root pe legend cu froyo

Mare tam-tam, doamnelor și domnilor, într-o chestie de-asta tip “geek” legată de Android și telefonu’ HTC Legend. Care-i ideea: telefonul ăsta a fost livrat cu versiunea 2.1 de Android, adică Eclair; toate bune și frumoase. La nici 2-3 luni după lansare a apărut versiunea 2.2 (Froyo), care aduce două mari îmbunătățiri: un nou JIT (ceea ce se traduce într-o îmbunătățire majoră a vitezei de rulare a aplicațiilor) și posibilitatea de a instala aplicațiile pe cardul de memorie (iarăși o chestie importantă, pentru că cei 128 Mb ai telefonului se umpleau relativ repede cu aplicații).

Nu continuați să citiți decât dacă vă interesează subiectul. Altfel, riscați o durere majoră de cap 🙂

Boon. Legendu’ a fost lansat odată cu Desire-ul, ăsta din urmă fiind considerat vârful de gamă și primind update-ul oficial de Froyo prin iulie 2010. Fratelui mai mic Legend (dar nu cu mult mai ieftin) i s-a promis același update oficial prin septembrie. În septembrie s-a amânat pentru octombrie, în octombrie s-a promis jurând pe roșu că vine update-ul în noiembrie, și bineînțeles că a trecut și noiembrie fără nici o veste. În tot timpul ăsta, diverse filiale ale HTC tot postau pe Twitter “Froyo pe Legend vine în câteva zile”, “vă mulțumim pentru înțelegere”, bla bla. Pân’ la urmă Mark Moons (directorul pe Europa al HTC) a promis că vine “de Moș Nicolae”, și nici atunci n-a venit. Motivul a fost explicat printr-o mențiune de genul “ne pare rău, dar inginerii noștri lucrează din greu pentru a se asigura că nu vor fi probleme cu update-ul”. Mă rog.

Între timp, s-a întâmplat altă măgărie. Deși HTC anunța că telefoanele nebranduite de operatori vor fi primele actualizate la Froyo, în realitate a fost tocmai invers: Legend-urile vândute de Vodafone au primit update-ul de Froyo pe la sfârșitul lui noiembrie. Evident, scandal, panaramă, de ce ei întâi, huo Vodafone și tot așa. Unii s-au apucat de debranduit ROM-ul de Froyo scos pentru Vodafone și l-au instalat așa cum era, pe principiul “o fi și ăsta bun”. Alții și-au pus diverse ROM-uri făcute de useri de pe XDA și Modaco, sau deja celebrul CyanogenMod. Am încercat și eu un ROM de pe Modaco, un CyanogenMod RC (release candidate) … nu mi-au plăcut, plus c-aveau bug-uri, așa că înapoi la 1.31.405.5 WWE și așteptam cuminte update-ul oficial.

Cum ăștia tot întârziau, și între timp a apărut CyanogenMod 6.1 final, am zis să-l încerc din nou. Și mi-a plăcut, deci am rămas cu el de câteva zile. Ca-n legile lui Murphy, imediat după asta a apărut și update-ul oficial cu Froyo de la HTC 😀 dar ce-a ieșit după, m-a făcut să mă bucur c-am ales varianta CyanogenMod.

Aici vine măgăria: update-ul de la HTC se pare că nu este un WWE “curat” (adică un ROM integral, care să poate fi instalat pe orice telefon). Ca atare, se întâmplă următoarele chestii:

– cei care au pus ROM-ul cu Froyo pentru Vodafone au acum un CID al dispozitivului care nu-i compatibil cu update-ul OTA de Froyo de la HTC, rezultatul fiind că telefonul rămâne blocat la ecranul cu triunghi roșu
– cei care au actualizat la 2.2 cu update.zip și un goldcard rămân cu telefonul blocat în bootloop
– cei care n-au intervenit cu nimic asupra telefonului (nu root, nu debranding) descarcă update-ul și primesc mesajul că arhiva este coruptă (aș zice că ăștia sunt cei mai fericiți)

Ca să fie mai distractiv, update-ul cu Froyo pentru Vodafone modifică și niște parametri ai bootloaderului, fapt care face extrem de dificilă (dacă nu imposibilă) revenirea la o versiune mai veche prin actualizare cu RUU. Oricum ar fi pusă problema, HTC a dat-o MAJOR în bară cu update-ul ăsta. Cei care-au reușit să ducă update-ul la capăt se plâng deja de probleme cu Market-ul, care crapă.

Bibliografia pe XDA Developers:

Promisiunea cu Froyo în Septembrie
Telefoanele Vodafone primesc update-ul înaintea celor nebranduite
Iar promisiuni cu Froyo
Topicul cu probleme după update la Froyo

În concluzie, după ce amăgești timp de vreo 4 luni oamenii cu chestia asta, după ce nu dai detalii despre termenul de livrare, după ce nu oferi nici o informație utilă în afară de răspunsurile-șablon … scoți un update cu verificări inutile care crapă de tot telefoanele (în loc să dai un RUU cinstit, care să rescrie întregul ROM). Bravo băieți: FAIL.

