Buun, deci după un zbor de 27 de ore şi 4 escale, care mi-a făcut funduleţul să se simtă de parcă am mers de la Constanţa până la Arad pe motocicletă fără să descalec vreodată, mă declar ajuns în ţara tango-ului (asta zic ei, că deh, disputa e mare pe tema respectivă). Am venit să colaborez la punerea pe picioare a unei ţări în care există încă la poştă cabine telefonice 🙂
Nu vă plictisesc cu povestiri despre ce înseamnă să stai doişpe ore în avion, cum e să te trezeşti că avionul tău pleacă din jumatea ailaltă a aeroportului şi mai am 30 de minute până la plecare, cum cauţi o companie aeriană care nu are birou de bilete în aeroport, ietîcî ietîcî. Dacă până la São Paulo (al cărui aeroport se cheamă scurt: São Paulo/Guarulhos – Governor André Franco Montoro International Airport) prin jur era o atmosferă cât de cât familiară, de-acolo s-a rupt filmul. Nu înţelegeţi de ce, vă zic imediat: pornind de-acolo, nu mai vorbeşte nici dracu’ engleza! Dacă în Dubai mă înţelegeam în engleză până şi cu pakistanezii care şofereau pe taxi, aici e taman invers: cauţi de turbezi până găseşti un trecător care să vorbească engleză, şi atunci ăla pe care-l vei găsi îţi va spune “dreapta” în loc de “stânga” şi tu vei descoperi NIIIÅ¢EL mai târziu chestia asta. Nici măcar să saluţi în spaniolă nu e o idee bună, pentru că toţi presupun implicit că ştii să vorbeşti limba spaniolă, şi până apuci să i-o retezi cu “no habla espagnol” respectivul deja ţi-a povestit toată istoria neamului lui.
Aşa cât am apucat să mă plimb prin zonă, pare un fel de Bucureşti mai liniştit. Străduţe mici, totuşi agitat, plin de motorete şi scuteraşe care mai de care mai zbârnâitoare, tarabe cu vânzători ambulanţi de tot felul de nimicuri, puştani cu chitara în spate, muzică peste tot, cafenele şi toate cele. Mastercard-ul meu în euro este scuipat de bancomatele de-aici mai repede decât cojile de seminţe la o întâlnire naţională Daewoo & Chevrolet — nefiind în dolari, n-am reuşit să scot pesos din nici unul din cele 7 bancomate pe care le-am încercat. Vedem mâine la bancă ce se poate face în privinţa asta (partea bună e că merge măcar plata cu cardul… pe unde se poate).
Bun, şi acum ţinând cont că în minibar (căruia trebuiau să-i zică “minim-bar”) mai aveam doar apă şi whisky, iar apa cauzează ruginire şi nu e bună, mă declar înfrânt de somn şi mă duc să dorm, căci mâine trabajo. Da, ştiu, cam aiurit articolul ăsta … zâmbiţi, mâine* va fi mai rău!
*mâine, adică atunci când voi mai scrie, care nu ştiu dacă va fi CHIAR mâine…
Bravos, bres! Adicăs, bine c-ai apucat să spui cam pe unde zbârnâi. Interesantă zonă… Abia aştept să mai dai cu vorba pe aici, dacă între timp o să găseşti şi niscaiva bani pe care să-i scoţi de pe card sau să-i faci din cântări pe la colţuri de stradă.:)))
Vezi nenea ce bune erau telenovelele acum… =))
Bine ai ajuns cu bine… asteptam vesti… 😉
Buna Vaxxi! Bine ca ai ajuns si ca totul (pana acum) este OK. Astept sa ne povestesti mai mult cu toate ca stiu ca nu prea ai timp. Daca mai ai nevoie de bani spune-ne si trimitem la tine. Pa
Nenea Neliniştitu’, vă informăm cu bucurie că am reuşit extragerea cu forţa a uriaşei sume de 100 de euroi, adică vreo 3000 de pesos. De 2 ori. Că dintr-o bucată n-a vrut să-mi dea 😀 Cu cântările la colţ de stradă riscam să plătesc eu (deranjarea liniştii publice), aşa că mai bine că le-a mers ăstora ATM-ul. Ca idee, MasterCard n-a răspuns nici acum la mailul meu de restrişte, sta-le-ar în gât cardurile emise să le stea!
Sorinele, cu spaniola merge ok să ştii, atâta timp cât poţi să dai bine din mâini şi să faci eforturi să vorbeşti păsăreasca lor, sunt foarte amabili şi dispuşi să te asculte. Şi cum am braţe de Robocop la propriu şi la figurat… adică doar la figurat, cu tablele şi şuruburile mele … Am reuşit şi 1 minut întreg de pălăvrăgit în italiano-spaniolă-română-engleză-gimnastică şi se pare că a avut sens, că am primit un răspuns! 😀 Expresia mea preferată, seara la birou către portar: poder llamar un taxi por favor ?
Tanti Violeta, săru’mâna de grijă. Acum stau slab de tot cu timpul liber într-adevăr, şi tot aşa până cam de Moş Niculae, dar după aia sper să mai mă eliberez. Bani nu-i nevoie, cred că e prima oară în viaţă când îi am şi n-am ce face cu ei 😀 interesant sentiment… eventual, cel mult ochelari de soare, pentru că aici s-a încălzit (toţi umblă în mânecă scurtă şi în cameră mi-au pornit aerul condiţionat la maxim), deşi mie îmi dârdâie toate alea şi umblu cu o jachetă pe mine. Deh, locuri şi locuri 🙂
Bine ai ajuns cu bine. Ia zi bre, aia au benzina p’acolo? 😀
Vad ca ai avut probleme cu ATM-ul. Internet bankingul nu merje p’acolo?
Bre, au benzină, dar nu am aflat cât e. Oricum, nu cred că-i prea ieftină, din moment ce n-am văzut mijloc de deplasare pe 2 roţi cu mai mult de 125 cm cubi, sau maşini peste 2 litri.