Parcarea aeroportului din Malta

Parcarea aeroportului din Malta

Adică Malta, ziua 1. Escală la Roma, şi de-acolo cu Air Malta (de fapt zbor Alitalia). Mă amuz de scaunele Recaro din avionul italienilor, şi chiaun de somn întrezăresc insula şi soarele orbitor. Ajung la hotel cu un taximetrist (tot italian) simpatic, care mă serveşte cu bomboane de ciocolată la urcarea în maşină şi o portocală la coborâre, după ce face un pic mişto de mine căci dădusem să mă urc în dreapta la pasager … care de fapt e în dreapta la şofer, căci aici se circulă pe stânga. Skoda Superb merge cam haotic pe bandă, căci trăncănitul cu Antonio e la mare preţ, plătim 14 euro pentru cei 5 km până la hotel, un hotel poziţionat obscen de frumos într-o mare de verdeaţă şi cu o arhitectură veche şi păstrată ca acum 100 de ani (plus sau minus).

Conversez cu tanti recepţionera pe tema fumatului, căci am cerut o cameră de fumători (care spre deosebire de Ibisul din Belgia sau Sheratonul din Montevideo nu miroase deloc a ţigară), fentez majordomul căci n-am nevoie de ajutor la valiza mea de 8 kile pentru-o săptămână, urcăm în liftul foarte modern ce contrastează cu mobilierul din răchită al hotelului şi ajungem în cameră. Duş, minibar şi somn de urgenţă; am ajuns în Malta, pentru-o săptămână. Aproape 8 ore de zbor şi 30 de grade diferenţă în temperaturi, căci aici sunt vreo 15-20 de grade.

Şi o chestie mai rar văzută: moneda euro cu crucea malteză.

Euro maltez

Euro maltez

Tagged with:
 

4 Responses to malta, Ä¡urnata 1

  1. Deci, poze şi amintiri faine! 🙂

  2. nickro says:

    Vaxxi, ne făcuşi figura: ne-arătaşi pisica şi, în timp ce ne holbam la mâţa de bancomat, o şterseşi englezeşte în Mediterană. Acu’ aşteptăm aşteptăm comenatriile tale savuroase, că ochi de şoim maltez ai…:)

    • VAXXi says:

      Dacă m-au trimis inopinat, ce să fac? A meritat efortu’ măcar pentru gradele alea cu plus şi scosul ochelarilor de soare la iveală! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Anunţă-mă când sunt comentarii noi. Te poţi abona fără a comenta.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Set your Twitter account name in your settings to use the TwitterBar Section.