Și acum informația utilă, și anume cum rootuim Legendul și instalăm CyanogenMod 6.1 stabil:

– se descarcă ROM-ul WWE 1.31.405.4 de pe Shipped-ROMs.com
– se instalează pe telefon; acum avem un 1.31.405.4 nebranduit și nerootuit
– se aplică tutorialul de rootuit al lui Paul, de pe Modaco
– acum avem un 1.31.x rootuit
– se instalează ROM Manager din market
– se descarcă CyanogenMod 6.1 stable împreună cu G-apps
– se copiază cele 2 arhive pe card
– cu ROM Manager se instalează ClockworkMod Recovery
– se bootează în ClockworkMod Recovery
– Nandroid backup
– se face wipe complet
– se instalează prin funcția de update arhiva cu CyanogenMod 6.1
– reboot și verificăm că-i totul în regulă
– se instalează IAR ClockworkMod Recovery, altfel nu va merge
– se bootează în ClockworkMod Recovery
– se instalează prin funcția de update arhiva cu G-apps
– factory reset
– din același ROM Manager se formatează cardul de memorie pentru Apps2SD
– gata 🙂

Atenție: nu e chiar simplu, dacă nu știți ce faceți mai bine nu vă apucați și lăsați pe cineva care se pricepe.

13 thoughts on “root pe legend cu froyo

  1. Eu raman la concluzia ca trebuie sa-ti asumi responsabilitatea pt toate dumele astea din momentul in care te bagi la primul “hack” fie ca e unbrand, unlock, root si altele 🙂

    Intotdeauna rule no.1 daca ai luat-o pe cararea root-ului e sa NU faci OTA. In 99% din cazuri te duce intr-un HBOOT de unde cu chinuri mai faci downgrade.

    1. După cum ți-am zis și la țigară: nu-s de acord 😀 la cât tam-tam a fost cu update-ul, puteau să-l scoată “free of checks”, că Gigel pe Vodafone nu cred că stătea el să tragă RUU fără să aibă o motivație clară.

  2. Ma bucur ca au stat si au buchisit la el sa nu aibe bug-uri. Nu vreau sa imi imaginez ce se intampla daca il scoteau cand au promis initial.

    Momentan sunt nehotarat intre Galaxy S si Desire. Problema sunt update-urile. Nici HTC si nici Samsung nu stau grozav la capitolul asta. Update-uri lente, pline de buguri.
    Pacat ca nu poti sa iei direct ultima versiune de Android si sa o instalezi.

    1. Eu am CyanogenMod 6.1 stable (cu RC-urile și nightly-urile nu m-am împăcat). Are o groază de chestii mișto și pân’ acum n-am avut probleme de stabilitate (incluzând app2sd-ul).

  3. @nickro Momentan am luat-o pe cararea DIY. Mai exact m-am apucat de propriul ROM facut de mine bazat pe RUU 2.29.405.2 E un work in progres si impreuna cu un coleg de munca (Sub501 de pe Modaco) tot ne jucam cu kernelul si diverse scripte 🙂

    newSense DHD l-am observat si eu si parea interesant, dar momentan nu sunt multumit de dpi-ul ROM-urilor DHD (se vede totul prea mic pentru ca ROM-ul este gandit sa ruleze pe un device de 4.3″)

    1. Da, dar vezi tu, aici e partea mișto la Android: îl găsești și pe terminale de 50 EUR (Huawei), și pe middle-range (Legend), și pe vârfuri de gamă (Nexus S și similare). Depinde ce vrei. Sincer, eu mi-aș lua acum un Nexus Developer edition (ăla vechi) pentru facilități, cel nou nu-mi place de nici o culoare (prea plăsticos). Iar ca design, Legendul rămâne cel mai frumos 😛

  4. Lasand la o parte problemele pe care le are cu multi-touch (si chiar si cu “single” touch ca sa zic asa), nu il gasesti cu garantie. Fiind facut de HTC, nu este recomandat sa il iei fara :). Am citit de multe HTC Desire cu probleme ce au fost rezolvate doar cu inlocuirea placii de baza. Si sunt practic acelasi telefon.

  5. Nu mi-a mers sa instalez ROM-ul 1.31xx. Eu am deja Android 2.2 ca am primit update-ul, si acum cred ca nu mai poate sa il instaleze pe ala peste :(. Stie cineva de o metoda updatata de rootare a lui HTC Legend cu Froyo?

    1. Păi, update-ul de FroYo de la Vodafone ţi-a rescris HBOOT-ul şi acum ai versiunea 1.0 cu partiţiile redimensionate. Din cauza asta nu mai poţi instala RUU pentru 1.31.xx. Soluţia este aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Anunţă-mă când sunt comentarii noi. Te poţi abona fără a comenta.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.