N-am prea mai scris, că nu prea ar mai fi de scris. Viaţa în ritmul ăsta e mai mult decât nesurprinzătoare şi fără bătăi de cap, e liniştită şi relaxată. Autobuzele sosesc fix la ora scrisă pe panou, maşinile opresc imediat ce te apropii de trecerea de pietoni, n-am auzit un claxon de nu mai ştiu când, nu vezi cabluri atârnate peste stradă, pe gazonul de lângă hotel am văzut iepuri. Păcat că plouă atât de enervant.

Zona în care se află cătunul în care mă aflu e una “bilingvă”, şi în drum spre o cârciumă recent descoperită am observat destul de mirat c-am schimbat districtul, dar schimbarea asta a fost drastică: de unde aveam meniuri bilingve, acum am meniul doar în olandeză, lumea vorbeşte olandeză, mâncarea e olandeză. Noroc că berea e universală 🙂

Pe lângă politeţea omniprezentă despre care mă miram la prima ieşire din ţară ajungând în Paris, aici m-a mai mirat o chestie: spiritul de “să facem”, ăsta de ne lipseşte nouă. Concret: hotelul unde stau e micuţ, iar seara la restaurant sunt 3 oameni (bucătarul, un chelner sau doi şi barmanul). Eh, într-o seară recentă când a fost mare nebunie şi-a debarcat un autocar plin de polonezi la restaurant, vă daţi seama ce haos a ieşit. Eh, închipuiţi-vă că inclusiv recepţionerul (care n-avea nici o treabă cu restaurantul) şi managerul on-duty (îmbrăcat în costum) au pus mâna fără nici o problemă să ajute la dus mâncarea către mese, tăvile cu pahare înapoi la bar, şamd. Alergau toţi, nu conta funcţia şi nu s-auzea nici un “dar nu-i treaba mea”. De gândit.

O poză din Grote Markt, vor mai veni când descarc aparatul. În weekend avem maşină, deci ne plimbăm la flamanzi (sau flămânzi ? 😀 ) în Bruges şi Antwerp.

O banală intersecţie urbană:

Bere adevărată (trapistă) la Moartea Subită: