De viaţă

De fapt, suntem singuri, goi şi proşti. Facem lucruri pe care nu ştim de ce le facem, şi le facem doar pentru că trebuie făcute. Că aşa ni s-a spus. Că trebuie. Ne ghidăm după canoane scrise din timpuri imemoriale, mergem pe urme deja întipărite în potecă deoarece ne este frică. Ne complacem într-o comoditate atât de fantasmagorică şi bolnăvicioasă încât nici n-o simţim când ne omoară definitiv.

Uneori, moartea este reversibilă. De multe ori, trecem poate pe lângă momente decisive în viaţă, şi nici nu ştim. De multe ori, evitând câte-un accident auto cu potenţial fatal pentru mine, mă gândesc care-ar fi fost rezultatul acelei clipe dacă mergeam cu 3 km/h mai încet. Poate eram mort. Poate eram liber. Poate amândouă. Mă uimeşte teribil uneori aplecarea omului spre mijloc. Spre acel mijloc al clopotului gaussian, spre mijlocul egal cu mediocritatea. Câteodată, ne refuzăm contrar oricărui grăunte de judecată, victoria de-a aparţine extremelor. Fie ele extreme de minim, sau extreme de maxim. Totul e să nu fii mediocru.

Şi totuşi, asta facem. Ne mediocrizăm ca proştii, ne refuzăm dreptul de-a face ce ne place pentru a face ceea ce trebuie, deşi nu înţelegem exact de ce trebuie. Preferăm să credem în şabloane preconcepute, deoarece e mai uşor decât să gândim pe cont propriu. Ne place să avem stări de fapt. Dacă viaţa ar fi fost mai lungă, exista riscul să realizăm cât de proşti sunt oamenii în general. Munca repetitivă, de rutină, nu este apanajul omului, ci al maşinilor. Maşinile trebuie să lucreze, oamenii ar trebui să aibă timp să fie creativi, să îşi imagineze, să aducă lucruri noi pe lume … să o salveze. Murim, şi nu ştim de ce.

Cumva, cred că abia în clipa aceea când sufletul părăseşte trupul, ne folosim la maxim întreaga capacitate a creierului şi realizăm în 0.00393281 secunde cât de prost ne-am trăit viaţa: făcîndu-ne griji pentru î din â, pentru facturi, pentru rata la bancă, pentru următoarea zi la servici, pentru trezitul la 7 dimineaţa, pentru mâncarea de-a doua zi, pentru cum şi cu cât // atunci când ar trebui să ne-ntrebăm de fapt de ce. Tehnic vorbind, suntem în Matrix şi nici nu ştim.

You take the blue pill, the story ends, you wake in your bed and you believe whatever you want to believe.O lume plină de pilule albastre. Fabrica de pilule albastre are un profit pân’ la cer, aia de pilule roşii produce o pilulă pe an. Şi poate şi-aşa e tot prea mult. Oare trebuie omul eliberat? lăsat să înţeleagă ce rol are? de ce e inutil să acumulezi averi tangibile, căci singura valoare reală este spiritul, sufletul? Ce facem cu euro, după ce-i facem? ni-i băgăm în cur, devenim mai deştepţi, mai iluminaţi? se aprinde proverbialul bec de idei deasupra capului, vorbim mai frumos, suntem mai împăcaţi cu cei din jur? Uneori, cred că cel mai fericit este Richard Stallman. O viaţă petrecută în slujba unui ideal moral, hippie-style. Să trăieşti pentru ceva în care crezi cu adevărat este infinit mai bine decât să trăieşti pentru a mânca şi a-ţi plăti ratele.

Poate că vagabondul care-şi duce fiecare zi în şaua motocicletei, mergând unde-l duce drumul, este înmiit mai fericit decât costumatul corporatist care-şi încasează bilunar salariul cu multe zerouri. Singuri ne umplem viaţa de crize ale vârstei mijlocii. Cu alte cuvinte, ne-o facem cu mâna proprie. Depinde de propria autodeşteptare să te poţi rupe de comun, de mediocru, şi să realizezi că totuşi… poţi face mai mult decît asta.

Bateria laptopului vechi de 3 ani nu se mai încarcă. Laptopul cu carcasa din aluminiu mă curentează uşor la încheieturi, puţin sado-masochist aşa. Viaţa începe la un festival rock pe o insulă din mijlocul mării şi se termină pe o plajă bulgărească, la umbra stelelor îmbibate în vermut, ştiind că nu mai ai bani pentru încă o zi la hotel. Beau şi bloghez. Bani din nimic, e pur si muove! Rutere, IP-uri, BGP, CV-uri, facturi, profit, şaibe, TVA şi fibră optică. Fotografii, ziare, plajă şi stele. Bricostore, Praktiker, Metro, Deloitte & Touche, Price Waterhouse Coopers, Michelin, Coca-Cola, Apple, Microsoft, Durex, Nokia, Colgate, silicoane, operaţii estetice, Audi Q7 alb, E-uri, salam cu soia, zăpadă de 2 palme pe trotuare, asfalt, asfalt, fără iarbă, iarba îţi face rău, morţii nu se mai descompun din cauză de E-uri acumulate. Un atom zglobiu prins într-o mare de nuclee lente şi retardate.

Omul este în chintesenţa sa, electric. Nu înţelegem nici acum cum funcţionează alcoolul şi somnul. Cea mai complicată maşinărie este omul. Mi-aş deschide un service pentru oameni, aş avea un succes nebun. Mâine am treabă pe Everest, după care o fugă până în Tibet, navighez pe Nil, salut piramidele, şi ciocnesc un pahar cu Cleopatra. Un fâs, o cheie tocită şi un cui bont, asta suntem.