Parafrazez titlul unei melodii Pink Floyd pentru că vine iarna, si suntem in sfârşit ameninţaţi cu zăpadă. Zăpezi n-am mai avut de multă vreme. Am ajuns să ne bucurăm atunci când ninge de Revelion, că n-am mai avut Crăciun înzăpezit de mult.

Şi totuşi, nu mă bucur de zăpadă. Când eram mic, primul lucru pe care-l făceam când mă duceam la şcoală era să găsesc o maşină cu zăpadă neatinsă, de 2 palme, din care să fac bulgări. Şi-acum ? Acum mă gândesc la drumuri impracticabile sau blocate, parcări umplute cu mormane de zăpadă murdară,  geamuri care trebuie curăţate dimineaţa, frig, oglinzi îngheţate, fleşcăiala de pe jos, băltoace…

E un lucru ştiut că lipsa luminii (solare şi nu numai) reduce nivelul substanţelor chimice care provoacă bunăstarea de sine, liniştea, fericirea (serotonină şi alte endorfine), efect foarte vizibil în ţările nordice. De la ora de iarnă încoace, la 16:00 e deja beznă afară. Cumva, undeva, cred că poziţionarea Crăciunului şi a Revelionului în jumătatea iernii nu sunt deloc întâmplătoare, ci bine alese, taman pentru a îndulci bezna şi tristeţea provocată de iarnă. Mai sunt 47 de zile până la Crăciun. Sper să le treceţi cu bine. Eu deja ascult muzică specifică, face bine, tot port în gând imaginea unei plimbări cu sania printr-o pădure albă (yeah, yeah, stereotip de felicitare, ştiu).

Pentru o iarnă cu zăpadă albă şi curată!