Daţi-mi înapoi serialele!

Treptat, treptat, toate televiziunile ne-au lăsat fără sitcom-uri. Fără seriale bune. Nu se mai cumpără seriale noi, deşi se produc în continuare. Dar la noi, se reiau-reiau-reiau reluările.

Era o vreme când urmăream serialele cu o religiozitate telenovelistică. Vineri seara era seara “X-Files“, după care a venit “Millenium“. Ambele, seriale care nu puteau fi văzute decât după ce apunea soarele. Sâmbătă noaptea, după doişpe noapte, la concurenţă cu diverse softcore-uri … “Povestiri din criptă” cu râsul ăla macabru al scheletului ce ieşea brusc din sicriu, şi “Zona crepusculară“. Obiceiul serialului de zi cu zi, de la ora 22:00: mai intâi “Familia Bundy“, apoi “Seinfeld“. Bundy a fost înaintea lui Seinfeld, toată lumea se uita la Bundy, după ce-a apărut Seinfeld mulţi ziceau: “aaa, păi eu nu mă uitam la glumele alea penibile … Seinfeld însă, ăsta da serial!” (deşi din cauza imposibilităţii de-a traduce jocurile de cuvinte din engleză, nu înţelegeau nici 25% din poantele serialului).

Au mai fost nişte tentative ale TVR 2 cu “Everybody loves Raymond” şi “The King of Queens“. Ambele pe la nişte ore haotice, cu sezoane difuzate parţial, incomplete. Tot TVR 2 (deja încep să observ că TVR 2 rulez) a difuzat şi “Mission Hill“, precum şi câteva episoade din “Futurama“. De ambele, nu mai ştiu nimic; din fericire, a fost suficient să aflu de ele, ca să îmi placă şi să le văd integral. Mă cuprindea o teribilă linişte interioară, un sentiment de “şi mâine e o zi” imediat ce auzeam genericul ăla cu fântânile arteziene de la “Married with Children”. Precum căţelul lui Pavlov, ce mai. Acum, parcă mai încearcă Pro Cinema să reînvie tradiţia asta, cu “Mad about you” la 20:00 în fiecare seară, şi “Monk” la 20:30 marţi şi miercuri (prea puţin).

Daţi-mi înapoi serialele! Voi la ce vă mai uitaţi?

7 thoughts on “Daţi-mi înapoi serialele!

  1. Si inainte de Bundy a fost MASH,un serial super de comedie.Si sa nu uitam ce farmec aveau Beverly Hils si Salvati de Clopotel in primele serii.

  2. @artistu: nu stiu de ce, dar nu mai am rabdare sa ma uit la filme pe calculator.

    @ZeNeSeu: Dap, ambele frumoase, le-am vazut la vremea lor.

  3. S-a reluat, dar parcă nu mai are aşa mult gust după a … 6-a vizionare cred. Noroc că acum se găsesc seriile pe DVD, nu mai depindem de “cablu”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Anunţă-mă când sunt comentarii noi. Te poţi abona fără a comenta.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.