Mă tot uit cu interes la greva funcţionarilor din sistemul fiscal, care par destul de determinaţi în acţiunea lor. Joi tocmai au anunţat grevă generală, taman când vine delegaţia FMI, în fine.
Grosso modo şi la prima vedere, angajaţii au dreptate. E cam imposibil să trăieşti cu 5-600 de lei în ziua de azi, chiar şi-n condiţiile unui trai mai auster la bloc: tot tre’ să plăteşti întreţinere, curent electric şi mâncare oricâte economii ai face. Dacă mai ai şi-o rată la bancă de 25-30% din veniturile pe care le-ai avut, situaţia e de-a dreptul străvezie. Însă dacă intrăm un pic în detaliu, treaba nu mai stă chiar aşa.
Se ştie de mult că “la stat”, se stă foarte comod. Mulţi absolvenţi de facultate care n-aveau aspiraţii profesionale prea mari visau să intre pe un post din schema unei instituţii bugetare, unde salariul de încadrare era mic conform pieţii, dar existau acele sporuri de zâmbet, de xerox şi de muncă în cimitir. Un fel de “acceptăm c-avem salariu mic în acte, da’ nu contează, că-l completăm noi ulterior şi toată lumea e mulţumită”. Angajatorul dădea sporurile şi suplimentele, angajatul le lua cu zâmbetul pe buze şi mulţumit că are un venit (atenţie: un venit, nu un salariu bunicel) şi treaba mergea târâş-grăpiş.
Problema e că acu’ nu prea mai sunt bani la coşniţă de nici o culoare, oricât s-ar învârti ăştia de la conducere. Adicătelea, am furat când erau bani, am redirecţionat fonduri când erau bani, ie-te că acum s-a terminat bujetu’, ce dracu’ facem, hai să ne împrumutăm, da’ mai furăm? furăm, ce dracu’, că doar nu-s banii noştri. Conform legislaţiei, ăştia de la minister or avea dreptate şi sporurile/suplimentele astea încalcă legea, motiv pentru care (iarăşi conform legislaţiei) pot fi anulate. Legea nu te lasă să tai salarii aşa cum îţi vine, dar la sporuri e mai lejeră treaba, şi cum urmărim să strângem cureaua până moare purtătoru’, le tăiem sec (vezi tocmai anunţata reducere cu vreo 30% a indemnizaţiilor pentru veteranii de război, că ei erau problema în ţara asta).
Numa’ că mişcarea asta a fost făcută cam după ureche şi prea brusc, din păcate, ăia de-au decis-o având diplomaţia unui tanc rusesc ce-ncearcă să iasă turând motoru’ la maxim din mlaştina în care s-a împotmolit. Regula de bază a economiei zice: preţul e stabilit de raportul dintre cerere şi ofertă. La fel şi la servicii: un serviciu e remunerat pe măsura importanţei şi a cererii pentru acel serviciu; dacă serviciul acela e căutat şi produce bani, atunci va fi desigur plătit cu un salariu pe măsură. Chestia e că toate organele astea financiare ale României (fiscu’, ANAFu, administraţiile fiscale şi restu’ de comitete şi comiţii) SUNT DE TOATÄ‚ JENA. Rata de colectare a impozitului forfetar este 65%, iar rata de colectare a veniturilor fiscale este vreo 32%, adică mai rău decât Bulgaria şi ne plasează pe ultimul loc în Europa.
Asta în practică înseamnă aşa: (1) sunteţi prea mulţi şi (2) nu produceţi bani suficienţi cât să vă ţinem pe toţi. Direcţiile pentru economisire sunt echivalente şi evidente: (1) mai reducem din numărul vostru, păstrând măcar acelaşi nivel de eficienţă şi (2) rămâneţi câţi sunteţi, dar produceţi mai mulţi bani. Prima direcţie s-a încercat, da’ în stil românesc: nu concediem pe nimeni că iese prea mare scandalul, dar tăiem sporurile şi suplimentele. În traducere: în loc să supărăm jumate din angajaţi, îi supărăm pe toţi. Nasol. A doua se încearcă aparent, dar nu iese de nici o culoare deoarece există o lipsă cronică de manageri de calitate în instituţiile de stat şi se aruncă bani aiurea pe tâmpenii. Ca o paranteză, două exemple aici:
- marea informatizare pentru care s-au plătit bani la greu a făcut ca acum să existe o gestiune dublă a informaţiei, datele fiind procesate pe hârtie şi electronic
- chioşcuri electronice pentru bonuri de ordine şi plasme prin administraţiile financiare, care nu fac decât să strângă praful, ele nefiind funcţionale
Poate aş fi mai binevoitor cu angajaţii de la buget, dacă n-aş avea şi auzit de atâtea experienţe negative cu ei. Personal, am avut de-a face cu:
- “cozile de la declaraţii” unde stăteai cu orele la cozi infernale, în spaţii nearisite prea calde sau prea friguroase, pentru a depune nişte hârtii cerute şi inventate de aceiaşi oameni care le primeau
- impoliteţea şi mojicia angajaţilor, cărora le lipsea orice urmă de amabilitate sau ajutor
- sistemul kafkian de plimbare a unei hârtii la trei ghişee, pentru câte o ştampilă sau semnătură, într-o încrengătură birocratică mai complicată decât ecuaţiile Poisson şi LaPlace
- decizii luate după ureche, software extrem de prost schimbat cu o zi înainte de termenul limită al depunerilor de declaraţii
- controale încheiate cu negăsirea vreunei nereguli, dar cu eliberarea unei amenzi pentru că ştiţi, trebuie să vă dăm o amendă pentru ceva…
- nesimţirea cu rambursarea TVA-ului: eu îl plătesc imediat, ei îl rambursează când vor
- inspectori de la Garda Financiară cu tupeu de Ferentari şi apropouri libidinoase către angajatele de sex feminin, uneori mergându-se până la şantaje voalate cu miză sexuală
- şpăgi. Mergeţi prin parcările administraţiilor financiare, dacă vedeţi vreun Logan să ştiţi că e maşină de servici şi nu personală, media e de la Volkswagen Bora în sus
- servicii care în mod normal durau “5 zile lucrătoare”, deşi vedeam cu ochii mei jumate din personalul administraţiei frecând menta. Aceleaşi servicii se rezolvau pe loc, dacă plăteam “taxa de urgenţă”.
