Acomodat pe deplin cu noua locatie. Schimbat bani la receptia hotelului, curs mai bun decat la aeroport (in aeroport vreo 14200 riali pentru 1 euro, la hotel aproape 15100, dar desigur fara acte). Mers la cumparaturi in supermarket, cumparaturi facute pe ghicite, pentru ca pe majoritatea produselor nu au eticheta decat in farsi. Asa ca uita-te VAXXi la tub sau bidon si da-ti seama daca e pasta de ras sau de dinti, suc de fructe sau detergent de vase. Pana la urma am nimerit prin asociere cu restul chestiilor de pe rafturi, dar tot m-am pricopsit cu un sirop de fructe in loc de suc de fructe, pe care n-ai cu ce-l bea deoarece nu se gaseste apa imbuteliata… In schimb si-au mai spalat din pacate cu dulciurile, am nimerit niste maxi-bomboane cu nuca de cocos, alune, nuca si apa de trandafiri, o minunatie.

Inca nu ma obisnuiesc insa cu imbracamintea cucoanelor, e ciudat sa-ti dai seama ca de aproape o saptamana n-ai mai vazut o femeie cu capul dezgolit, ca sa nu mai vorbesc de “alea fara chip” care inca imi dau senzatia aia de neliniste. Se imbraca in 2 feluri: cele mai in varsta in anteriu de-ala complet, practic mai multe straturi de cearsafuri negre suprapuse, iar cele tinere obligatoriu in pantaloni + un fel de pardesiu incheiat pana la gat si pana dupa genunchi, si basma pe cap. Alea mai indraznete se rujeaza/machiaza, alea mai timide … nu. Daca ar aparea cateva studente de la Drept pe-aici in tinuta de examen (mini si decolteu) s-ar declansa un genocid (as zice ambuteiaj, da’ ala e deja prezent oricum dupa cum ziceam). Barbatii nu se imbraca in anterie arabesti, decat in cazuri deosebite (adica sunt ceva persoane religioase), si atunci au turban pe cap si nu cearsaful cu inel arabesc.

S-a numit azi si prezidentul, nici un eveniment semnificativ … sau n-am avut eu drum pe langa parlament. Cateva strazi mai mari inchise si pazite de politie, niste camionete (un fel de Toyota Landcruiser modificate) cu soldati plimbandu-se prin oras, cateva strazi acoperite de cioburi, si evident stiri cu netarmurita pe tema asta la cele 2 posturi ale mele fortat-favorite, BBC si Euronews. Partea nasoala e ca avand doar astea 2 posturi in fundal, ma culturalizez ceva de speriat; sunt la curent cu vremea pe tot globul, cu eliberarea ziaristelor americane din Coreea de Nord, cu evolutia crizei economice in Europa, cursul barilului pe piata internationala si orice mai vreti. Apropo, foarte ciudata senzatia cand am vazut pe Euronews un newsflash despre situatia economica a Iranului, si aratau un tip numarand bani. Aceiasi bani pe care-i am eu acum in portofel. Din nou, ciudata senzatie. Promit ca doua zile dupa ce ajung acasa ma uit la Cartoon Network si VH1, sa imi revin la neuron.

Aerul e in continuare la fel de infect si imputit, soferii la fel de haotici. Azi s-a intamplat sa vad si ca tot traficul asta nu e ca in filme, si omuletzii se mai si troznesc cu masinetele. Ce fac atunci cand se troznesc cu masinetele ? se dau jos din masini si incep sa se balacareasca, fara a misca vreo masina din loc, cu efectele de rigoare asupra traficului si-asa aglomerat. In alta ordine de idei, imi dau seama ca omul meu de legatura de-aici vorbeste chiar bine engleza pentru nivelul lor limitat, caci la tot pasul prin oras dau de traduceri in engleza care de care mai haioase. Par examplu, era azi in lift un afis despre cum ne invita fratele Mohammad Ahmed-nu-stiu-cum la o conferinta despre “Messaya’s Leather”. M-am uitat eu cam patrat la afis, n-auzisem ce-i Messaya asta si de ce trebuie o conferinta despre pielea ei (mai ales ca era cu incepere la ora 7, fratele meu), ori azi vad acelasi afis modificat cu creionul: “Messaya’s LEADER”. Ahaaaa… Stiu ca nu e frumos sa razi de nestiinta, dar e amuzant totusi.

Mi-am dat seama tot azi si de o diferenta pe care n-o pricepeam, dar confirma vorba aia cu “nu stii sa apreciezi ceva decat atunci cand iti lipseste”. Muzica, nene. Nu e muzica in lobby-ul hotelului, nu e muzica in restaurant, nu sunt posturi de muzica la TV, nu auzi muzica la magazine sau pe strada, din masini. Ultima oara cand am auzit muzica in afara castilor proprii a fost acum 2 zile, intr-un taxi condus de un tip la vreo 25 de ani, cu niste ochelari “trendy” de soare si o cicatrice urata la gat, care asculta Enrique Iglesias la volumul maxim pe care-l duceau boxele, cantand peste melodie. Parea vesel omuletul, dar parea si oarecum trist ca n-o sa fie niciodata Enrique Iglesias … sau macar sa poata aspira sa fie unul.