului de finanţe: declaraţii apărute peste noapte şi care trebuiau depuse ieri, legi publicate fără a se publica şi normele lor de aplicare, utilizatori folosiţi pe post de beta-testeri.

Aşa arată o declaraţie:

Ceea ce scriu eu aici vine din perspectiva unui IT-ist. A unuia care de la 6 ani a butonat computere (Cub-Z – un calculator atât de vechi încât nici fotografii de-ale lui nu se mai găsesc, Junior şi altele), a văzut cum a apărut Internetul în România, cum s-a născut Google, etc etc etc. De-a lungul atâtor ani, am învăţat că este extrem de greu să pui în practică străinul concept de ERGONOMIE. Să faci un program, un sistem de operare care să fie comod utilizatorului, să nu îi ridice probleme. Se zice că cea mai ergonomică şi intuitivă interfaţă cu utilizatorul este sânul: până şi un nou-născut ştie să-l folosească. Extrapolând, se mai găsesc destule exemple: întrerupătorul lustrei, robinetul de la baie, butoanele lifturilor. Şi cu toate astea, încă nu s-a reuşit aducerea computerului în arealul de confort al utilizatorului. Să fie ceva comun, uşor de folosit pentru toată lumea, care să nu mai trezească temeri şi invective.

Revenim la partea cu finanţele. Mare parte din activitatea unei firme este raportată “la minister” sub forma declaraţiilor depuse periodic. În fiecare lună, trimestru, semestru şi an trebuie să depui câte un teanc de declaraţii, care de care mai fanteziste, părând a fi născocite de Alice în Å¢ara Minunilor. Te-ai scărpinat în cap luna asta? depui o declaraţie. Å¢i-ai cumpărat un pachet de agrafe de birou “pe firmă”? depui o declaraţie. Te-ai scărpinat încă o dată în cap pe luna asta? depui o declaraţie rectificativă pentru a corecta declaraţia anterioară. Eh, nu e chiar aşa, dar pe-aproape.

Până nu de mult, toate declaraţiile astea (nu puţine la număr!) se depuneau pe suport … de hârtie. Cine avea datoria să le ducă la organul legislativ abilitat, se căra cu sacoşa plină de hârţoage în fiecare lună, trimestru, semestru şi an, având ca scop obţinerea victorioasei ştampile ce confirma înregistrarea şi depunerea declaraţiilor respective. A urmat un pas uriaş, dpdv al modernizării tehnologice: o parte din aceste declaraţii se pot depune acum şi pe suport electronic … adică se duc la legislativ nişte fişiere text salvate pe o dischetă, care dischetă după cum ştim cu toţii este apogeul în materie de securitate şi siguranţă a datelor. Nervi întinşi la maxim, cozi apocaliptice, “nu citeşte discheta, reveniţi cu alta”, “să vă ia dracu’ cu dischetele voastre” şi alte dulcegării romantice.

În ultima vreme, o parte din declaraţii au fost trecute în alt sistem: datele necesare sunt introduse într-un cod de bare, listat pe hârtie. Au dat faliment în sfârşit şi ultimii producători de dischete, care mai livrau în România şi în Pago-Pago. S-au mai redus certurile pe bază de dischete. A progresat industria imprimantelor laser, necesare pentru tipări codurile de bare clar şi lizibil. E mai bine. Unele declaraţii se pot trimite electronic, prin e-mail. E mai bine. Nu perfect, dar bine.

E, durerea mea ţine de programele folosite pentru generarea acestor declaraţii. Sunt nişte kituri de instalare relativ mari (câţiva MB) pentru ceea ce fac, ce conţin aplicaţiile necesare pentru generarea acestor declaraţii în format electronic. Nu sunt integrate într-un program mare, unitar, care să poată fi uşor actualizat prin patch-uri. Fiecare declaraţie are programul ei, ca atare e foarte uşor să ajungi la un listing de genul:

• Declaraţii sănătate 2005
• Declaraţia 100 pe 2007
• Declaraţii sănătate 2006
• Declaraţia 394 pe 2006
• Declaraţia 201 pe 2005
• Declaraţia 666 pe 2008
• Declaraţia 777 pe 1905

Din cauza sistemului complet idiot de versionare a programelor, şi a faptului că de multe ori este necesar să revii asupra unor declaraţii lucrate în anii anteriori, nu este nimic anormal în faptul că trebuie să păstrezi 3-4 versiuni ale aceluiaşi program, corespunzătoare fiecărui an în parte. Formatele de fişiere cu care lucrează aceste programe nu sunt compatibile între versiunile aceluiaşi program, deşi sunt nişte banale fişiere text cu câteva câmpuri amărâte!