Aşa că dragi bugetari de la ANAF, administraţii şi câte alte cuiburi călduţe or mai fi, n-am nici o simpatie pentru voi ca tot. Nu neg faptul că există şi angajaţi corecţi, care încearcă să-şi facă treaba înotând împotriva unui sistem cretinoid – bravo lor, ghinion însă că sunteţi o picătură într-un ocean. Per total, sunteţi un sistem de paraziţi care căpuşează o economie şi-aşa maladivă, care inventează hârtii şi declaraţii haotice pentru a-şi justifica existenţa şi incompetenţa, care nu produce nimic concret ci doar îi încurcă pe-ăia care mai încearcă să muncească. Nu am de ce să vă iert pentru cozile la care oamenii şi-au pierdut atâtea ore din viaţă deoarece voi lucraţi ineficient, nu am de ce să vă iert pentru lenea şi aroganţa de care daţi dovadă în atâtea exemple, nu am de ce să vă iert pentru primitivismul şi închistarea instituţiilor voastre imbecile care nu-şi au rostul pe lume.
Dar: bravo vouă pentru protestul spontan. Sper să fie scânteia care aprinde acest butoi de căcat şi praf de puşcă numit România.
Primul evazionist al tzarii este STATUL insusi! Faptul ca angajatii cu studii superioare ai Ministerului de Finante au salarii de 700 RON si stimulente de 1700 Ron nu face decat sa demonstreze ineficienta sistemului pe care ei insisi l-au elaborat 😀 Stimulentele sunt impozitate cu 16%, ele nu intra in baza de contributii sociale. Acesti salariati sunt condamnati de pe acum la saracie, odata ajunsi (putini dintre ei) la varsta de pensionare…Pentru ca nu contribuie substantial la Fondul de Pensii. Nici la CAS nu se duce mare lucru din venitul lor real, deci greveaza sistemul de Asigurari de Sanatate , care trebuie sa ii asiste in neconcordanta cu contributiile lor. STATULUI ii convine sa se submineze singur, sa-si dea bani mai putini, sa aiba cetateni saraci, dar suficient de bogati cat sa ia multe credite si sa faca muuuulte cumparaturi de prin rafturile pe care le umplu partenerii nostrii europeni cu tot soiul de bunatati sanatoase. Dar , mai ales, sa tina pe salarii de mizerie , claustrati intr-un sistem agonizant si aberant ,absolventi suficient de pregatiti cat sa le dea cu legea in cap, sa le ia bani pentru abuzurile revoltatoare si astfel, sa-i oblige sa puna la punct un sistem viabil, in care subterfugiile coruptilor si gainarilor cu liceul facut la seral,la cules de cartofi ,sa nu fie promulgate si publicate sub denumirea de Cod Fiscal…
Ie-te că din păcate au cedat: stimulentele vor fi incluse în salariile de bază. Era de-aşteptat, că finanţele sunt o rotiţă importantă (scârţâie şi e neunsă, dar e importantă) în angrenajul ăsta ruginit pe care-l numim România.
Eu n-am nimic cu stimulentele lor, să le dea ce vor, dar să-şi câştige acei bani: nu poţi ţine atâţia oameni dacă cheltui cu ei mai mult decât produc. Mai bine zece cu profit mic, decât douăzeci pe pierdere… da’ cin’ să priceapă şi să-şi asume impactu’ social al unei asemenea măsuri ? Toţi preferă să mai lălăie pe lângă bandaj în loc să-l smulgă şi să termine o dată cu problema, ameninţă cu apocalipsa şi după aia renunţă la jumătate din ea după negocierile cu sindicatele (pe principiul “jumătate de rău e mai bine decât răul întreg”).
Eu aştept cu nerăbdare momentul în care vor începe să apară uşor-uşor mecanismele de evitare a plăţii de bani aiurea (CAS, pensie de stat). Sunt sigur că mulţi ar renunţa la plata lor dacă ar putea, deoarece dacă ai plăti aceiaşi bani la un sistem privat, ai fi mult mai câştigat. De altfel, un director de multinaţională comenta pe tema ideii de salariu progresiv a lui Ponta, spunând că în acest caz vor plăti minimul pe acte în România şi restul vor fi viraţi din afara ţării către salariaţi. E haios că americanii vor să renunţe la sistemul de sănătate privat, şi noi se pare că-l adoptăm 🙂
Confucius zicea să te ferească zeii să trăieşti vremuri interesante, ie-te că le trăim.