Aş vrea să scriu mai multe despre Montevideo, dar zău de am ce. N-am făcut nici o poză, la ora la care ajung înapoi la hotel e prea târziu pentru poze, şi oricum n-am ce poza în afară de drumul spre birou şi înapoi.
Am ajuns duminica trecută în Ciudad Vieja, adică zona veche a oraşului. Începe de la poarta Ciudadela din Plaza del Independencia, unde se află şi hotelul Radisson. În zonă era un restaurant recomandat de “Uruguay Vision” (un fel de almanah turistic) pe numele lui “Don Pepperone”, aşa că-l aşteptam cu interes. Dezamăgire totală: o pizzerie oarecare, cu un meniu pe 6 pagini şi nu pe 4 cum sunt majoritatea teraselor/restaurantelor de pe-aici. M-am resemnat cu cea mai apropiată terasă, pe numele ei “cerveceria La Pasiva” (adică, zic eu, berărie cum ar veni), unde mâncarea e suficient de bună şi berea suficient de ieftină (60 de pesos sticla de Heineken la 650 ml, merge).
În fiecare zi mă uimesc şi mă întristez în acelaşi timp de sărăcia de-aici. Bine, n-a ajutat deloc faptul că înainte de Montevideo a fost Dubai, dar totuşi. Cred că vor fi fericiţi abia în ziua în care nu îmi vor mai verifica în magazine bancnotele de 1000 de pesos. Bancnota de 1000 de pesos e cea mai mare bancnotă a lor, şi echivalează cu aproximativ 30 de euro. Chiria unui apartament oarecare e în jur de 500 de euro, deci nu prea vreau să mă gândesc cum arată un apartament de montevidean obişnuit.
Sper să le mai salveze aparenţele Punta del Este, celebra plajă din sudul ţării. Camerista a uitat să-mi pună jumătate din prosoape la loc. După cum ziceam, mai studiem …
Adică, nimic notabil în Ciudad Vieja? Să înţeleg că te cam plictiseşti?
Din câte am văzut până acum în scurta plimbare, nu. Frumos stilul colonial al clădirilor, frumos că e plin de verdeaţă, frumos că se vede Rio Grande… dar parcă m-aşteptam la mai mult. Sau poate că sunt eu prea blazat 🙂 vedem tura următoare, că trebuie să ajung prin zonă la o sesiune de poze.
Si eu ma asteptam la mai mult cind am fost la Havana. Macar aia aveau tone de masini americane din anii ’50-’60-’70. Astept poze.
Naiba ştie, probabil am idealizat prea mult în privinţa a ce ne aşteptam să vedem 🙂 sper să ajung mâine în Colonia!