Interfaţa cu utilizatorul a acestor progrămele arată de parcă ar fi fost desenată de un sugar, cu degetele băgate în cutia cu acuarele. Nu vorbesc de o interfaţă urâtă, ci de una oribilă. Vorbesc de butoane verzi, liste de derulare cu fundal ocru-diareic, checkbox-uri cu fundal gri puse pe fond albastru şi o inconsistenţă parcă intenţionată în alegerea fontului folosit pentru interfaţă (ba Arial, ba Arial bold, ba Microsoft Sans Serif). Ian de vedeţi aici:

Utilizarea lor este puţin spus neintuitivă. Este oribilă. Sunt acceptate de bune nişte idioţenii care în lumea unui program comercial ar fi bătute cu pietre şi puse la stâlpul infamiei. De exemplu, când listezi declaraţia cutare, nu-ţi poţi alege imprimanta la care să listezi — programul tipăreşte automat pe imprimanta setată implicit în sistem. Nici vorbă de ajustat marginile colii sau alte lucruri de genul ăsta. Sau, apăsarea unui buton ce deschide o altă fereastră, mai mică, de unde nu poţi ieşi decât prin închiderea cu “X” din dreapta sus. Nu există OK, nu există “Revocare”. Şi tot aşa.

Informaţiile sunt stocate în fişiere DBF – un format de fişier inventat în … 1978!, şi exportate în fişiere text. Chioare. Fără nici un header, fără nici o organizare, direct în doru’ lelii aşa. Specificaţiile şi modul de utilizare se schimbă de la un an la o versiune la alta. S-au scos versiuni noi ale programelor cu 1-2 zile înainte de termenul limită de predare a unor declaraţii — cei care depuseseră deja respectivele declaraţii, au fost nevoiţi să le refacă, din cauza incompetenţei ministerului şi a celor răspunzători. Într-o ţară normală, cădeau capete sau măcar se aplicau nişte sancţiuni serioase. La noi nu s-a întâmplat nimic, decât că vreo câteva zeci de mii de contabili au trebuit să muncească vreo 3 zile în plus, neplătite.

Mi-e milă de cei care trebuie să folosească aceste monstruozităţi de programe. Le urez tuturor celor care participă la programarea acestor inepţii software să aibă parte de decese în flăcări ale tuturor mediilor de stocare pe care se regăsesc sursele acestor mizerii numite “programe”. Inclusiv backup-urile. Să dispară aceste jeguri digitale, şi printr-o minune cerească să se atribuie noul contract pentru scrierea programelor unei firme care ştie să lucreze.

Până nu recent, mă întrebam cine le-a scris, şi cât s-a plătit pentru ele. Era un mixed feeling, ceva între admiraţie pentru o atât de bine realizată înşelătorie şi un sincer scuipat între ochi, ca premiu pentru incompetenţă şi tragerea în jos a tagmei programatorilor. Azi, am aflat cine este responsabil pentru programul ReviSal (este vorba de un program folosit la ITM, pentru salarii şi salariaţi, care nu are legătură directă cu aplicaţiile necesare pentru declaraţii). Este vorba de TeamNet, o firmă cu index2.aspx ca pagină principală şi copyright actualizat în 2004, cu sediul social în Ploieşti. O firmă înfiinţată în 2001, care are în lista de clienţi Nestle, BAT, Petrom, ING (OMG, incredibil), Poşta Română, Ministerul Transporturilor şi alţi greuceni. O firmă care a primit pentru acest ReviSal frumuşica sumă de 10 miliarde lei vechi (adică, vreo 270 de mii de euro). 270 de mii de euro pentru un progrămel căruia îi lipsesc nişte funcţii elementare de import/export al datelor.