Aeroportul Imam Khomeini are IKA pe post de cod IATA. Inlocuieste vechiul aeroport Mehr Abad, care acum mai serveste doar transportului de marfuri. Se afla la vreo 35 de kilometri de oras, si se prezinta ca un fel de Otopeni mai mare si curat. Primul contact cu scrierea in farsi se face prin pancartele mari si bilingve, din care indemnuri intr-o engleza stricata (si e amuzant sa vad asa ceva, imi aduce aminte de engrish.com) ma indeamna sa ma prezint la nustiuce birou de imigrari daca am simptomele gripei porcine. Din Istanbul se simtea ceva diferit fata de zborurile de pana acum, probabil din cauza muzicii orientale si a parfumurilor grele, arabesti, prezente in avionul Turkish Airlines.

M-asez la coada de verificat vize, unde 3 iranieni adormiti se uita in pasapoartele tuturor pasagerilor din avionul care m-a adus aici (un Airbus 321, destul de mare). Se misca precum melcul in ralenti, si ma lasa rece faptul ca inscriptiile cu leduri de deasupra ghiseelor nu ajuta cu nimic; desi unul din ele e marcat strict “FOREIGN”, lumea s-a ingramadit uniform la toate ghiseele, asadar nu ma ajuta cu nimic faptul ca sunt unul din putinii vestici care ajunge in acest colt de lume izolat si embargo-uit pana in panzele albe. Profit de ocazie sa studiez lumea si mai vad un belgian, 2 spanioli si un britanic insotit de o iranianca. Ce-or cauta si astia p-aici, naiba stie.

Asist la prima faza hilara, legata de hainele femeiesti de-aici. Inca din avion ma uitam ca erau destule femei care nu purtau nimic pe cap, si ma gandeam “hmm, deci n-o fi dracul atat de negru”. Greseala: cu 10 minute inainte de aterizare, s-a declansat un iures de cucoane care se imbracau “de aterizare”, punandu-si cearsaful in cap. Acu’, la coada de pasapoarte, trebuie spus ca erau multe-multe femei care purtau cearsaful “complet” pe cap, adica sa intelegeti bine: nu li se vedea nici fata, nu li se vedeau nici ochii, ci cearsaful le acoperea complet moaca! Foarte bizar, un om fara chip arata total nelinistitor. Bun, si ajunge la un moment dat un nene de-asta localnic (imbracat in anteriul alb) insotit de 6 neveste (vorba ceea, una pe zi si o zi de relaxare). Nevestele, cu cearsaful in cap. Acu’ … pe pasapoarte, poza este facuta cu fata descoperita (c-am tras cu ochiul, v-am zis ca ma plictiseam la coada), dar tipul de la ghiseu nu le poate cere sa isi descopere fata asa incat sa verifice ca sunt una si aceeasi persoana din pasaport. Cum se procedeaza, ca deja eram mirat? se apeleaza la o alta femeie de la coada sa se uite sub valul cucoanelor, si sa confirme ca sunt persoana din pasaport. Halal securitate, nu ?

In rest, aeroportul maricel, dupa ce ies trebuie sa trec iar papornita printr-un aparat de scanat, dar nu inteleg de ce pentru ca nu-l supravegheaza nimeni. Portrete cu niste figuri religioase (si barboase) pe pereti, ies afara sa fumez 2 tigari si sa m-asalteze 2 localnici cu “taxi sir ?” pe care ii refuz politicos (niciodata nu e o idee buna sa iei primul taxi oferit din aeroport; daca nu credeti, incercati sa vorbiti engleza cand aterizati pe Otopeni), ma duc sa schimb 100 de euro la o banca (si scap cu completarea UNUI SINGUR formular, ura), imi iau cei 1 milion patrusutedoisprezecemii de riali echivalenti sutei mele de euro si iau un taxi care astepta cumintel la rand in parcare. Drumul spre Teheran e o autostrada (3 benzi pe sens, luminata, se aude domn’ Berceanu ?), din goana celor 120 km/h legali vad niste inchisori si baze militare pe dreapta, inclusiv o parcare de tancuri; masinile sunt in majoritatea lor Peugeot, Samar… ceva local si vad si Loganuri; aici se cheama Renault Tonosend 90.

Ajungem in oras, platesc 280 de mii de riali cursa, nu primesc tichet pentru ca nu se da asa ceva (iar preturile se dau in tomani, 10 mii de tomani = 100 de mii de riali, ca sa fie mai haios pentru straini desigur), intru in hotel (despre care aflasem ca se chema inainte Intercontinental, si chiar seama cu Intercontinentalul nostru). Mobilat aproximativ “retro”, curat si frumusel in rest, ma simt ca un strain venit in Romania pe vremea lui Ceausescu. Liftul Otis face “whoosh” pana la etajul 9, majordomul imi duce papornita si primeste bacsis 10 mii de riali, si ma-ntind in patul comod si moale … am ajuns.